Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 15, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.124/2013
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 15, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 15, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.74 | Iuliu Nosa - declaraţie politică intitulată "Cetăţeni europeni de rangul I, II şi III sau doar cetăţeni europeni?"; | ![]() |
||
|
"Cetăţeni europeni de rangul I, II, III sau doar cetăţeni europeni?" Presa franceză a dedicat ample comentarii controversei legate de intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen începând cu data de 1 ianuarie 2014. Concluziile generale au arătat că deocamdată este multă confuzie, generată de declaraţiile politicienilor francezi conform cărora condiţiile nu sunt încă îndeplinite. Ministrul francez de externe, Laurent Fabius, este cel care a reiterat recent acest lucru. Dar Franţa nu este singura ţară care se arată reticentă faţă de intrarea României în spaţiul Schengen, Germania se opune de asemenea, iar Olanda se alătură acestor poziţii. Schengen înseamnă pur şi simplu înlăturarea frontierelor interne, precum şi delegarea supravegherii graniţelor acestui spaţiu ţărilor situate la periferia lui. Franţa crede că Bulgaria şi România sunt incapabile să vegheze asupra frontierelor, iar pentru eliminarea acestui blocaj, în 2011, Franţa şi Germania au propus o aderare în doi timpi: în prima etapă cu frontierele aeriene, iar în cea de a doua cu cele terestre şi maritime. Dar acest compromis nu a fost adoptat. Olanda s-a opus atunci, iar acum intrarea acestor două ţări în spaţiul Schengen s-a îndepărtat tot mai mult. De fapt, ceea ce generează temeri în Franţa, dar şi în Germania şi Olanda, este libera circulaţie a rromilor în Europa. Or, aceasta este deja permisă, încă din 2007. Rromii vin în marea lor majoritate din România şi Bulgaria, dar sunt cetăţeni europeni şi au toate drepturile de a se instala unde doresc, cu condiţia să prezinte dovezi că se pot întreţine timp de 3 luni sau că au de lucru, condiţii impuse tuturor. Prin urmare, din acest punct de vedere, intrarea sau menţinerea României în afara spaţiului Schengen nu schimbă nimic. În acest moment constatăm neputinţa şi nepăsarea majorităţii guvernelor din spaţiul Uniunii Europene în a concepe şi implementa politici sociale eficiente, care să aibă ca unic rezultat integrarea minorităţilor etnice şi care sunt rezultatul migraţiei din ultimii douăzeci de ani. Şi, de parcă nu ar fi îndeajuns, grupurile de imigranţi sunt marginalizate şi tratate discriminatoriu, devenind subiectul principal de campanie electorală în majoritatea scrutinelor locale sau naţionale. Încercările disperate ale unor guverne europene de a repatria cetăţenii europeni de etnie rromă nu numai că încalcă una dintre libertăţile fundamentale ale Uniunii Europene, dar reflectă şi dezinteresul acestora în a găsi soluţii reale şi eficiente pentru integrarea socială a rromilor. Cred că, în momentul de faţă, am putea deveni un exemplu de bune practici în ceea ce priveşte integrarea rromilor pentru toate ţările care se opun intrării României în spaţiul Schengen. Măsurile implementate în domeniul educaţiei, sănătăţii şi al protecţiei sociale sunt bune şi îşi arată deja beneficiile. Tot mai mulţi cetăţeni români de etnie rromă reuşesc să absolve cursuri universitare, accesul la serviciile de sănătate este neîngrădit, iar protecţia socială nu îi ocoleşte şi nu-i discriminează. Cred că România poate să demonstreze guvernelor europene că o politică de integrare a populaţiei rrome ţine doar de voinţa politică şi de preocuparea reală pentru binele tuturor cetăţenilor. Şi rromii sunt cetăţeni europeni, iar integrarea lor este responsabilitatea tuturor guvernelor din Uniunea Europeană. Altfel, putem trage concluzia că in Uniunea Europeană cetăţenii au mai multe ranguri, unii având mai multe drepturi decât alţii, dar toţi având aceleaşi obligaţii stricte de cetăţeni europeni. |



