|
Domnul Mircea Irimescu: Mulţumesc. Interpelarea este adresată Ministerului Afacerilor Externe, domnului ministru Cristian Diaconescu. Subiectul: Necesitatea rezolvării unor probleme cu care se confruntă cetăţenii de naţionalitate română din statele învecinate ne-membre ale Uniunii Europene. Stimate domnule ministru, România a făcut progrese importante în acţiunea ei de a-şi apropia şi sprijini comunităţile româneşti din afara graniţelor statului nostru. În ciuda acestei evidenţe, este încă departe de nivelul aşteptărilor unei mari părţi a cetăţenilor de naţionalitate română ai statelor vecine ţării noastre care consideră pe bună dreptate ţara noastră ca fiind patria lor istorică. În cele ce urmează vă supun atenţiei trei probleme semnalate de reprezentanţii populaţiei româneşti din nordul Bucovinei. Prima problemă se referă la condiţiile în care reprezentanţii acestor comunităţi, la fel ca orice alt cetăţean ucrainean, pot intra în România. Se ştie că de la data intrării noastre în Uniunea Europeană, cetăţenii statelor nemembre ale acesteia au nevoie de viză de intrare. Viza se obţine cu cheltuieli apreciabile pentru solicitanţi, după destule zile de aşteptare, pe baza unei invitaţii întocmite în formă autentică la un notariat din ţară. Problema invitaţiei creează evidente şi justificate nemulţumiri celor care nu au de la cine să solicite astfel de acte. Trebuie să admitem că sunt cetăţeni ucraineni de naţionalitate română care nu au rude sau prieteni în România şi doresc şi ei să viziteze ţara. Actualul sistem de acordare a vizelor îi împiedică pe cei în cauză să facă acest lucru. Soluţia prin care au rezolvat Polonia şi Ungaria probleme similare vă este binecunoscută şi, după toate semnele, accesibilă: semnarea cu Ucraina a unui tratat de mic trafic la frontieră, care să instituie un sistem simplificat de acordare a vizelor pentru persoanele aflate în vecinătatea frontierelor. A doua problemă se referă la necesitatea încheierii cu Ucraina a unui acord pentru echivalarea diplomelor de studii. Actualmente, sute şi sute de tineri cetăţeni ucraineni de naţionalitate română, care şi-au făcut studiile superioare în România, nu pot practica profesiile în care şi-au primit înalta calificare din cauza nerecunoaşterii lor pe teritoriul Ucrainei. Lor nu le rămâne decât să se stabilească în ţară, aşa cum au procedat o parte însemnată a lor sau să renunţe la specializările pe care le-au obţinut cu mari eforturi, depuse atât de ei, cât şi de Guvernul României. Comunităţile în care ei ar trebui să se întoarcă şi să-şi practice funcţiile la care ar avea dreptul să aspire, potrivit studiilor făcute, înregistrează pierderi foarte mari. Nu numai că nu se întăresc prin aportul acestor tineri, dar îi pierd definitiv pe cei care aleg soluţia stabilirii lor în România. Şi nu o dată, sunt dintre cei mai bine dotaţi. A treia problemă se referă la necesitarea dotării comunităţilor româneşti din Ucraina, în mod special cea din regiunea Cernăuţi, cu biblioteci publice de carte românească. Deşi s-a vorbit mult despre această chestiune, nu s-a făcut nimic în sensul realizării ei. Asta în condiţiile în care, în momentul de faţă, introducerea cărţilor româneşti pe teritoriul Ucrainei, prin restricţiile frontaliere impuse de către statul vecin, este practic prohibită. Acest lucru împiedică organizaţiile neguvernamentale şi persoanele fizice să doteze ele cu publicaţii în limba română şcolile şi bibliotecile publice. Problema ar fi găsit o rezolvare, parţial acceptabilă, prin deschiderea la Cernăuţi a unei filiale a Centrului Cultural Român de la Kiev, înfiinţat recent. Dar până în prezent nu s-a realizat acest lucru, deşi, în bugetul de stat ştim că sunt cuprinse sumele pentru funcţionarea lui în acest an. Având în vedere cele trei probleme semnalate mai sus, vă rog, domnule ministru, să-mi comunicaţi ce soluţii aveţi în vedere pentru eliminarea sau măcar diminuarea problemelor cu care se confruntă cetăţenii de naţionalitate română din Ucraina, precum şi din celelalte state învecinate nemembre ale Uniunii Europene. Solicit un răspuns scris. Mulţumesc.
|