Parliamentary debates

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

România este singurul stat din blocul ex-sovietic care nu are încă un muzeu dedicat comunismului. Deşi am trăit mai mult de jumătate de veac sub teroarea comunistă, noi, românii, nu cunoaştem dimensiunea reală a regimului dictatorial. Majoritatea celor care au trăit în regimul comunist au traversat această experienţă singuri, în cercuri restrânse ale familiei sau prietenilor. Din cauza îngrădirii, până la suprimare, a libertăţii de expresie, nu ştiam prea multe lucruri din ceea ce se întâmplă cu ceilalţi, din afara cercului nostru restrâns. Pentru tinerii care s-au născut cu puţini ani înainte de 1989 sau după, regimul comunist este doar istorie, însă o istorie care nu le-a fost explicată şi pe care nu o înţeleg în adevărata ei însemnătate.

Un dicton celebru spune: "cine nu îşi cunoaşte istoria este condamnat să o repete". Noi, în calitate de reprezentanţi ai cetăţenilor, suntem datori să creăm toate condiţiile necesare pentru ca românii să îşi poată cunoaşte istoria recentă, marcată de cel mai opresiv regim comunist din sud-estul Europei.

De asemenea, este foarte important ca şi străinii să afle ororile prin care a trecut poporul român. În acest fel, ar înţelege că, deşi ne-am fi dorit ca evoluţia României ca sistem democratic să fie mult mai accelerată, totuşi, în cei 25 de ani care au trecut de la revoluţie am realizat enorm de mult, având în vedere de unde am pornit şi cât de adânci erau rănile lăsate de regimul totalitar.

În ceea ce ne priveşte, una dintre cele mai importante probleme ale societăţii româneşti actuale este legată de mentalitatea românilor care păstrează încă, într-o măsură considerabilă, amprenta unei jumătăţi de veac de totalitarism. Această mentalitate ne împiedică să avansăm economic, blochează promovarea valorilor, ne face să fim nesiguri şi, deci, vulnerabili în relaţiile externe, ne determină să ne simţim inferiori faţă de celelalte popoare europene. Românii sunt printre primii cetăţeni din Uniunea Europeană care susţin Uniunea şi consideră că aceasta are o imagine pozitivă şi printre ultimii care se consideră a fi cetăţeni europeni.

Astfel, conform Eurobarometrului standard din toamna anului 2014, suntem a doua ţară din Uniunea Europeană care consideră că Uniunea are o imagine pozitivă, cu un procent de 59%, după Polonia, cu 61%. Pe de altă parte, Eurobarometrul standard din toamna anului 2012 relevă faptul că mai puţin de jumătate dintre români se consideră cetăţeni europeni. Pe acelaşi nivel cu noi mai sunt doar Bulgaria, Grecia şi Regatul Unit al Marii Britanii, cunoscut pentru opinia eurosceptică. În 2013 şi 2014 eurobarometrele standard nu au mai inclus această întrebare.

Pentru a accelera procesul de schimbare a mentalităţii populaţiei, România are nevoie să îşi lege prezentul de trecutul ei democratic. Societatea românească are nevoie să se reconecteze la valorile sale tradiţionale care o defineau din vechime până în perioada României moderne şi care, după Revoluţia Română din Decembrie 1989, au reînceput firav să fie considerate repere.

Acest lucru se poate realiza numai prin cunoaşterea, acceptarea şi depăşirea blocajului mental referitor la ce a însemnat dictatura comunistă pentru societatea românească. Deşi această perioadă este însăşi istoria noastră recentă, ea este foarte puţin cunoscută. Ştim mai multe despre daci şi romani decât despre închisorile comuniste în care şi-au pierdut viaţa elitele societăţii. Cum se explică acest lucru? În perioada comunistă, totul era controlat, iar istoria, cultura erau domenii drastic controlate. Cultura reprezintă însăşi fibra unui popor, iar comuniştii erau conştienţi de asta şi de faptul că exact acolo trebuiau să acţioneze. De aceea, partidul comunist avea un departament de propagandă şi cultură. Acest departament ne-a învăţat, printre altele, că Ceauşescu este descendentul lui Decebal. Acest departament a trecut sub tăcere toată istoria modernă a României. De la figura lui Alexandru Ioan Cuza, ca făptuitor al Unirii de la 1859, istoria noastră trecea la momentul Marii Uniri de la 1918, realizată de popor şi doar ca fapt divers Regele Ferdinand era conducătorul ţării în acel moment. Apoi ajungeam direct la Al Doilea Război Mondial şi "marele erou" Ion Antonescu. De aici, urma direct Ceauşescu, cu o scurtă trecere pe la Gheorghiu Dej. De aceea, românii nu îşi cunosc adevărata istorie, pentru că timp de 40 de ani li s-a povestit o istorie trunchiată şi reinterpretată, pusă în slujba propagandei comuniste.

Românii trebuie să afle cum le-a fost rescrisă istoria, să şteargă modificările aduse de propaganda comunistă şi să completeze şirul cu piesele care lipsesc, multe şi valoroase, dintre care cele mai proeminente se referă la regii României şi la dezvoltarea capitalistă a ţării în perioada interbelică.

Românii trebuie să cunoască toate ororile înfăptuite de regimul comunist, pentru a se putea păzi de o experienţă similară. De asemenea, românii trebuie să afle că statul la coadă, frigul din apartamente şi tăierea curentului nu erau, din nefericire, cele mai rele lucruri care ţi se puteau întâmpla în comunism. Persecuţiile securităţii, închisorile şi lagărele de muncă au fost un iad în care puţini au reuşit să supravieţuiască. Românii trebuie să ştie că fraţi de-ai lor au comentat despre lipsa alimentelor din galantare, despre îndoctrinarea de la televizor, în cele două ore de emisie, despre lipsa cărţilor, despre interzicerea ideilor, nu doar între prieteni sau la coadă la alimente, ci şi în camerele de interogatoriu şi tortură ale securităţii. Românii trebuie să ştie despre greva minerilor din Valea Jiului din 1977, despre iniţiativa Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din 1979, despre seria de greve muncitoreşti din 1980-1981, apoi din nou în 1983, şi din nou în 1986-1987, culminând cu revoluţia muncitorească de la Braşov din 15 noiembrie 1987. Din păcate, aceste încercări de eliberare nu au generat mişcări de masă din cauza atomizării societăţii şi a asupririi sufocante care împiedica orice încercare de relaţionare între grupurile de rezistenţă anticomunistă.

România a avut cel mai opresiv regim totalitarist dintre statele foste comuniste. La noi, toată elita societăţii a fost târâtă în închisori, la muncă silnică sau în cel mai bun caz doar persecutată, cu domiciliul forţat. În perioada comunistă, România şi-a pierdut valorile şi călăuzele. Din cauza represiunii acerbe, noi n-am putut avea acţiuni de spargere a monolitului totalitarist precum Revoluţia Ungară (Ungaria, 1956), Primăvara de la Praga (Cehoslovacia 1968), Solidarnosc - Sindicatul Independent Autocefal "Solidaritatea" (fondat în 1980 în Polonia), de aceea, probabil, Revoluţia noastră a fost ultima şi singura violentă.

Nu în ultimul rând, românii trebuie să ştie că România este ultima ţară din blocul ex-sovietic care a trecut la democraţie şi singura, acest lucru s-a petrecut printr-o revoluţie violentă, sângeroasă şi, de asemenea, singura în care foştii conducători comunişti au fost executaţi. Celelalte state din sud-estul Europei trecuseră deja la regimuri democratice în mod paşnic.

Prin înfiinţarea Muzeului Comunismului, vom crea posibilitatea ca aceste lucruri să fie cunoscute atât în ţară, cât şi peste hotare şi premisele pentru ca poporul român să se elibereze de mentalitatea preconcepută a inferiorităţii şi neputinţei de a fi egalul oricărui popor european.

Proiectul de Lege privind înfiinţarea Muzeului Ororilor Comunismului, iniţiat de către deputaţii liberali, nu este un proiect politic, ci unul civic, dedicat întregii societăţi româneşti.

De aceea, vin în faţa dumneavoastră şi vă solicit susţinerea sa, pentru că indiferent de partidul din care faceţi parte, şi dumneavoastră, ca şi mine, reprezentaţi cetăţenii acestei ţări.