Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Îl invităm la microfon pe domnul deputat Cristian Sandache, se pregăteşte deputat Ilie Neacşu.

Domnul Cristian Sandache:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Recentele afirmaţii ale preşedintelui Partidului România Mare, domnul Corneliu Vadim Tudor, vizavi de presupusa pregătire, în scopuri teroriste, a unor palestinieni de către autorităţile statului român în timpul primei guvernări PDSR demonstrează încă o dată, de mai era, totuşi, nevoie, lipsa de responsabilitate a senatorului peremist. Începând cu anul 1991, asistăm cu toţii la o sarabandă de intervenţii vadimiste, care mai de care mai bizare, mai ridicole şi mai groteşti. Acum, în lipsă de subiecte, preşedintele Partidului România Mare se agaţă de anumite conjuncturi, pentru a reaminti opiniei publice că, totuşi, există şi că încearcă să ofere soluţii politice ori măcar simulacre de răspunsuri la unele dintre problemele ce frământă conştiinţele cetăţenilor din România.

Nu cu multă vreme în urmă, l-am putut auzi intervenind în cadrul unei emisiuni TV, repetându-şi calm şi mecanic, aidoma unui disc de patefon, unele dintre obsesii. Aşa-zisul "furt al voturilor" pe care, chipurile, l-ar fi suferit în turul al doilea al prezidenţialelor anului 2000 (evident, prestinsul beneficiar, prin pretinsa fraudă, n-ar fi fost nimeni altul decât domnul Ion Iliescu) sau ironizarea vârstei actualului preşedinte al României, totul învăluit într-o mantie de patologic egocentrism.

Oare, până când, viaţa politică românească va mai tolera astfel de ieşiri, care nu au nimic în comun, în primul rând, cu normalitatea? Oare, până când, circul demagogic va servi drept caricatură a stelei polare, pentru aceia dintre noi care mai văd, încă, în Corneliu Vadim Tudor un presupus tribun al poporului?

Se va spune că atât Vadim cât şi Partidul România Mare au primit votul unei părţi a electoratului românesc. Este adevărat, dar să nu uităm că istoria ne prezintă situaţii similiare în care, prin vot democratic, în diferite ţări, au acces în sferele puterii formaţiuni politice de un extrem radicalism.

Atacul abject la persoană, minciuna, calomnia, sudalma groasă, xenofobia, antisemitismul, toate acestea nu au ce căuta într-un legislativ modern, într-o societate normală. Să sperăm, totuşi, că istoria, această neiertătoare sabie a timpului, va pune pe fiecare la locul carei se cuvine. Vă mulţumesc.