Parliamentary debates

Domnul Eugen Tomac:

"Contribuţiile sociale au fost oprite din salariile brute ale profesorilor, însă nu au fost virate la Casa de Asigurări de Sănătate, la fondul de pensii sau de şomaj"

Pentru că sistemul educaţional ar trebui să reprezinte o prioritate pentru România, dar nu este, aşa cum se întâmplă şi cu domeniul sănătăţii, o nouă problemă se alătură celor deja existente şi suficient de grave. A izbucnit în aceste zile o nouă criză extrem de serioasă, un nou semnal de alarmă cu privire la direcţia extrem de greşită în care merg lucrurile.

În urma adoptării Ordonanţei de urgenţă nr. 90/2017 din 6 decembrie 2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, au fost aduse modificări în ceea ce priveşte finanţarea şcolilor. Înaintea acestei O.U.G., salariile erau plătite de către primării, în sumele cerute de către directorii de şcoli. În urma adoptării O.U.G. nr. 90/2017, finanţarea salariilor personalului din şcoli vine direct de la Ministerul Educaţiei.

În acest context şi în urma modificărilor recente vizând creşterea salariilor şi deopotrivă transferul contribuţiilor, finanţarea nu mai este suficientă pentru a menţine acelaşi număr de dascăli. Există, în prezent, numeroase şcoli care nu au plătit asigurările sociale care au fost reţinute de la profesori. Cu alte cuvinte, contribuţiile sociale au fost oprite din salariile brute ale profesorilor, însă nu au fost virate la Casa de Asigurări de Sănătate, la fondul de pensii sau de şomaj. În luna martie, contribuţiile au fost achitate în proporţie de 70%, în timp ce luna aprilie scoate la iveală o situaţie încă şi mai gravă, în care nici măcar 50% din acestea nu au fost plătite.

Situaţia de faţă anunţă o criză fără precedent. În condiţiile în care există tot mai multe voci care acuză nereguli în acest sens, se impune o reacţie fără nicio întârziere de la nivelul Ministerului Educaţiei, care să clarifice aceste informaţii apărute în spaţiul public. În plus, ministrul educaţiei trebuie să prezinte urgent soluţiile propuse, în vederea rectificării imediate a situaţiei dramatice cu care sistemul de educaţie se confruntă.

Este absolut revoltător cum subiecte atât de grave sunt ignorate şi cum domeniul educaţiei pare să reprezinte un câmp opţional, care se regăseşte oriunde, numai nu în fruntea agendei de priorităţi stabilite. Gravitatea situaţiei impune, fără nicio întârziere în plus, o strategie extrem de bine pusă la punct, care să asigure gestionarea în mod corect şi rezolvarea acestei crize.

Altele sunt subiectele arzătoare în România, în funcţie de interesele pe care le au diverşi. Între timp, România se scufundă! Ne trezim şi noi, măcar în al treisprezecelea ceas?