Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 15, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.101/2010
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 15, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 15, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.8 | Gheorghe Ciobanu - "Semnale macroeconomice. Oportunitatea unui nou acord cu Fondul Monetar Internaţional"; | ![]() |
||
|
"Semnale macroeconomice. Oportunitatea unui nou acord cu Fondul Monetar Internaţional" De multe ori, ca oameni politici angajaţi în dezbaterea publică, sfârşim prin a nu mai distinge pădurea de copaci. Aşa se întâmplă şi acum, când în loc să vedem imaginea mai largă a felului în care evoluează economia românească, noi ne concentrăm prea mult pe Bugetul de Stat. Adică doar o treime din ceea ce înseamnă în mod generic p.i.b. Dacă economia românească se reporneşte, atunci deficitul cauzat de ineficienţa bugetului de stat poate fi acoperit. Poate că, într-o anumită măsură, cei care critică felul în care Guvernul a gestionat partea de investiţii au avut dreptate. Realitatea obiectivă este aceea că, în 2009 şi se pare că şi în primul trimestru din 2010, Guvernul nu a reuşit să acopere golul lăsat de investitorii străini. Parte, din motive obiective, cum ar fi legislaţia, de multe ori, deficitară. Parte, din motive mai puţin corecte, cum ar fi cele două campanii electorale din 2009. Creşterea taxelor acum ar însemna, poate, o reducere a deficitului bugetar. Pe de altă parte, creşterea taxelor ar însemna şi un gol tot mai mare pe care Guvernul ar trebuie să-l acopere, când vine vorba de investiţii directe. Asta tocmai pentru că ne-ar fi mult mai greu să atragem capital străin. Deci, discuţia privind alegerea între creşterea taxelor şi reducerea cheltuielilor pare a fi o falsă dilemă. Dintr-o altă perspectivă, actualul angajament dintre România şi Fondul Monetar Internaţional a reuşit să atingă două din cele trei obiective prevăzute iniţial. Acestea sunt stabilitatea monedei naţionale şi acoperirea deficitului bugetar, chiar şi indirect, prin împrumuturile contractate de Ministerul de Finanţe de la bănci. Din păcate însă, efectul cel mai important, repornirea creditării, pare a fi fost ratat. Acest lucru nu mai depinde însă de Guvern, ci de felul în care bancherii înţeleg să gestioneze piaţa românească. Pe de o parte, e corect să se teamă, dat fiind ritmul de creştere a numărului de credite neperformante. Pe de altă parte, românii sunt în continuare printre cei mai buni plătitori ai creditelor contractate dintre toţi cetăţenii Uniunii Europene. Analizând aceste elemente, prin prisma declaraţiei ministrului de Interne, Vasile Blaga, care vorbea despre un nou acord cu FMI, pot spune că utilitatea sa, lucru observat şi de preşedinte şi premier, este îndoielnică, în condiţiile în care nu putem să-i forţăm nicicum pe bancheri să repornească acordarea creditelor către populaţie şi firme. Deci, este absolut necesar ca Bugetul pentru 2011 să ia în considerare un deficit cât mai mic. Există şi veşti bune - mediul economic privat începe să se redreseze. Sunt câteva elemente esenţiale care duc la această concluzie. În primul rând, creşterea exporturilor. Deficitul balanţei comerciale pentru primul trimestru din 2010 este la un nivel similar cu ceea ce se întâmpla în primul trimestru din 2008. Sigur, asta nu ţine neapărat de noi, cât ţine de revenirea pieţelor către care exportăm. Producţia industrială a crescut şi ea, pentru al treilea trimestru consecutiv. La fel şi consumul energetic. Sunt semnale macroeconomice importante, independente de Guvern, care arată că dincolo de statisticile negative privind contracţia economică, lucrurile încep, totuşi, să se mişte. E normal ca unele sectoare să o ia înaintea altora. Nu cred că se mai aşteaptă nimeni la un avânt al construcţiilor la fel ca în 2007 şi 2008, iar comerţul s-ar putea să-şi revină mai greu, dacă luăm în considerare tăierile veniturilor pensionarilor şi bugetarilor. Această revenire va fi treptată şi relativ îndelungată. În final, aş vrea să fac o observaţie - pentru prima dată din 2000 şi până acum, de când România a dezvoltat o creştere economică durabilă, revizuirea prognozei privind inflaţia la mijlocul anului este pe scădere, de la 4,9% la 4,1%. Asta înseamnă costuri sociale mai mici pentru cei afectaţi de tăierile veniturilor, dar şi un semnal extrem de puternic pe direcţia menţinerii taxelor la nivelul actual. Eu cred că mediul privat ne transmite suficiente semnale, iar noi, ca oameni politici, ar trebui să le acordăm mai multă atenţie, în detrimentul unor lupte politice sterile şi care nu vor duce nicidecum la îmbunătăţirea situaţiei economice. |



