Parliamentary debates

Doamna Raluca Surdu:

Problema învăţământului românesc a fost, în ultimii 25 de ani, deseori adusă în prim-planul discuţiilor la nivel guvernamental. S-au încercat nenumărate reforme şi s-au perindat zeci de miniştri care au încercat să îşi lase amprenta asupra unui domeniu în permanenţă slab finanţat. Partidul Naţional Liberal consideră că este necesară o reformă profundă a politicii în educaţie, începând cu activarea unor resurse de gândire noi, existente în sistem şi încă neutilizate în mod real.

Educaţia nu se poate face fără finanţare. Este motivul pentru care PNL şi-a propus un obiectiv de creştere a finanţării educaţiei prin alocarea progresivă a resurselor până la atingerea a 6% din PIB. Poate părea un ţel dificil de atins, dar trebuie să avem în vedere faptul că această creştere a fondurilor alocate are inclusiv o justificare socială, structurată pe două componente.

În primul rând se urmăreşte reducerea abandonului şcolar în condiţiile în care scopul final al actului educaţional este asigurarea unei bunăstări individuale, iar în al doilea rând trebuie să ţinem seama de faptul că nu se poate face învăţământ de calitate cu profesori prost plătiţi. Drept urmare, se impun investiţii direcţionate în primul rând către resursa umană şi în infrastructură. Recrutarea, în baza unor standarde de selecţie foarte riguroase şi exhaustive, a celor mai buni absolvenţi de studii superioare, pentru a deveni profesori, implică o finanţare reală a acestei profesii. În egală măsură, colaborarea dintre profesor şi elev/student impune o infrastructură care să susţină un proces continuu de educare.

În acelaşi timp, tot în programul de guvernare pe termen lung, PNL şi-a propus ca reţeaua şcolară să fie redimensionată în funcţie de nevoile reale ale comunităţii pe care o deserveşte. Astfel, se permite reducerea numărului de elevi la clasă la un nivel optim, condiţie importantă în procesul de educaţie, în relaţia profesor-elev, şi introducerea sistemului "şcoala după şcoală", care favorizează continuarea studiului sub îndrumarea directă a profesorului şi organizarea de activităţi de dezvoltare personală a copilului. Câştigarea încrederii în procesul educaţional impune fără întârziere o "revoluţie a învăţării" care să stea la baza unui nou curriculum care să favorizeze construcţia cunoaşterii. Învăţământul preuniversitar este cheia unei educaţii de calitate pe termen lung. Fundaţia învăţământului universitar, poate chiar a învăţării pe tot parcursul vieţii, este învăţământul preuniversitar. Cele două sisteme nu mai pot fi tratate separat de vreme ce realitatea ne arată că elevii şi studenţii - beneficiarii principali ai actului educaţional - nu sunt convinşi de importanţa studiilor pe care le urmează.

Alături de colegii mei liberali, consider că educaţia reprezintă unul dintre cele mai importante bunuri publice pe care orice Guvern are datoria de a-l pune la dispoziţia societăţii. Pe de altă parte, meseria de profesor poate fi considerată între primele clasificate în categoria profesiilor de sacrificiu în care se califică şi cele de medic, poliţist, magistrat, şi nu numai. Pornind de la această dublă realitate publică, dar şi privată şi ţinând seama de starea de fapt în care se află educaţia din România de astăzi, este necesară reconectarea sistemului de învăţământ la cerinţele societăţii româneşti în context european şi global.