Iulian Vladu
Iulian Vladu

Sittings of the Chamber of Deputies of March 10, 2015

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.37/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 10, 2015

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.80 Iulian Vladu - declaraţie politică: - "Programul «Cornul şi laptele» în judeţul Dâmboviţa. De ce Consiliul judeţean face cadou contracte de sute de mii de lei?";

Domnul Iulian Vladu:

"Programul «Cornul şi laptele» în judeţul Dâmboviţa. De ce consiliul judeţean face cadou contracte de sute de mii de lei?

După ani de zile de la implementarea sa, Programul "Laptele şi cornul" continuă să fie o afacere oneroasă, făcută în general în detrimentul beneficiarilor, şi anume preşcolarii şi elevii. În judeţul Dâmboviţa, spre exemplu, pe lângă faptul că părinţii se plâng de slaba calitate a produselor, în unele unităţi şcolare merele nici nu ajung la copii, aşa cum a dezvăluit, de curând, presa locală.

Grav este însă faptul că, în loc să organizeze licitaţie publică pentru atribuirea serviciilor, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a semnat, la sfârşitul anului trecut, contracte de furnizare a produselor de panificaţie şi a produselor lactate prin negociere directă, fără anunţ de participare, pentru toate cele 3 produse care ajung la copii, două dintre ele (cornul şi mărul) fiind furnizate de aceeaşi firmă. Motivaţia a fost una ilară: "...situaţia de urgenţă extremă, survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă".

Programul "Cornul şi laptele" are o vechime de peste 10 ani, înseamnă sume importante din buget acordate pentru furnizarea produselor destinate preşcolarilor şi elevilor, iar Consiliul Judeţean Dâmboviţa nu se poate prevala nici de "urgenţa extremă" şi cu atât mai puţin de "evenimente care nu puteau fi prevăzute" în cazul atribuirii unor astfel de contracte prin negociere directă.

Administrarea banului public nu este sinonimă cu folosirea lui în mod discreţionar, aşa cum eronat înţeleg unii ordonatori de credit, aflaţi vremelnic în funcţii. Preşedintele PSD al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, jurist de meserie şi vocaţie, ar trebui să înţeleagă foarte clar importanţa responsabilităţii în gestionarea resurselor publice, cu atât mai mult când este vorba despre un program destinat copiilor.

Solicit instituţiilor statului să verifice atât "urgenţa extremă", cât şi "neprevăzutul" cadoului făcut de Consiliul Judeţean Dâmboviţa celor două firme care furnizează lapte, corn şi mere pentru preşcolarii şi elevii dâmboviţeni.