Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 21, 2012
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.10/2012
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 21, 2012 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 21, 2012
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.78 | Ioan Stan - comentariu legat de iniţierea unui program de reabilitare a drumurilor naţionale; | ![]() |
||
|
Poate - de fapt, cu siguranţă - veţi fi miraţi să mă auziţi declarând public şi încă de la această tribună un lucru care, departe de a fi o critică la adresa puterii, cum bine i-ar sta unui reprezentant al opoziţiei să comită, va suna şi chiar este o apreciere laudativă. Iată despre ce este vorba şi care-mi sunt argumentele. Am constatat împreună agresivitatea, violenţa, chiar furia dezlănţuită de această iarnă asupra României. Deşi vin dintr-un tărâm în care un minus de 9-10 grade C este privit ca o răcoare perfect justificată de anotimpul alb, sunt obligat să recunosc faptul că n-am văzut case îngropate în zăpadă, drumuri devenite tunele, oameni ucişi de viscol şi ger ca şi de nepăsarea ori neputinţa altor oameni, vremelnic responsabili de soarta naţiunii, ca în această iarnă. S-a dovedit fără putinţă de tăgadă că iarna nu-i ca vara şi că bine au făcut cei care au semnat din timp contracte de servicii cu specialişti de firmă, care şi-au dovedit cu acest nefericit prilej priceperea şi mai ales forţele de care dispun întru scoaterea României de sub nămeţi! Pentru lauda cărei fapte a puterii poate fi considerată neputinţa celor plătiţi din banii noştri în faţa calamităţii reci de a ne scoate la limanul, rămas şi la această oră de neatins în multe locuri, drept argument? Să vă explic. În urmă cu aproape un an (martie 2011) guvernul de atunci, tată bun pentru cel de acum, lansa prin Ministerul Dezvoltării şi Turismului, un program de reabilitare şi modernizare a 10.000 km de drumuri judeţene şi/sau de interes local. Sigur că o investiţie de peste 4 miliarde de euro ca aceasta a stârnit interesul şi a dat naştere la comentarii abundente. S-a făcut vorbire despre cum aveau să fie decontate cheltuielile către statul român după anul 2013, apoi s-a aflat că banii necesari vor fi avansaţi de sus-numitul minister din economiile sale personale, ştire lansată cu aplomb a doua zi după reconfirmarea primului-ministru în funcţia de preşedinte al partidului prim guvernant. Şi iar s-au exprimat păreri incomode despre plata către susţinătorii preşedintelui prim-ministru pentru votul lor. Negând vehement orice conexiune între votul susţinător de Boc al primarilor PDL şi investiţiile Ministerului Dezvoltării şi Turismului în infrastructură, s-a trecut cu surle şi trâmbiţe la punerea în mişcare a programului cu pricina. Adică s-a dispus începerea procedurilor de licitare a lucrărilor. Şi de atunci, mister! Totul este ţinut la mare secret! Cu toate acestea, sunt temerari care îndrăznesc a presupune că, de fapt, banii promişi nu există, că licitarea de lucrări pentru 2-3 km înseamnă fragmentare de lucrare în interesul primarilor PDL şi mai ales că astfel de lucrări mici şi împrăştiate n-ar putea fi adjudecate decât de firme foarte mari din domeniu, abonate, de altfel, la astfel de contracte cu statul. Nici măcar astfel de provocări din partea celor blagosloviţi cu epitetul de "tonomat" nu au fost de natură să elucideze misterul în care şi-a pierdut urma acest program. Aşa încât vă voi lumina eu, că de asta vă vorbesc. În lumina documentelor întocmite de serviciile specializate în cercetări meteo şi cunoscând adevărul despre semnatarii contractelor de servicii întru deszăpezirea drumurilor patriei, Guvernul a hotărât să-şi vadă de treabă cu acest program. Şi, după cum se vede, bine a făcut! Ia gândiţi-vă Domniile Voastre ce-ar fi însemnat deszăpezirea a încă 10.000 de km de drumuri judeţene şi/sau de interes local pe lângă cele deja existente! Vedeţi cum ni s-a purtat cu adevărat de grijă? După ce ne vom asigura mijloacele de deszăpezire necesare, poate că moştenitorul ministerului lansator de programe va relua această splendidă iniţiativă până nu mai vine vreo iarnă, că oricum vara şi toamna vin. |



