Romeo Florin Nicoară
Romeo Florin Nicoară

Sittings of the Chamber of Deputies of November 21, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.177/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 21, 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.78 Romeo Florin Nicoară - declaraţie politică cu titlul "Europa apără suveranitatea românilor în faţa demagogilor";

Domnul Romeo Florin Nicoară:

"Europa apară suveranitatea românilor în faţa demagogilor"

Vedem că unor politicieni de pe la noi, mai ales din tabăra puterii de azi, PSD-ALDE, li s-a năzărit că Europa ar fi în contra României. Şi dă-i şi luptă, care mai cu moţ, să ne convingă că Europa ne-ar fi străină - sâc! - că Europa ar fi ceva departe care nu are legătură cu românii, că Europa nu ne place. Dar ce le veni, oare?

Într-un singur punct au cumva dreptate tovarăşii demagogi - Europa nu are legătură cu ei, cu politrucii. Europa a adus bunăstare în România, în timp ce aceşti politicieni de la putere au fost contra dezvoltării, au produs numai dezamăgire, scandal şi s-au interesat doar de ei.

În timp ce Europa şi-a deschis graniţele pentru milioane de români şi a adus bani, zeci de miliarde de euro, pentru drumuri, şcoli şi spitale, aceşti politruci au alungat românii din ţară, au prăpădit banii şi nu au fost în stare să facă drumuri, şcoli sau spitale noi.

Europa este o familie în care membrii au grijă unii de alţii, unde şi România este parte, unde şi România joacă un rol şi ia parte la decizii.

Atunci când demagogii de la Bucureşti se ocupă numai de ei, de bunăstarea lor şi de puterea lor, făcând praf România, justiţia, bugetul, Europa sare în ajutorul românilor. Europa le spune demagogilor că nu ei sunt stăpâni peste ţară.

Europa nu vrea să ia suveranitatea românilor, ci să le-o dea înapoi. Să le-o dea înapoi de la politicienii români care au confiscat-o în nume personal, în numele unor găşti.

Europa cere ca românii să fie din nou stăpâni şi suverani faţă de toate nulităţile şi marionetele plasate de actuala putere în funcţii. Europa cere ca românii să aibă instituţii independente prin care să îşi controleze politicienii, iar nu invers, nu aşa cum îşi doresc cei din PSD-ALDE, un stat capturat în favoarea lor, cu instituţii folosite în interes personal şi pentru a-şi ataca şi controla proprii cetăţeni.

Europa vrea cetăţeni români liberi, demni şi independenţi, cărora statul român să le aparţină şi care să lucreze în favoarea lor, cu servicii publice de calitate. Politrucii care atacă Europa poartă un război doar pentru interesul propriu. Europa este o ameninţare pentru ei personal, pentru că Europa le garantează libertatea românilor.

Pentru aceşti tovarăşi de la noi, suveranitatea este doar un cuvânt gol care înseamnă atât - noi, cei câţiva, vrem să fim stăpâni peste români, să putem să facem ce vrem, fără ca cineva să ne mai controleze.

Le solicit tuturor politicienilor români, care se află de partea libertăţii românilor, care doresc un popor român suveran în faţa hoţilor şi demagogilor, să formeze un front în apărarea Europei. Europa este ultimul garant real al suveranităţii românilor!