Parliamentary debates

Domnul Constantin Mazilu:

"Rezultatele simulărilor examenelor naţionale, motive reale de îngrijorare!"

Scopul simulării probelor scrise din cadrul examenului Evaluării naţionale sau de bacalaureat, atât pentru clasa a XI-a, cât şi pentru clasa a XII-a, este, pe de o parte, familiarizarea elevilor cu rigorile acestui tip de examen, iar pe de altă parte, ajutorul acordat acestora pentru a conştientiza nivelul de pregătire şi de a lua măsuri în consecinţă pentru îmbunătăţirea rezultatului final.

Însă, abia ce au fost anunţate, săptămâna trecută, rezultatele simulării naţionale a bacalaureatului, că folclorul de maidan s-a şi îmbogăţit cu câteva mii de "perle" ale elevilor. Nu mi se pare deloc îmbucurător faptul că a crescut participarea la aceste examene cu 1,46% faţă de anul trecut, pentru că procentajul statistic nu este o garanţie că la examenul final vom sta mai bine decât în anii precedenţi sau că notele acestora vor fi mai bune ori că vor reflecta cu adevărat nivelul de cunoştinţe al copiilor. Din contră, găsesc îngrijorător faptul că, la nivelul Bucureştiului, la Limba şi literatura română, 80,41% dintre elevi au luat note de 5 şi peste 5, iar la Matematică, 50,34% au luat note de 5 şi peste 5 sau că au fost înregistrate 10 medii de 10. Să vă explic şi de ce. O tânără a scris în lucrarea de control că "rolul verbelor la perfect simplu e să ne spună că Ioan Slavici era oltean". Un alt elev a explicat că el ştie că "trebuie să vezi întâi filmul, înainte să citeşti o carte". Alt elev a oferit o explicaţie, să-i zicem ciudată, cratimei din cuvântul "care-i". "Care-i" e cu cratimă ca să nu se confunde cu oraşul Carei, de unde am şi eu o rudă, care se scrie cu literă mare". Asemenea explicaţii, cu siguranţă, l-ar face gelos până şi pe domnul Goe, a cărui neştiinţă apune în faţa unor astfel de gafe monumentale ale unor tineri care se pregătesc să ia viaţa în piept în secolul XXI. Un adolescent a susţinut la examenul de Limba română din 23 februarie că sinonimele pentru cuvântul "pretenţios" sunt "harfist" şi "ifosar". În schimb, acelaşi elev a scris despre viziunea lui Tudor Arghezi despre lume: "Arghezi... cine să-l înţeleagă pe omul ăsta? Sunt sigur că viaţa lui era tristă pentru că nu avea prieteni cu care să iasă la o bere. D-aia a scris poezii triste". Importanţa comunicării dintre copii şi părinţi a fost un alt subiect problemă pentru cei care vor avea de susţinut examenul de bacalaureat în vară. "Eu şi tatăl meu nu avem o comunicare prea bună. El îmi spune mereu să nu mai vin dimineaţa de la club, eu îi spun că distracţia maximă începe după miezul nopţii, dar nu mă ascultă, aşa că în loc să comunicăm, ne certăm", a punctat un alt elev.

După felul în care au răspuns, în scris, la subiecte, nu doar profesorii corectori sunt sceptici că cei în cauză ar putea recupera cunoştinţele pe care nu le-au acumulat până acum pentru a reuşi la examenul din vară, ci întreaga societate românească.

În ultimii ani, statisticile vizând rezultatele bacalaureatului sunt înspăimântătoare. Din ce în ce mai puţini tineri reuşesc să treacă bacalaureatul. Numărul celor care nici măcar nu se prezintă se păstrează constant uriaş, iar rezultatele celor care au reuşit să treacă cu bine de probe sunt submediocre.

Deşi ne este greu, trebuie să admitem că acest barometru, reprezentat de rezultatele de la bacalaureat, este valabil pentru întreg învăţământul românesc. Nu am de gând să fac niciun rechizitoriu vreunui fost ministru al educaţiei, ci consider că trebuie să ne ocupăm puţin de procesul decăderii alarmante a învăţământului românesc. Educaţia nu a fost, în cei aproape 26 de ani de la Revoluţie, niciodată prioritatea vreunui guvern. Deşi ar fi trebuit să fie, dacă ne gândim că singura bogăţie autentică a unei ţări este reprezentată de cunoştinţele, de deprinderile şi de cultura cetăţenilor săi.

Ţin să vă reamintesc de modul sau modelul în care s-a realizat eliminarea analfabetismului, probabil, unul dintre puţinele lucruri cu adevărat bune realizate de regimul comunist acum peste 60 de ani. La acea vreme, între 60% şi 80% dintre români erau analfabeţi. În 1989, la finalul regimului ceauşist, mai erau analfabeţi doar 20% dintre români, semn că strategia de eradicare a acestui fenomen nociv avusese un real succes. Însă acest succes a dispărut odată cu comunismul pentru că, astăzi, conform statisticilor, 40% dintre români sunt analfabeţi, cifră care ne plasează în fruntea topului european al necunoaşterii şi al ruşinii. În aproape 26 de ani, cifra neştiutorilor de carte s-a dublat! Iar în acest ritm alert, în maximum 10 ani, din cauza calităţii îndoielnice a actului de predare rezultat din declinul învăţământului, riscăm să ne întoarcem în 1947!

România nu va putea creşte niciodată, dacă cetăţenilor ei nu li se asigură un grad ridicat de educaţie, dar asta înseamnă ca învăţământul să devină, cu adevărat, o prioritate. Rezultatele de la examenele de bacalaureat sau de la simulările naţionale sunt un semnal cât se poate de precis. Ne confruntăm cu un adevărat dezastru şi cel mai tragic va fi că acesta va avea o lungă durată, dacă nu începem să luăm, cât mai curând, măsuri.