Cornel-George Comşa
Cornel-George Comşa

Sittings of the Chamber of Deputies of February 17, 2015

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.18/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 17, 2015

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.80 Cornel-George Comşa - declaraţie politică: - "Atacurile armate din Copenhaga - noi semne ale unor riscuri de securitate în Europa";

Domnul Cornel-George Comşa:

"Atacurile armate din Copenhaga - noi semne ale unor riscuri de securitate în Europa"

Atacurile armate din Copenhaga, aparent motivate din nou de un substrat religios, ridică noi semne de întrebare în legătură cu securitatea pe teritoriul statelor Uniunii Europene. Nu demult, am avut de a face cu un atac cumplit în capitala Franţei, soldat cu morţi, răniţi şi o naţiune în stare de şoc.

Aceste atacuri nocive pentru securitatea cetăţenilor europeni au, se pare, un numitor comun în materie de cauză şi efect. Au un fundament politic şi se folosesc de religie la nivel declarativ, urmărind producerea panicii pe fondul mediatizării excesive. Char dacă ele sunt asimilate tipologiei de atac terorist, putem uşor să le evaluăm ca fiind mişcări în lanţ ale unor grupuri fundamentaliste, ce doresc să producă un dezechilibru pe scena politică şi socială a Europei, grupuri care s-au format şi dezvoltat pe diverse fonduri de credinţă, discriminare şi instigare la ură. Această formă energică şi periculoasă a lor reprezintă o expresie a frustrărilor acumulate, a incapacităţii intelligence-ului european de a le anticipa acţiunile, dar şi a lipsei de dialog în spaţiul public pe subiecte sensibile.

Aceste grupuri aşa-numite religioase, sunt actori non-statali, fluizi în spaţiul UE, acoperiţi sub diverse personalităţi şi cariere, acţionând la impuls social şi producând efecte dezastruoase şi greu anticipabile. Acest fapt e datorat şi lentorii cu care autorităţile statelor vătămate au răspuns atacurilor acestor grupări şi modalităţii în care s-au comportat ulterior unor evenimente ca cele descrise mai sus.

În acest context, Parlamentul, Guvernul şi Administraţia Prezidenţială trebuie să-şi coordoneze acţiunile pentru întărirea sistemului naţional de intelligence şi crearea cadrului legal necesar identificării şi anihilării din timp a celulelor cu caracter terorist, mascate ca elemente ale unui avatar religios. Având în vedere ameninţările asimetrice şi neconvenţionale la care suntem expuşi în relaţia cu aceste grupări, Serviciul Român de Informaţii are dreptul de a beneficia de un cadru legal de desfăşurare a activităţii de obţinere, prelucrare şi furnizare de informaţii care pot pune în pericol securitatea cetăţenilor României.

În paralel, autorităţile române trebuie să combată şi grupurile de interese care dezinformează şi manipulează mesajul public, susţinând că nu există atacuri sau riscuri teroriste, iar legislaţia în domeniu ar putea servi unor abuzuri ale statului. Sigur, este nevoie în acelaşi timp de un control eficient asupra activităţii SRI şi de sancţiuni drastice în cazurile în care se încalcă în mod nejustificat intimitatea cetăţeanului, spaţiul său privat şi libertăţile cetăţeneşti.