Parliamentary debates

Doamna Cornelia Negruţ:

"Să respectăm independenţa tuturor puterilor statului, nu doar a Justiţiei!"

Există o polemică în spaţiul public referitoare la o aşa-numită imixtiune a politicului în criteriile de apărare a independenţei sistemului judiciar, care comportă câteva lămuriri. Plec de la convingerea că absolut nimeni din această ţară nu îşi doreşte suprapunerile puterilor statului, respectiv executivă, legislativă şi judecătorească. De la această premisă, cred că România a făcut paşi importanţi în ceea ce înseamnă apărarea statului de drept, independenţa celor trei puteri fundamentale şi garantate de Constituţie, şi, cu atât mai mult, suveranitatea şi garantarea unei justiţii libere şi disjunse de factorul politic.

Cu toate acestea, există voci contestatare la adresa dreptului conferit în acest moment de legislaţia românească, ca Parlamentul să decidă asupra cererilor justiţiei atunci când este vorba despre parlamentari în funcţie. Pur şi simplu aşa precizează Constituţia şi legile ţării! În aceste condiţii, ce ar trebui să facă Senatul şi Camera Deputaţilor pentru a fi în graţiile opiniei publice şi în ton cu deciziile Justiţiei? Ar trebui să aprobe exclusiv orice fel de cerere de arestare preventivă sau începere a urmăririi penale, fără nicio discuţie prealabilă? Sau, în reversul medaliei, ar trebui să voteze contra în ansamblu? Aici e o discuţie mai complicată decât s-ar putea crede iniţial. Dacă legea fundamentală prevede ca Parlamentul să avizeze cererile sistemului judiciar, atunci să-l lăsăm să lucreze. Dacă nu îl lăsăm, atunci să trecem la modificarea Constituţiei şi a celorlalte acte normative care permit acest lucru.

A veni în fiecare zi şi a acuza de-a valma Parlamentul că nu îşi face treaba din acest punct de vedere, că se opune bunei funcţionări a actului de Justiţie etc., etc., reprezintă neadevăruri, ca să nu spunem mai mult! Este adevărat, membrii Parlamentului nu sunt în totalitatea lor jurişti! După cum la fel de adevărat este că membrii Comisiei juridice din cele două camere parlamentare sunt oameni de specialitate. În concluzie, există specialişti care elaborează un raport consultativ care nu are valoare de impunere în ceea ce priveşte votul plenului.

Este totuşi de mirare cum de se mai poate vorbi în România zilelor noastre cu expresii precum imixtiune, obstrucţionare, amestec, ingerinţă, intervenţie, a Parlamentului mă refer, în treburile Justiţiei. România a devenit şi este un exemplu pozitiv privind buna funcţionare a justiţiei nu numai în rândul ţărilor vecine, ci chiar la nivelul Uniunii Europene. Justiţia este liberă şi independentă, îşi face treaba aşa cum o face, dar să lăsăm şi Parlamentul să şi-o facă, din acest punct de vedere! Orice fel de interpretări şi acuzaţii aduse Parlamentului în general, respectiv Senatului şi Camerei Deputaţilor în particular, oare nu reprezintă imixtiuni? Oare puterea legislativă a României nu este lezată de asemenea teorii conspirative neconforme cu realitatea? Oare nu se încearcă lovirea în independenţa, autoritatea şi percepţia Legislativului în rândul românilor? Sunt doar câteva întrebări la care trebuie să răspundem, şi noi, ca reprezentanţi în Parlament ai poporului român, dar şi populaţia ţării...

Parlamentul României, bun sau rău, aşa cum este el acum, reprezintă oglinda societăţii româneşti. Parlamentul este cel mai democratic for instituţional al ţării, unde toţi aleşii au fost aleşi democratic, constituţional, nu numiţi, aşa cum se întâmplă în cazurile celorlalte două puteri, executivă şi judecătorească. Pe cale de consecinţă, Parlamentul trebuie să fie lăsat să îşi facă treaba!