Parliamentary debates

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

"Introducerea de măsuri legislative pentru tragerea la răspundere a părinţilor şi reprezentanţilor legali ai copiilor care abandonează învăţământul obligatoriu"

Având în vedere că România ocupă locul trei în Uniunea Europeană la abandonul şcolar, iar potrivit analizelor şi studiilor realizate la nivel naţional părinţii şi reprezentanţii legali ai copiilor au cea mai mare influenţă în părăsirea timpurie a şcolii de către minori, consider că împreună trebuie să identificăm cele mai bune soluţii, pentru a atinge ţinta propusă de majoritatea statelor europene - şi anume, să ajungem sub pragul de 10% până în anul 2020.

În Legea educaţiei naţionale nr. 1/201, la art. nr. 86 alin. (3) se prevede doar că "Părintele sau tutorele legal este obligat să ia măsuri pentru şcolarizarea elevului, pe perioada învăţământului obligatoriu", însă nu se precizează niciun fel de sancţiune pentru părinţi sau nicio altă metodă prin care să se determine frecventarea permanentă a cursurilor şcolare.

În Legea învăţământului nr. 84/1995, la art. 180 alin. (2) era prevăzută obligaţia părintelui/tutorelui de a asigura frecvenţa şcolară a elevului în învăţământul obligatoriu, stipulându-se că nerespectarea acestei dispoziţii, din culpa părintelui sau a tutorelui legal instituit, constituia contravenţie şi se sancţiona cu amendă între 500.000 lei şi 2.000.000 lei. Conform prevederilor alin. (3), constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzii urmau să fie făcute de autorităţile prevăzute la art. 179 alin. (2), unde se preciza: "constatarea contravenţiei... şi aplicarea sancţiunilor se fac de autorităţile abilitate". Aceste prevederi ineficiente au fost menţinute în textul legii şi după republicarea acesteia în anul 1999, până în anul 2003, când a fost adoptată Legea nr. 268/2003 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995.

Prevederile art. 180 din Legea învăţământului nr. 84/1995, cu modificările şi completările ulterioare, erau inaplicabile şi din cauza faptului că autorităţile abilitate, cel puţin din anul 2001, de când s-a modificat legislaţia care reglementează domeniul, nu erau abilitate legal să constate existenţa acestei contravenţii şi să aplice amenzile corespunzătoare, nici prin O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare şi nici prin legislaţia care a precedat-o.

Sancţionarea pecuniară a părintelui/tutorelui pentru neachitarea de obligaţia acestuia, de a asigura frecventarea şcolii de copil în perioada învăţământului obligatoriu, nu este deloc o noutate în legislaţia românească. În perioada interbelică s-a practicat cu succes, fiind altfel reglementată.

Prin Legea pentru învăţământul primar al statului şi învăţământul normal, publicată în Monitorul Oficial nr. 161 din 26 iulie 1924, adoptată în timpul Guvernului prezidat de Ion I. C. Brătianu, se introducea învăţământul primar de 7 clase, de câte un an fiecare, care devenea obligatoriu şi gratuit în învăţământul de stat, pentru copiii cetăţenilor români. Pentru prima dată în învăţământul românesc, legea reglementa, la lit. D din Secţiunea a Il-a, Capitolul al II-lea, obligativitatea învăţământului, modul în care se aplica obligativitatea învăţământului - învăţătoarele şi/sau învăţătorii erau datori să ţină "registre de chemare, în care vor nota regulat absenţele motivate şi nemotivate ale şcolarilor din fiecare clasă"; părinţii/tutorii elevilor din învăţământul primar erau datori să anunţe pe învăţători de absentarea copiilor lor, în termen de cel mult trei zile de la data când copiii au început să absenteze, absenţele fiind motivabile "în cel mult 15 zile", acestea socotindu-se pe zile întregi, "indiferent de numărul orelor de lecţii dintr-o zi" - art. 23. Amenzile pentru absenţele nemotivate erau stabilite de către "delegaţia comitetului şcolar", care "la 15 şi 30 ale fiecărei luni... înaintează perceptorului lista pentru încasarea amenzilor la care au fost impuşi părinţii, ai căror copii au absentat nemotivat" - art. 26.

În urma aspectelor prezentate, consider că se impune adoptarea unui act normativ pentru tragerea la răspundere a părinţilor şi a reprezentanţilor legali ai copiilor care abandonează învăţământul obligatoriu.

În acest sens, vă propun introducerea în legislaţie a unui model de contract educaţional care să fie semnat de ambii părinţi, unde este cazul şi reprezentantul unităţii de învăţământ cu privire la respectarea drepturilor şi obligaţiilor fiecărei părţi, respectiv, şcoala pe de o parte, şi copiii şi părinţii pe de altă parte. Iar în cazul nerespectării prezenţei obligatorii la şcoală a copilului, cu excepţia cazurilor obiective, probleme medicale, condiţii meteo nefavorabile etc., părinţii sau reprezentanţii legali să fie sancţionaţi gradual de la avertisment până la amendă şi prestarea unei activităţi în folosul comunităţii sau decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti.