|
Domnul Ioan Ţundrea: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia politică: "Stimulările trecutului conservator şi simulările prezentului post-socialist". O plimbare pe străzile Capitalei, care poartă numele iluştrilor conservatori Lascăr Catargiu, Tache Ionescu, Lahovary sau Nicolae Filipescu, ne stimulează memoria, dar ne şi obligă la o reflectare fără simulări. Reamintindu-ne doar de perioada cât a fost primar, Nicolae Filipescu, ilustrul conservator, a elaborat planul cadastral al Bucureştiului, a fixat şi delimitat raza oraşului, a dezvoltat alimentarea cu apă potabilă, a dispus reparaţia generală a filtrelor, a deschis noi artere de circulaţie - străzi şi bulevarde - şi le-a pavat, a extins reţeaua de canalizare. În timpul primariatului lui Nicolae Filipescu, primul tramvai electric, mijloc modern de locomoţie, circula în Bucureşti pe "marele bulevard" (azi Bulevardele: M.Kogălniceanu, Carol I şi Pache Protopopescu). La începutul secolului al XX-lea, acelaşi conservator, primar în Guvernul lui Lascăr Catargiu, Nicolae Filipescu a descris procesul de feudalizare a societăţii româneşti în interiorul unui stat socialist: "La statul socialist, mulţi vor râvni la funcţiile de inspectori, foarte numeroase în toate planurile de organizare socialistă. Neapărat este mai plăcut să supraveghezi pe alţii decât să munceşti tu însuţi. Dar cum vor fi aceşti "inspectori ai muncii" peste numai o generaţie?" Câtă asemănare între activismul politic din perioada 1948-2005, din cauza unei societăţi aflate într-o perpetuă bulversare a valorilor morale şi culturale! Aceste moduri de a simula traiul decent sau construcţii după voia întâmplării generează o sărăcie progresivă la baza piramidei sociale şi o ariditate intelectuală la vârful ei. Vă mulţumesc.
|