Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 12, 2011
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.114/2011
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 12, 2011 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 12, 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.73 | Gheorghe-Eugen Nicolăescu - declaraţie politică intitulată "Ce va fi la anul?"; | ![]() |
||
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: "Ce va fi la anul?" Din ce în ce mai mulţi economişti, mai credibili, mai cunoscuţi ori mai prudenţi, ne anunţă că următorii ani vor fi poate şi mai grei, că ne paşte o nouă criză economică, chiar mai profundă, mai gravă decât cea în care încă ne zbatem. Majoritatea analiştilor economici au adus în atenţia tuturor faptul că nenorocul nostru, al oamenilor obişnuiţi, este cauzat de guvernele neştiutoare, care n-au înţeles criza, care au acţionat numai prin austeritate, tăind orice, inclusiv speranţa... Chiar şi marile, temutele organisme financiare internaţionale s-au spălat pe mâini după ani de impuneri de constrângeri bugetare, privatizări dubioase, servirea de interese duplicitare, altele decât ale ţărilor cărora le acordau consultanţă sau, mai bine zis, dictau programe de austeritate, şi acum ne spun cu seninătate că ar fi nevoie de anumite relaxări, că o creştere economică trebuie să aibă în vedere consumul intern şi internaţional. Adică exact invers de ce propovăduiau până de curând... Doamna Christine Lagarde, noul director al FMI, economişti renumiţi au întors foaia şi ne previn că politicile publice de economisiri exagerate au creat alte dezechilibre, accentuându-le pe cele iniţiale. De fapt, au introdus economiile într-un cerc vicios! Guvernele sunt însă cele mai vinovate, cele mai responsabile, cele care trebuie să dea socoteală propriilor cetăţeni! Când vor da socoteală? La alegeri, evident! Deja am fost înştiinţaţi că în 2012 trebuie să redeschidem mine ca să producem locuri de muncă şi creştere economică. Deci, oameni care de ani de zile au fost neinteresanţi pentru puternicii portocalii, care au fost lăsaţi pe drumuri, au ajuns şomeri sau au fost reintegraţi în alte sectoare de activitate (dacă au avut noroc), vor deveni brusc interesanţi pentru guvernanţi pentru că se aşteaptă de la ei voturi, voturi, voturi... Ştim că la anul nu vom atinge creşterea economică planificată, că vom depăşi deficitul bugetar convenit cu FMI, corelaţiile economice ne spun aceste lucruri. Nu trebuie să uităm însă că 2012 este an electoral şi alegerile trebuie câştigate de actualii guvernanţi, care vor împărţi banii ţării după bunul plac, respectând interesele de partid! Este interesat vreun personaj dintre cele care ne conduc care va fi viitorul nostru după ce vor trece aceste alegeri? Sigur că nu, pentru că au un plan! Planul lor este să rămână la putere, indiferent cum şi cu ce preţ, şi nu îşi fac griji pentru dezastrul în care vom intra, pentru că au deja scuza pregătită: criza mondială! Iar pentru că sunt la fel de incompetenţi şi pentru că nu pot vedea mai departe de aroganţa care îi domină, singura măsură pe care o vor lua pentru relansarea economică a ţării va fi cea pe care o cunoaştem cu toţii: vor tăia! Vor constata, cu acelaşi cinism, că am rămas prea mulţi şi că trebuie să taie în continuare, numai că, de data aceasta, tăierile vor fi mai drastice, mai dure şi tot mai greu de suportat de către toţi cetăţenii ţării. Puşculiţa partidului, golită de banii împrăştiaţi în campania electorală, trebuie reumplută, chiar dacă asta înseamnă întârzierea relansării creşterii economice şi menţinerea României la periferia Europei! Ce va fi la anul? Nu este prea greu de prevăzut: va curge lapte şi vom avea parte numai de miere până la alegeri! Vor face orice ca să îşi îndeplinească planul şi nu le va păsa dacă după ei va veni potopul! |



