Ana Adriana Săftoiu
Ana Adriana Săftoiu

Sittings of the Chamber of Deputies of September 22, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.116/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 22, 2009

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.8 Ana Adriana Săftoiu - prezentarea unor reflecţii despre viaţă, răspundere, solidaritate...

 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Din partea Grupului parlamentar al PNL, invit la microfon pe doamna deputat Adriana Săftoiu.

Vă rog, doamna deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Ana Adriana Săftoiu:

Bună dimineaţa!

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Cea mai mare creştere a ratei sărăciei în rândul copiilor, în anii din urmă, s-a produs în acele state în care nivelul ajutoarelor sociale este cel mai ridicat. Cele mai mici creşteri - de fapt, descreşteri - ale ratei sărăciei la copii au fost înregistrate în statele care limitează nivelul acestor fonduri. (Cary Bauer, preşedintele Consiliului american pentru cercetări familiale)

Pe de altă parte, faptul că nivelul calitativ al şcolilor nu se corelează cu cel educativ nu are nici un efect asupra insistenţei sindicatelor că banii reprezintă un factor esenţial. Ultima linie de apărare deja prăbuşită a celor care militează pentru sistemul public de educaţie este lipsa de educaţie a publicului. (George Will, comentator la Washington Post)

Nu ne îndoim că fiecare american ştie că sclavia este injustă şi am plătit un preţ teribil pentru ea, şi trebuie să continuăm să remediem această situaţie. Iar a spune că este injustă şi că o regretăm nu este un lucru rău. (Bill Clinton)

Dezbaterea nu ar trebui sa se axeze pe recrudescenţa conflictului ori pe detaliile sale. Această dezbatere nu ar trebui să se refere nici măcar la războiul dus până acum în Irak, la greşelile comise, ori la întrebarea dacă putem câştiga în plan militar sau nu. Daca le permitem democraţilor să ne împingă într-o dezbatere asupra recrudescenţei sau a situaţiei actuale din Irak, vom pierde. (Shadegg şi Hoekstra, doi membri ai Camerei Reprezentanţilor, într-o petiţie comună)

Fiecare naţiune, indiferent de regiune, are acum de luat o decizie: ori sunteţi cu noi, ori sunteţi cu teroriştii. (George W. Bush)

Arborii de tisa de pacific pot fi tăiaţi sau procesaţi pentru a se obţine o importantă substanţă chimică, taxolul, care poate vindeca anumite forme de cancer pulmonar, ovarian şi de sân la pacienţi care, netrataţi astfel, ar muri. Alegerea pare a fi una uşoară - sacrificăm copacul pentru o viaţă de om - dar numai până când aflăm că pentru fiecare pacient tratat trebuie tăiaţi trei copaci. (Al. Gore)

Trei copaci sau o viaţă umană, trei copaci sau posibilitatea de a prelungi viaţa unui bolnav? Eu aş alege omul, persoana, fiinţa umană, aş spune că merită să tăiem pentru ea trei copaci. Putem sacrifica trei copaci pentru a salva viaţa unui om. Dar pentru vicepreşedinte se pare că acest lucru nu este la fel de clar. (David Mclntosh, membru al Camerei Reprezentanţilor)

Cine plăteşte preţul? Eu nu voi plăti nici un preţ personal. Copiii mei sunt prea mari, iar nepotul mi-e prea mic. Nici dumneavoastră, după câte înţeleg, nu veţi plăti un preţ personal, prin membrii familiei. Şi atunci, cine plăteşte preţul? Militarii americani şi familiile lor. Eu am vrut doar să vă reamintesc acest lucru. (Barbara Boxer, senator)

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, doamna deputat.