Ion Diniţă
Ion Diniţă

Sittings of the Chamber of Deputies of February 11, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.11/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 11, 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.75 Ion Diniţă - declaraţie politică: - "Nu trageţi în dascălii noştri!";

Domnul Ion Diniţă:

"Nu trageţi în dascălii noştri!"

Tendinţa din ultima perioadă de a culpabiliza întregul sistem de învăţământ românesc este păguboasă, dar şi dăunătoare şi periculoasă pentru buna funcţionare a educaţiei româneşti. În opinia mea, nu cred că trebuie să generalizăm situaţiile prezentate de mass-media, unele dintre ele poate voit exagerate, pentru a generaliza la maniera distructivă prezentată în ultimele zile. Susţin cu tărie că denigrarea învăţământului românesc în ansamblul său nu va aduce nimănui nimic de câştigat, nici corpului dascălilor, nici elevilor, şi cu atât mai puţin părinţilor. Consider că în cazurile în care pentru acel fond al clasei folosit în beneficiul elevilor, respectiv acolo unde s-au achiziţionat bunuri folositoare elevilor şi procesului de învăţământ în general, nu am asistat la niciun fel de delict. Pe de altă parte, în situaţiile în care s-a exagerat cu cadourile şi cu anumite pretenţii excesive, cum ar fi cele pentru femeile de serviciu sau paznici, lucrurile ar trebui lămurite, iar vinovaţii să fie sancţionaţi conform legii. Nu pot fi însă de acord cu anumite poziţii care distrug reputaţia tuturor învăţătorilor şi profesorilor, din moment ce o floare şi o ciocolată li se ofereau de când lumea...

Să ne punem astfel întrebarea firească: chiar aşa de plin este învăţământul românesc de dascăli păcătoşi, imorali şi corupţi? Desigur, nu sunt de agreat situaţiile care ţin primele pagini ale mass-mediei în aceste zile, dar nici educaţia de la noi nu se desfăşoară doar în şcoli private, aşa-zis de fiţe. Şcoli sunt în toată ţara, în ele învaţă copii din toate mediile sociale, iar dascălii, pe lângă instruirea şi educarea lor, ţin în multe cazuri şi loc de părinţi, în adevăratul sens al cuvântului. Nu se vorbeşte deloc despre dascălii care duc de acasă, de la copiii lor, hăinuţe pentru a-i îmbrăca pe copiii mai puţin îngrijiţi de familiile lor, despre dascălii care mai pun un sandvici în plus în poşetă să-l dea elevului său care-i spune că-i flămând. Ştiu părinţii de câtă putere are nevoie un dascăl să şcolarizeze un copil cu nevoi speciale, să îi facă programa adaptată, să îl încurajeze, să-i înveţe pe ceilalţi elevi să îl accepte şi să îl ajute să se integreze şi să înveţe?! Da, unii ştiu. Sunt puţini însă şi se bucură de acest lucru, că doar nu au nimic mai scump decât copilul lor şi nu vor să îl ştie marginalizat. În acest context, ar fi frumos să iasă şi un astfel de părinte la televiziune şi să vorbească despre dascălul copilului lui.

Cunosc o sumedenie de dascăli, învăţători şi profesori, care, în zeci de ani petrecuţi la catedră, deşi s-au confruntat cu toate aceste situaţii, ba chiar unele mai speciale, nu au aşteptat să fie recompensaţi cu nimic în plus decât doar ce li s-a cuvenit în urma muncii lor. Poate că la acest capitol ministerul de resort ar trebui să intervină mai ferm, pentru a le reda dascălilor demnitatea pierdută prin repetatele tăieri de salarii, sporuri şi venituri, pentru că nu poţi să ai pretenţii la un învăţământ de calitate fără fonduri şi fără a stimula performanţa.