Parliamentary debates

Domnul Toader Stroian:

"Patrimoniul transilvan ne cheamă la responsabilitate"

Săptămâna trecută, opinia publică din România era profund surprinsă de vizita neaşteptată a Majestăţii Sale Regale, Prinţul Charles, în Transilvania. Din nefericire, pentru mulţi dintre noi e încă un mare mister cum de primul succesor al celei mai puternice monarhii din lume preferă să îşi petreacă timpul liber în România, în detrimentul unor alte locaţii din lume, mult mai răsunătoare din perspectiva marketingului modern.

Conul de umbră în care au fost aruncate valorile româneşti în perioada comunistă, dar şi lipsa de preocupare de după Revoluţia Română din decembrie justifică parţial percepţia eronată a românilor despre propriul patrimoniu cultural.

Este cu totul drept că dificultăţile bugetare se resimt asupra tuturor componentelor de politică publică din România, fiind prioritizate aproape fără excepţie politicile economice. Dacă ar fi să gândim numai în termeni economici, atunci grija faţă de patrimoniu se poate transforma ea însăşi într-un generator de venituri şi nu doar un consumator de fonduri publice, prin capacitatea sa de a impulsiona turismul.

Dacă ar fi să rămânem tot în câmpul raţionamentului economic, atunci ştim cu precizie că orice cheltuială de conservare care ar trebui făcută astăzi şi amânată, mâine va costa mult mai mult şi nimeni nu mai poate garanta că mai poate avea obiect de activitate.

Dar dincolo de aspectele pur economice, grija faţă de patrimoniu reprezintă o obligaţie istorică, intergeneraţională şi morală pentru oricare român. Patrimoniul românesc, indiferent dacă el a fost creat de daci, romani, români, saşi, secui sau şvabi, reprezintă zestrea noastră naţională, elementul definitoriul de identitate naţională, care ne călăuzeşte în lume asemenea unei busole.

Cetăţile transilvane, castelele necunoscute încă de mulţi dintre români, precum şi străvechi aşezări rurale, care astăzi nu se mai bucură de o prea mare populaţie locală, ar trebui să capete atenţia cuvenită.

Ştiu! Sunt conştient că bugetul statal şi cele locale se află în mare dificultate! Mai ştiu şi că dacă bugetul ar fi generos, presiunile politice şi ale populaţiei nu ar fi îndreptate către alocări pentru cultură şi patrimoniu naţional, ci către consum, salarii, pensii. Nu avem în prezent suficienta aplecare intergeneraţională de a lăsa urmaşilor noştri măcar ceea ce noi am primit de la părinţii noştri.

Am toată speranţa în utilizarea corectă a fondurilor europene, care ar putea reprezenta alternativa financiară la finanţarea locală. De asemenea, îmi propun să supun Parlamentului României un plan de bugetare multianuală pentru conservarea patrimoniului naţional.