Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

O invit pe doamna Ionescu Mihaela. Se pregăteşte domnul Moraru Florentin.

Doamna Mihaela Ionescu:

Domnule preşedinte,

Dragi colegi şi colege,

Intervenţia mea de astăzi va fi intitulată "Big Brother sau despre supravegherea exagerată."

Cartea lui George Orwell, "1984", scriere politic-fiction, a devenit astăzi o realitate politică în ţara noastră.

Acum unsprezece ani, românii trebuiau să depună anual la miliţie specimene de scris ale maşinii proprii de scris, spuneau bancuri numai între prietenii verificaţi, se temeau să corespondeze cu prietenii şi neamurile din străinătate de frica interceptării scrisorilor, ba nu-şi puteau permite nici măcar să viziteze Biblioteca franceză sau cea britanică de frica eventualelor reclamaţii la locul de muncă.

Am avut colegi profesori care nu au putut să plece în excursie nici în Bulgaria pentru că fuseseră "turnaţi" că vizionaseră trei filme la Biblioteca americană. Toate acestea, precum şi multe alte încălcări ale drepturilor omului, au dus la declanşarea evenimentelor din Decembrie 1989.

Românul a sperat într-o schimbare, şi-a închipuit că practici asemănătoare celor amintite mai sus vor rămâne de domeniul trecutului; că-l va putea critica pe cel care îl consideră vinovat; că va putea să râdă de gafele lui fără să-i fie teamă de reprimare, că va putea să povestească şi altora despre neroziile şi gogomăniile conducătorilor fără să fie acuzat că transmite "date false" sau "afectează" prestigiul ţării.

Toate acestea se pot întâmpla în ţări cu adevărat democratice, unde ziarele demască zilnic politicieni corupţi, unde posturile televiziunilor îşi pot permite să transmită satire. Mă gândesc la englezi, care au o emisiune numită "Spitting Image", unde se prezintă fotografia celui pe care îl poţi chiar şi scuipa, o emisiune foarte populară care prezintă marionete închipuind pe unii dintre cei mai proeminenţi politicieni în cele mai indiscrete, ridicole şi jenante situaţii.

În cea mai veche şi democratică ţară din lume, Marea Britanie, există serialul de televiziune "House of Cards", adică un joc de cuvinte – Parlamentul cartoforilor sau al geambaşilor, care ia în derâdere pe politicienii laşi, aşa numiţii yes-minister, cei care nu îndrăznesc să spună decât "da" superiorilor. Nimeni nu se supără, nimeni nu este arestat pe stradă pentru delictul de opinie, nimănui nu i se violează corespondenţa normală sau electronică, nimeni nu este dat în judecată pentru că a criticat un alt politician sau guvernul.

Rolul Opoziţiei într-o ţară democratică este să critice, nu să ridice osanale Guvernului. Dacă există excese de zel ale Puterii sau ale organelor de coerciţie, acestea trebuie date imediat la iveală şi, după aceea, corectate.

Aşa numitul Big Brother intrusions, adică sisteme de supraveghere exagerată, de tipul celor imaginate în romanul lui Orwell, unde microfoanele erau atârnate şi prin copacii din pădure, iar televiziunea avea un sigur post pe care apărea numai Big Brother, încep să se vadă şi la noi, unde orice critică este considerată delict de opinie, corespondenţa electronică este neprotejată, iar măsurile de supraveghere sunt megalomanice, faţă de pigmeii care trebuie protejaţi.

Până şi parlamentarii sunt ameninţaţi că vor fi supuşi rigorilor legii dacă vor îndrăzni măcar să critice Puterea. De fapt, nu este de mirare pentru noi, cei din România Mare, întrucât noi am fost întotdeauna sub ameninţarea legii atunci când criticam realităţile strâmbe din ţară.

Iată că acum, şi alţi reprezentanţi ai Opoziţiei au început să simtă ceea ce noi suferim de ani de zile: etichetări răuvoitoare, ameninţări cu procese penale, condamnări pentru declaraţii pur politice, izolare mediatică şi altele.

După cum se ştie, preşedintele partidului nostru a fost anchetat de atâtea ori pentru că a îndrăznit să pună întrebări, în loc să fie cercetate situaţiile semnalate.

Astfel de situaţii răsturnate cu dosul în sus s-au întâmplat în ultimile zile, când semnalări critice, în loc să fie investigate, s-au întors împotriva celor presupuşi că ar fi cutezat să le formuleze. Poate cel care critica era un licean bun la calculatoare şi interesat în politică. Poate era un coleg de partid PDSR-ist frustrat că nu poate să-şi exprime opinia într-o adunare de partid. Poate era un serviciu secret care încerca să dea un semnal de alarmă. Putea să fie oricine. Datele problemei au fost însă inversate. În loc să fie cercetată veridicitatea celor semnalate şi cel în cauză anchetat, s-a pornit o adevărată vânătoare pentru depistarea celui care a avut curajul să sesizeze.

Simpla transmiere a unor date critice deja apărute în diverse cotidiene a dus la arestarea operatorului şi la ridicarea în plină stradă a unui fost demnitar al precedentei administraţii. Ba, mai mult, i s-a fabricat şi o biografie care să-l arate ca suspect. Toată lumea a rămas stupefiată de violenţa acestor încălcări ale drepturilor omului. Păcat însă că colegii noştri de Opoziţie, precum şi reprezentanţii societăţii civile nu şi-au dat seama mai devreme de inevitabilitatea acestor posibilităţi şi au privit cu indiferenţă, uneori bagatelizând, alte ori chiar participând la hărţuirea politică la care PRM a fost supus de atâtea ori. Mai mult, partidul nostru a fost ameninţat, şi aceasta timp de doi ani, cu scoaterea în afara legii de către Ministerul Justiţiei condus pe atunci de un coleg actual de Parlament, care nu îşi închipuia că bumerangul se va întoarce şi împotriva celor din tabăra sa.

În prezent, agresivitatea Puterii s-a accentuat şi mai mult împotriva tuturor celor care nu au pact cu PSD-ul. Până când vom mai trăi într-o atmosferă de anti-utopie orwelliană?

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.