Ovidiu-Cristian Iane
Ovidiu-Cristian Iane

Sittings of the Chamber of Deputies of June 11, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.72/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 11, 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.74 Ovidiu-Cristian Iane - declaraţie politică intitulată "Înţelepciunea stângii";

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

"Înţelepciunea stângii"

Încă de la începutul mandatului de parlamentar, am făcut apel la unitate politică, opoziţie cu adevărat constructivă şi, nu în ultimul rând, la dialog. Am revenit punctând aceste valori ori de câte ori a fost necesar şi, din păcate, pentru o anumită parte a clasei politice, a fost nevoie foarte des.

Indiferent că formăm puterea sau opoziţia, am fost şi sunt de părere că o clasă politică veritabilă trebuie să înţeleagă că disensiunile şi permanenta luptă nu o onorează şi nu o ajută cu nimic în a demonstra oamenilor că merită alegerea lor, iar, consider eu, ultimele alegeri europarlamentare au demonstrat în final acest lucru.

De ce în final?

Printr-o prezenţă numeroasă, românii au reiterat ideea consensului şi a respectului faţă de acei oameni politici şi acele partide care au înţeles că orice ideologie este nulă atunci când ea nu este întărită şi susţinută de consecvenţă şi de unitate.

În ultimii doi ani, acest lucru a fost demonstrat zi de zi de către stânga politică pentru care dialogul politic şi coeziunea au rămas aceleaşi principii fundamentale şi care a transmis în permanenţă încredere, căci, doamnelor şi domnilor membri ai dreaptei politice româneşti, nu poţi avea încredere în partide în care singurul program este lupta internă, iar singurul scop este funcţia!

Am putea spune că puterea este cea care dezbină. Este posibil, pentru aceia care nu au o proprie identitate şi pentru care puterea devine singura raţiune de a fi sau de a face.

Pe de altă parte, dacă e să privim la ceea ce s-a întâmplat într-o anumită parte a politicii româneşti, am spune că tocmai lipsa puterii dezbină şi, în final, distruge şi ceea ce mai putea fi.

Dreapta din România este exemplul viu al unei existenţe false, animată doar de puterea obţinută la un moment dat, ca apoi, în lipsa ei, să îşi arate adevărata faţă: un simplu grup adunat în jurul unui interes, care dispare odată cu acesta.

Nu a fost nevoie de nimeni şi de nimic altceva pentru ca această parte a clasei politice să ne apară tuturor aşa cum este. Măcinată de interese şi ambiţii, incapabilă să ofere oponenţi politici de valoare şi, mai ales, incapabilă de a deveni o forţă de contrapondere.

Toate acestea au fost şi vor continua să fie amendate de singurul care, în definitiv, deţine puterea. Cetăţeanul.

Cel care a văzut şi vede în noi, cei de stânga, că putem să unim forţele politice, putem crea o puternică bază politică pentru viitor şi că ne-am înţeles cu adevărat şi pe deplin responsabilitatea ce vine odată cu votul.

Alegerile au trecut şi altele vor veni la finalul acestui an care sper sper să nu ia sfârşit fără ca noi să înţelegem şi mai bine rolul pe care îl avem aici, în Parlamentul României sau oriunde cetăţenii români ne-au învestit prin votul lor.

Ideologia nu trebuie să reprezinte eternul măr al discordiei şi, fie că ne aflăm la putere sau în opoziţie, cred cu tărie că avem o singură sarcină - aceea de a reprezenta cât mai bine cetăţeanul care ne-a ales pentru a-i îngriji interesele, şi nu pentru a le traduce într-un motiv de luptă nesfârşită.

Este momentul ca întreaga clasă politică din România să se maturizeze şi să demonstreze că este capabilă de a se transforma în acea opţiune sănătoasă a cărei identitate este unică. Cea românească.

Un lucru esenţial, pe care partidul din care fac parte l-a înţeles şi şi l-a asumat ca atare, în timp ce dreapta a uitat de mult (dacă a ştiut vreodată) că puterea fără oameni este o dulce, dar mortală utopie.