Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 18, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.107/2013
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 18, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 18, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.77 | Cătălin Tiuch - declaraţie politică cu referire la "Scăderea TVA la pâine"; | ![]() |
||
|
"Scăderea TVA la pâine" La 1 septembrie a intrat în vigoare OG nr. 16/2013, care introduce una dintre cele mai dezbătute măsuri din domeniul TVA, respectivreducerea acestei taxe la 9% la pâineşi la alte sortimente de produse de panificaţie, cum ar fi baghete, împletituri, dar şi la diverse sortimente de făină pentru pâine; altfel spus, pe tot lanţul producţiei de pâine. Am urmărit cu mare atenţie criticile formulate în spaţiul public (şi nu au fost puţine) cu mult înainte ca această măsură să prindă viaţăşi pot spune că discuţiile au vizat pe de o parte, în mod firesc, efectele macroeconomice. Mai exact, o dată cu aplicarea ei, vor scădea veniturile la buget. Pe de altă parte, s-a discutat capacitatea aplicării sale, susţinându-se cu înverşunare şi chiar nejustificat faptul că, deşi în principiu este o propunere bună, totuşi realitatea românească o va respinge. Astfel, scopul aplicării acestei măsuri, şi anume creşterea puterii de cumpărare a populaţiei, prin scăderea preţului la pâine, nu va putea fi atins, pentru că producătorii şi comercianţii de pâine nu vor scădea preţurile, ci pur şi simplu vor încasa diferenţa rezultată din scăderea TVA în cont propriu. În plus, unii critici au mers cu previziunile negative şi mai departe, susţinând că, dacă în primă fază marii comercianţi vor micşora preţurile, în timp, aceştiavor recurge la ridicarea lor la nivelul anterior sau chiar mai sus, nemaiavând competiţie în micii vânzători, care vor dispărea de pe piaţă. Nu vreau să insist pe declaraţii de tipul "TVA redus la pâine este o favoare nu pentru micii, ci pentru marii producători şi comercianţi". Nu despre a face sau a nu face o favoare producătorilor şi comercianţilor, fie ei mici sau mari, este vorba. Este vorba de o măsură de combatere a evaziunii fiscale,care în acest domeniu ajunge la 70%, iar principalii beneficiari vor fi consumatorii, deoarece oamenii vor găsi în magazine o pâine mai ieftină cu aproximativ 15%. Aşa cum s-a constatat, aceste efecte ale aplicării unei taxe pe valoarea adăugată în cuantum mai redus au fost deja înregistrate, în primă fază, în hipermarketuri şi în magazinele care funcţionează pe lângă brutării. Am văzut rezultatele verificărilor făcute de Garda Financiară în mai multe judeţe, la începutul lunii septembrie, imediat după momentul aplicării măsurii fiscale în cauză. Concluziile sunt clare: marea majoritate a celor care comercializează pâine, şi mă refer atât la cei de la capătul lanţului de distribuţie, adică comercianţii, cât şi la cei din zonele intermediare, adică producătorii, au scăzut preţurile la pâine. La comercianţi s-au identificat scăderi ale preţului la 82% din sortimentele de pâine verificate, în timp ce producătorii au aplicat preţuri mai mici cu 71% din aceleaşi sortimente. Per ansamblu, pot spune că mediul de afaceri va avea de câştigat, mai ales că această măsură, alături de menţinerea taxării inverse la cereale, a fost cerută de mai multă vreme de cei din industria de morărit şi panificaţie. Şi să nu uităm că în acest sector lucrează mai mult de jumătate din angajaţii din toată industria alimentară. De altfel, până la intrarea în vigoare a acestei măsuri, România se afla printre puţinele state europene care nu aplica cote diferenţiate de TVA pentru alimentele de bază. Dincolo de beneficiile sociale ale acestei măsuri, putem previziona şi o stimulare a consumului produselor de panificaţie. Pe de altă parte, suntem conştienţi că pentru acombate concurenţa fiscală neloială şi a creşte gradul de colectare a veniturilor la buget, se impune a recurge la o activitate susţinută de control, corelată cumăsuri fiscale curajoase. Aş dori să mai adaug că eventualul impact negativ asupra bugetului de stat produs de aplicarea TVA-ului în procent de 9% la pâine va fi compensat de o creştere la accizele pe alcool şi la bunuri de lux. Scăderea la 9% a taxei pe valoarea adăugată la pâine şi produse de panificaţie, aşteptată atât de producători, cât şi de consumatori, se va dovedi în timp a fi o măsură bună, care va produce efecte pozitive. |



