Parliamentary debates

Domnul Mircia Muntean:

"Preşedintele nostru aşteaptă minuni doar de la Guvern"

Preşedintele Klaus Iohannis mai tot timpul tace mâlc. Încă de la începutul mandatului său ne-a transmis nouă, tuturor românilor, prin fosta sa purtătoare de cuvânt, şi nu direct, că are nevoie de o lună de graţie după preluarea atribuţiilor. Toată lumea a fost de acord. Apoi ni s-a comunicat că o sută de zile sunt prea puţine pentru evaluări şi pentru primele concluzii ale unor strategii ulterioare. Şi a fost lăsat în pace şi le-a exploatat în linişte. După ceva vreme, din nou am fost informaţi că preşedintele nostru are un alt stil de a face politică decât antecesorii săi, mai calm, mai aşezat, mai puţin brutal. Mulţi au tradus această aşa-zisă înclinaţie către manifestări pacifiste prin noi sincope comunicaţionale ale domnului Iohannis. De asemenea, o astfel de strategie politică lasă de înţeles că şeful statului mai are nevoie de timp pentru a-şi intra în pâine, iar cele trei vacanţe în doar patru luni de mandat confirmă o parte din aprecierile critice la adresa preşedintelui.

Însă ştiu că pe românul de rând, cel care i-a dat votul lui Iohannis din toată inima şi cu toată speranţa, în defavoarea premierului Victor Ponta, nu-l interesează deloc stilul de a face politică al preşedintelui şi nici de câtă linişte are nevoie acesta. Ceea ce îi preocupă pe români, indiferent de stil, este ca acţiunile sale să aibă urmări, şi, dacă se poate, urmări benefice. Să stopeze abuzuri reale sau potenţiale ale unor instituţii, să corijeze legi nedrepte, să iniţieze reforme pe care să le urmărească până la implementare, nu să le enunţe şi să le lase apoi pradă uitării. Astfel de exerciţii politicianiste le-a mai făcut şi preşedintele Emil Constantinescu, despre numele căruia mulţi români abia îşi mai amintesc, deşi a ţinut frâiele României, cel puţin din punct de vedere constituţional, vreme de patru ani.

Văzut strict prin ochii românului de pe stradă, preşedintele Klaus Iohannis vrea să lase tot greul pe umerii premierului Victor Ponta şi al cabinetului său de miniştri, uitând că recent, în noiembrie 2014, se angaja în faţa tuturor cu "România lucrului bine făcut". Stau şi constat că "România lucrului bine făcut" este tot cea a Guvernului Ponta şi atât, iar aprecierile mele pot fi uşor probate chiar de afirmaţiile preşedintelui, care, după cea de-a treia rundă de consultări de la preluarea mandatului cu partidele politice, şi-a început discursul cu ideea că, în ţara asta, lucrurile au început să se mişte în direcţia bună, deşi el a stat mai mult prin concedii.

Despre neînţelegerile privind modificarea Constituţiei şi a calendarului acesteia, preşedintele doar a îndemnat partidele "să se pună un pic mai bine de acord", fără să facă însă vreo sugestie ori să vină cu o soluţie conciliantă. Acest tip de dialog mult prea succint, ca să nu-l numesc de-a dreptul zgârcit, lasă senzaţia că România e guvernată doar de cabinetul Ponta, iar preşedintele s-a făcut singur, după propria sa voinţă, nevăzut. Poate că e bine ca preşedintele să nu fie atât de vocal pe cât a fost predecesorul său de la Cotroceni, însă Iohannis ne demonstrează că nu îşi respectă promisiunile făcute în recenta campanie electorală, iar poporul român ar fi jignit dacă cineva şi-ar permite să-l acuze că ar avea o memorie atât de scurtă.

Refuzurile repetate ale lui Klaus Iohannis de a sta de vorbă, direct sau indirect, cu poporul sunt greşeli fatale, care pun pe tapet riscul ca acesta să nu-şi termine nici măcar primul mandat, să nu mai vorbim de încă un mandat, despre care ne tot anunţă preşedintele că şi-l doreşte. În zilele noastre, oamenii nu mai acceptă politicieni care nu stau de vorbă cu naţiunea, indiferent de funcţiile pe care aceştia le ocupă în stat. Am fost deschis întotdeauna dialogului cu electoratul şi o fac în continuare. Este o legătură necesară şi constructivă fără de care politicianul nu-şi poate duce la îndeplinire îndatoririle mandatului său cu care a fost învestit de electorat.