Tudor Ciuhodaru
Tudor Ciuhodaru

Sittings of the Chamber of Deputies of February 14, 2012

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.7/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 14, 2012

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.81 Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Proiect de Lege împotriva chiulului parlamentar";

 

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Proiect de Lege împotriva chiulului parlamentar"

Consider prezenţa parlamentarilor în plen obligatorie pentru îndeplinirea mandatului. Voi depune un proiect legislativ prin care parlamentarii absenţi să fie obligaţi să returneze drepturile băneşti, ca orice cetăţean al României.

În timp ce profesorii, medicii, poliţiştii continuă să îşi facă datoria pe salarii mai mici decât ale gunoierilor, cei din USL, aleşi uninominal, ce-i drept, adesea de pe locul 3, dezertează din Parlament, dar nu chiulesc şi la împărţirea funcţiilor sau a banilor.

Pentru cei care plâng cu lacrimi de crocodil am iniţiat un proiect legislativ ce stopează cel mai scump chiul din istoria României. Iniţiativa legislativă prevede ca deputatul sau senatorul care lipseşte nemotivat la mai mult de 50% din numărul de şedinţe ale Camerei sau ale comisiei permanente din care face parte, în aceeaşi sesiune, să returneze indemnizaţia, diurna, precum şi banii de hotel şi de avion. Regulamentele Camerelor vor stabili procedurile de urmat pentru executarea acestor prevederi.