Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of December 19, 2018
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.4/2019
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of December 19, 2018 |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 19, 2018
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.77 | Găvrilă Ghilea - declaraţie politică cu titlul "O măsură bună, anulată printr-o decizie proastă"; | ![]() |
||
|
"O măsură bună, anulată printr-o decizie proastă!" Legea nr. 186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii, în vigoare de la 27 octombrie 2016, instituia o derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prin intermediul căreia persoanele care nu aveau calitatea de pensionari puteau efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia. Termenul până la care puteau fi aplicate prevederile acestui act normativ a fost prelungit succesiv, de la cel iniţial, stabilit pentru 27 aprilie 2017, la 31 decembrie 2017 şi, ulterior, până la 31 decembrie 2018, de fiecare dată fiind invocată perioada scurtă de timp care nu a dat posibilitatea tuturor categoriilor de solicitanţi de a plăti contribuţiile sociale pe o perioadă anterioară, existenţa a numeroase solicitări din partea unor cetăţeni români din ţară şi străinătate privind asigurarea la sistemul public de pensii, dar şi faptul că plăţile retroactive astfel efectuate către bugetul asigurărilor sociale de stat au permis, cel puţin pentru un timp, refacerea echilibrului bugetar. Cu alte cuvinte, în sfârşit, o măsură bună, atât pentru cetăţeanul contribuabil, care îşi mai peticea zestrea de ani contabilizaţi ca şi vechime în muncă, dar şi pentru sacul bugetar al asigurărilor sociale care, de la majorările electorale succesive ale punctului de pensie, ne arăta cam de mult urzeala. De altfel, Casa Naţională de Pensii Publice anunţa triumfal că, în nici doi ani de la data intrării în vigoare a Legii nr. 186/2016, cu modificările şi completările ulterioare, până la finalul lunii septembrie 2018, au fost încheiate nu mai puţin de 39.341 de contracte de asigurare socială pentru care casele teritoriale de pensii au încasat suma de 221.981.718 de lei. Cu toate acestea, aceeaşi instituţie anunţa recent, ultimativ, persoanele care intenţionau să-şi plătească retroactiv contribuţia de asigurări sociale, în condiţiile încheierii unui contract de asigurare în baza Legii nr. 186/2016, cu modificările şi completările ulterioare, că puteau să întreprindă acest demers numai până la data de 31 decembrie 2018. Întrucât posibilitatea achitării retroactive a contribuţiei de asigurări sociale a fost menţinută - în anumite condiţii - şi în proiectul noii Legi a pensiilor, având în vedere numărul mare de asiguraţi care au accesat deja această facilitate, este evident că termenul ultimativ, stabilit pentru finele acestui an, prin actuala legislaţie, trebuie prelungit până la intrarea în vigoare a viitorului cadru normativ, care însă nu va produce efecte decât din anul 2021. Altminteri, în următorii doi ani, vom constata că o măsură bună poate fi anulată printr-o decizie proastă. |



