Costache Mircea
Costache Mircea

Sittings of the Chamber of Deputies of October 17, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.152/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 17, 2006

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.8 Costache Mircea - posibile răspunsuri la întrebarea "Ce ducem noi în Uniunea Europeană?";

 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Dau cuvântul, în continuare, domnului deputat Costache Mircea, Grupul parlamentar al P.R.M.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Costache Mircea:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Una din întrebările care stăruie în mentalul colectiv în aceste momente, este şi reversul intrării noastre în Uniunea Europeană, şi anume: unii caută răspuns la întrebarea "Ce se va întâmpla concret cu viaţa românilor şi ce ducem noi în Uniunea Europeană?"

Prea obişnuiţi cu vitregiile istoriei, nu e de mirare că din ce în ce mai mulţi români nu mai sunt chiar atât de euro-optimişti, pe cât erau mai deunăzi. Ca să se vadă câtă dreptate au, să se teamă că vor ieşi iar în pierdere, este nevoie de un mic efort de memorie, spre a ne aminti ce jertfe am dat în cel de-al doilea război mondial, ca la sfârşit, când s-a tras linie, să ieşim tot noi datori vânduţi, şi cu răni care nu se vor cicatriza curând.

După 1989, am dat, pe ce-o fi, pe ce-o n-o fi, mai mult gratis, industria, economia, rezervele naturale, energia, şi acum aşteptăm să vedem ce vom primi: produse scumpe, restricţii, standarde, legi europene.

Dar legile vor fi bune, că bune au fost şi până acum la noi, cele mai multe dintre ele, dar cine o să le aplice?

Ce, până acum noi n-am avut legi? Le-a respectat cineva? Şi se mai pune o întrebare: ce va veni dinspre Uniunea Europeană, vom vedea, dar cu ce îi vom procopsi noi pe europeni? Cu câte procente va creşte economia neagră şi infracţionalitatea la nivel continental?

Pentru că la capitolul "învârteli, combinaţii mafiote, escrocherii cu bani publici", nu ne întrece nimeni. Altfel, cum se explică faptul că la noi medicamentul este de cinci ori mai scump decât în ţările de origine, kilometrul de asfalt este de trei ori mai scump ca în Austria, cum se face că îndată ce ajunge unul primar, prefect, preşedinte de judeţ, toate neamurile îşi înregistrează la repezeală firme de reparat străzi, de borduri, de alimentare cu gaze, cu apă, de construcţii, de consolidări, de poduri şi podeţe, de stropit maşinile cu apă chioară contra gripei aviare.

Chiar aşa! De ce migrează mereu primarii către partidele de la putere? Ei le spun sătenilor că se duc după bani, ca să facă mai multe minuni în comună pentru cetăţeni. Aiurea! Nu pentru cetăţeni se duc ei buluc, ca haita de câini la măcelărie! Păi, dacă au trecut toţi în sfera puterii, banii fiind aceiaşi, cui să-i dea mai întâi? Până la urmă nu primeşte nimeni nici un ban în plus pentru binele cetăţenilor, rostul migraţiei fiind unul singur: când eşti de partea puterii poţi fura liniştit pentru tine şi pentru ai tăi, că nu te controlează nimeni. Şi atunci, de ce se mai bat cei de sus pentru cohortele de primari migratori de jos? Pentru că cei de jos fură şi pentru cei de sus. Ei lucrează împreună, într-o perfectă armonie, ca să trăiască ei bine. Iar cel mai mare furt pe care cei de jos îl fac cadou stăpânilor lor este frauda electorală.

Şi, aici e aici! Acum să-i vedem noi pe înalţii funcţionari europeni. Vor mai sta ei cu mâinile în sân să le transfere românaşii această hoţie fără margine, în spaţiul Uniunii? Vor asista ei pasivi la furtul furturilor, votul de conştiinţă al cetăţeanului, ca până acum?

Dacă mai este vreun naiv care să creadă că exagerăm vorbind de fraudarea sistematică a alegerilor şi a scrutinurilor constituţionale, îi dau câteva cifre extrase din Monitorul Oficial, cu rezultatele alegerilor din noiembrie 2004. Şi constatăm că numai în judeţul Buzău, din 230.000 de alegători prezenţi la urne, 32.500 - aproximativ 15% - au fost pe liste suplimentare, pe T1 şi T2 - oameni în tranzit sau presupuşi în tranzit.

Tot aici s-au înregistrat 48.000 de voturi nule, adică aproximativ 20%, din care: 19.000 de voturi nule la Camera Deputaţilor; 18.000 voturi la Senat; 11.500 voturi la Preşedinţie.

Chiar crede cineva că n-au mai ştiut oamenii să voteze între cei câţiva candidaţi la preşedinţie? Şi ale cui au fost voturile declarate nule, ale celor de la Putere, care organizau alegerile, sau ale P.R.M.?

Nu mai este nici un dubiu. Cifrele oficiale arată clar proporţiile inimaginabile ale fraudei. Oamenii primarului, bine păziţi de şeful de post, fură voturile pe rupte, din 1990 încoace, văzând că nu li se întâmplă nimic, ba, mai mult, fiind recompensaţi cu fel de fel de avantaje.

Degeaba se mai vaită unii că o duc greu. Cine ajută mafioţii să fure bani publici, să fure economia, îi ajută să fure şi voturi.

Aceasta este România reală, stimaţi comisari europeni, hoţie şi iar hoţie pe toată linia. Pregătirea de alegeri în România, anticipate sau la termen, înseamnă pregătirea pentru fraudă.

Pentru asta au cei de la Putere nevoie de primari. Primarii sunt coordonatorii jafului, şi nu numai în banii publici, nu numai în fondul funciar, ci şi tot ei sunt campionii furtului la urne.

Atenţie Europa, venim!

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.