Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 2, 1999
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 2, 1999 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 2, 1999
| 1. | Intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() |
1.8 | Niculae Napoleon Antonescu - intervenţie intitulată "Învăţământul - prioritate naţională sau dezastru naţional?"; | ![]() |
||
|
Domnul deputat Napoleon Antonescu, se pregăteşte domnul deputat Sever Meşca. |
|
Domnul Niculae Napoleon Antonescu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Am intitulat declaraţia de astăzi: "Învăţământul: prioritate naţională sau dezastru naţional?" După cum vă este cunoscut, imediat după începerea anului şcolar şi, mai apoi, a celui universitar, învăţământul românesc de toate gradele s-a confruntat cu o serie de probleme extrem de dificile, legate în general de subfinanţarea cronică a acestuia şi nu numai. Vezi criza manualelor alternative, centralismul introdus de Ministerul Educaţiei Naţionale prin avalanşa de ordine şi note, încercarea de încălcare a autonomiei universitare ş.a. Nici rectificarea făcută bugetului nu a rezolvat problemele financiare, deoarece, după calculele noastre, confirmate de MEN, lipsesc încă 2.100 de miliarde de lei pentru a se asigura cel puţin la limită finanţarea de bază. În prezenta declaraţie, nu am să reiau cunoscutele argumente prezentate anterior, privind gradul inadmisibil de degradare a învăţământului din toate punctele de vedere. În mod concret, am să mă refer la situaţia învăţământului superior din România. De la început trebuie arătat foarte clar că sunt alocate pentru finanţarea de bază, reparaţii curente şi capitale, burse, subvenţii pentru cămine şi transport, sume cu mult sub minimul necesar, ca să nu mai vorbim de dotări, pentru care nu s-a alocat practic nimic de la bugetul de stat. În aceste condiţii, studenţii din toată ţara au trecut la forme de protest, inclusiv sub formă de grevă generală, solicitând Guvernului să trateze învăţământul, într-adevăr, ca prioritate naţională, prin alocarea sumelor de la buget în limita a 4% din PIB şi cerând, în esenţă, suplimentarea alocaţiilor pentru burse, de la 140 de mii la 200 de mii de lei, mărirea subvenţiei pentru cămine şi reducerea cheltuielilor de transport cu 50%. Cereri absolut justificate şi sprijinite de majoritatea cadrelor didactice, deoarece numai aşa se pot compensa cât de cât creşterile aberante de preţuri şi se vor acoperi cumva marile cheltuieli suplimentare care au apărut. Trebuie arătat că şi recenta şedinţă a Consiliului naţional al rectorilor de la Sibiu, din 25 octombrie, a analizat în special aceleaşi probleme legate de finanţarea universităţilor, considerând că aceasta trebuie să se realizeze cel puţin la nivelul prevederilor din contractele instituţionale şi complementare semnate cu MEN, deoarece, altfel, în luna noiembrie există riscul încetării totale a activităţii universităţilor. De asemenea, CNR a înaintat un material în acest sens Camerei Deputaţilor, Senatului, Guvernului şi Preşedinţiei ţării, cerând sprijinul acestor instituţii pentru rezolvarea situaţiei critice existente. În acest context, CNR a apreciat că cererile studenţilor sunt pe deplin justificate şi le sprijină în totalitate. Ba, mai mult, se apreciază că la mişcările studenţeşti de acum se vor adăuga şi cele ale personalului didactic, care, ca şi studenţii, a fost de prea multe ori păcălit prin declaraţiile demagogice şi protocoalele semnate de Guvern, dar niciodată respectate. Şi de această dată, se aplică tactica tragerii de timp şi a încercărilor de dezbinare a studenţilor şi cadrelor didactice, pentru a abate atenţia de la gravele probleme cu care se confruntă şcoala, precum şi pentru a nu se angaja concret în rezolvarea problemelor solicitate. Deşi înţeleg situaţia grea în care se află economia, adusă, însă, în această situaţie de actualii guvernanţi, este de neînţeles de ce învăţământul, ca şi cultura, ştiinţa şi altele, sunt tratate cu atâta desconsiderare, în timp ce, cu o neruşinare crasă, se stabilesc salarii aberante pentru cei care distrug şi jefuiesc economia ţării? Cred că Guvernul trebuie să traseze şi să rezolve cerinţele pe deplin justificate ale cadrelor didactice, studenţilor şi elevilor, deoarece, altfel, se va ajunge în situaţia extrem de gravă, care poate să perturbe substanţial învăţământul sau chiar să ducă la îngheţarea anului şcolar, respectiv, a celui universitar. Vă mulţumesc. |



