Parliamentary debates

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

"Chestiunea ţărănească"

Chestiunea ţărănească în România nu poate fi rezolvată fără a apropia fermierii români de facilităţile pe care le au fermierii din Uniunea Europeană.

Discursul din acest an al preşedintelui Comisiei Europene, Barroso, se referă la ce urmează să se realizeze în Uniunea Europeană în următorii 10 ani. Astfel, se insistă pe creşterea inteligentă, pe dezvoltare durabilă, pe incluziunea forţei de muncă, pe scăderea sărăciei şi toate acestea în condiţiile scăderii consumului de energie convenţională, scăderii emisiilor de dioxid de carbon.

Se mizează pe o creştere economică eficientă folosind cât mai inteligent, inovator resursele naturale ale ţărilor membre ale Uniunii Europene. România are resurse naturale deosebite şi poate deveni un factor activ de dezvoltare durabilă în condiţiile în care Guvernul României ar avea voinţa politică să trateze agricultura ca pe o investiţie economică profitabilă şi de mare importanţă în echilibrarea balanţei de plăţi.

Este cunoscut faptul că la majoritatea produselor alimentare nu acoperim consumul propriu şi importăm în jur de 70%. Nu facem aici o comparaţie cu situaţia producţiilor agricole din anul 1990, dar realitatea din teren şi situaţiile statistice confirmă faptul că am distrus multe din lucrurile bune care se făceau în agricultură în anul 1990.

În primul rând, am distrus cercetarea, s-au redus suprafeţele destinate cercetării şi multiplicării seminţelor, s-au distrus bazele genetice în zootehnie, au plecat din cercetare mulţi oameni valoroşi, creatori de soiuri şi rase de animale performante, iar cercetarea nu a primit niciun sprijin financiar în ultimii 19 ani.

Cu atât mai gravă este situaţia cu cât multe din deciziile politice care s-au pus în aplicare în domeniul agroalimentar nu au avut la bază o fundamentare ştiinţifică.

Prin această declaraţie îmi exprim îngrijorarea legată de întârzierea din tot felul de motive a adoptării de către Camera Deputaţilor a Legii nr.45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare.

Cum este posibil ca după un an şi ceva de zile să mai existe în fiecare săptămână câte un cetăţean sau un grup care să mai aibă ceva de adăugat sau de eliminat din această lege ?

Cât vor mai rezista unele staţiuni de cercetări care nu au plătit salariile din 2010 şi ce importuri de seminţe şi material seminal trebuie să mai acceptăm pentru ca cercetarea românească să nu mai reprezinte un pericol competitiv pentru alţi mari producători mondiali?

Îmi exprim speranţa că nu vom trece totuşi în luna octombrie şi vom adopta această lege pentru motivele de mai sus şi pentru a ne înscrie ca ţară în efortul Uniunii Europene de a rezista competiţiei internaţionale în domeniul agroalimentar.