Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului Dragoş Ujeniuc. Va urma domnul Iulian Iancu.

Domnul Dragoş Ujeniuc:

Mi-am intitulat intervenţia de astăzi "Nemernicia anonimatului".

Ne amintim, fără îndoială, de vremurile în care o "anonimă" hotăra destinul cuiva! Că era adevărat sau nu ce se spunea despre cineva, avea mai puţină importanţă. Important era că oricine dorea să-şi "lucreze" adversarul, nu avea decât să scrie sau să telefoneze unde trebuia, sub identitatea unui "grup de oameni ai muncii". Tăvălugul se pornea, iar persoana vizată era ca şi terminată.

A venit vremea înlăturării regimului care ridicase "anonimatul" la rang de principiu şi, o dată cu asta, speranţa că vom intra în normalitate, în sensul că nu vom mai fi la cheremul turnătorilor anonimi şi că denunţurile respective nu ne vor provoca fiorii de altădată.

Treptat, treptat, însă, viaţa a dovedit că situaţia nu s-a schimbat, ba chiar a devenit mai gravă. Şi asta pentru că destinatarii anonimelor s-au înmulţit. Pe lângă Miliţie, Securitate şi Partidul Unic, au mai apărut în zilele noastre alte partide şi ".. presa, ca organe cărora presa românească li se poate adresa "sub protecţia anonimatului".

Blestemată sintagmă!!! Sub oblăduirea acesteia sunt deversate în presă toate dejecţiile minţilor bolnave şi caracterelor infecte. Primitoare din cale-afară, presa - în bună măsură - prezintă lumii înfometate informaţii din cele mai infamante despre personalităţi marcante ale societăţii româneşti, informaţii oferite din belşug de "oameni de bine", aflaţi sub protecţia anonimatului. Şi astfel, informaţia porneşte, ajunge să otrăvească opinia publică, iar autorii îşi freacă mâinile a mulţumire diavolească. Simbioza dintre delatorii anonimi şi o parte a presei funcţionează şi creează satisfacţie reciprocă. Dar întrebarea care se pune este: cui prodest? La ce bun această mizerie?

Imensa contribuţie a presei la curăţenia societăţii este întinată de practicile unor aşa-zişi jurnalişti, stăpâniţi de interesul meschin de a ieşi în faţă cu orice preţ.

Iată de ce simţim nevoia de a spune că nu adevărul ne sperie, ci ne sperie maniera de a-l ascunde sub anonimatul oamenilor de nimic. Aceşti anonimi au existat şi vor exista cât e lumea, dar ei vor fi neputincioşi în faţa unei prese corecte, morale, care va găsi puterea să respingă o informaţie anonimă. Verificând-o, însă, până la convingerea că ea exprimă adevărul, jurnalistul se va menţine pe culmile onoarei profesionale.

Altfel, vom continua să simţim satisfacţia nemernică a otrăvirii informaţionale, vom continua să avem o presă liberă de a defăima, de a înjura şi de a mânji şi toate acestea în cârdăşie cu "anonimatul".

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.