Liliana Ciobanu
Liliana Ciobanu

Sittings of the Chamber of Deputies of November 19, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.149/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 19, 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.83 Liliana Ciobanu - declaraţie politică cu tema: "Perfuzii pentru sistemul medical!";

Doamna Liliana Ciobanu:

"Perfuzii pentru sistemul medical!"

România indiferentă a trecut cu prea mare uşurinţă peste întâmplarea recentă de la Craiova, unde un ginecolog şi-a trimis pacienta nici mai mult nici mai puţin decât să îşi amaneteze bijuteriile de aur pentru a plăti un avort gratuit prin lege. Cinicul doctor, dacă îl pot numi aşa, a trimis fata de 18 ani să îşi vândă tot ce avea, până şi cerceii din urechi, pentru a-i da lui şpagă în contul unui serviciu medical gratuit. Repet, gratuit! Câtă cruzime poate să demonstreze acest om dacă nu i-au ajuns 400 de lei şi a ţinut cu tot dinadinsul că nu poate face întreruperea sarcinii extrauterine fără toţii banii ceruţi, adică 500 de lei?! Şpaga, oameni buni, era nenegociabilă! Culmea tupeului ginecologului este că el chiar i-ar fi scos un cercel din ureche, drept garanţie, şi a trimis pacienta să îl vândă pe celălalt, să-i aducă toţi banii. Piei Satană!

E clar, evident, irefutabil. Sistemul medical românesc e bolnav şi nu îl mai poate vindeca nimeni, cu toată bunăvoinţa de care, nu mă îndoiesc, ar putea da dovadă autorităţile. Medicul din Craiova a fost arestat pentru 29 de zile şi cercetat pentru luare de mită. Probabil că va ieşi din puşcărie în timp scurt şi o va lua de la capăt. C-aşa-i în tenis, joci, pierzi, câştigi, medic te numeşti!

Nu vreau să generalizez această poveste de coşmar de la Craiova. Se poate întâmpla, din păcate, peste tot, oriunde şi în orice domeniu. Asta-i România, spunem toţi în cor, de la politicieni la oamenii simpli. Asta-i România şi de 23 de ani nu facem destul pentru a îndrepta lucrurile, pentru a nu mai permite hoţia, corupţia, mica ciupeală, bacşişul şi peşcheşul...

Mă încăpăţânez să nu generalizez, cu toate că, la câteva zile după incidentul cu ginecologul craiovean, am văzut un derapaj cel puţin la fel de grav şi periculos, de această dată chiar la ditamai Ministerul Sănătăţii. O funcţionară din minister îl face "bou" şi "handicapat" pe un bolnav de cancer, unul din miile de pacienţi căruia statul, prin Ministerul Sănătăţii, ar trebui să îi asigure tratamentul pentru a învinge boala cu care luptă. Ca la noi, funcţionara a scăpat cu o sancţiune extrem de blândă, ministrul Eugen Nicolăescu hotărând doar să-i taie 5% din salariu timp de două luni...

E greu de trăit în România, ne ocupă tot timpul!

Îmi doresc însă să intrăm în normalitate. De fapt, aici ar trebui să acţioneze politicienii şi parlamentarii, nu să facă tot felul de blaturi penibile şi contra intereselor celor care i-au votat.

Referitor strict la cazurile prezentate, susţin că medicii, care prin profesiunea lor au datoria de menţinere şi redare a sănătăţii omului, trebuie să aibă şi o atitudine corespunzătoare, să dea un exemplu şi altor categorii profesionale hulite poate pe nedrept. Obligaţiile esenţiale ale medicului sunt acelea de a respecta şi aplica în orice împrejurare normele de deontologie medicală şi de a nu aduce prejudicii reputaţiei corpului medical sau unor membri ai acestuia. Medicul trebuie să-şi trateze confraţii aşa cum doreşte să fie el însuşi tratat de către ei. Pacientul are dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate de care societatea dispune, în conformitate cu resursele umane, financiare şi materiale. El are dreptul de a fi respectat ca o persoană umană, fără nicio discriminare.

În aceleaşi condiţii lucrează medici care fac aproape imposibilul pentru a-şi duce la bun sfârşit menirea pe care o au, în timp ce întâlnim şi medici cu un comportament sfidător la adresa pacienţilor, inclusiv de a trânti uşa în faţa bolnavilor afirmând sec că programul s-a terminat. Din punct de vedere legislativ, situaţia este destul de bine reglementată, doar că punerea în aplicare se loveşte şi de cazuri de indisciplină şi de nerespectare a jurământului lui Hipocrat. Astfel, deontologia medicală actuală, în sensul strict al termenului, are între elementele constitutive stabilirea prin lege a sancţiunilor disciplinare, a procedurilor de aplicare a acestora, a instanţelor disciplinare din cadrul profesiei şi a căilor de atac. De urmărit câţi medici care au greşit grav au şi plătit "cu capul", recte funcţia, erorile lor impardonabile şi intenţionate.