Victor Boiangiu
Victor Boiangiu

Sittings of the Chamber of Deputies of February 23, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.22/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 23, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.84 Victor Boiangiu - despre "Reforma constituţiei 2010";

 

Domnul Victor Boiangiu:

"Reforma Constituţiei 2010"

În primul rând doresc să îl felicit pe domnul Victor Ponta pentru performanţa de a deveni preşedintele Partidului Social Democrat, şi îi doresc un mandat de conducător echilibrat şi responsabil.

Revenind la problema actuală care mă macină, doresc să readuc în prim plan importanţa reformei Constituţiei statului român.

După cum suntem conştienţi cu toţii, Constituţia României, în primul rând reprezintă legea fundamentală a statului român, şi în al doilea rând, modificarea ulterioară a acesteia presupune o foarte mare responsabilitate din partea noastră, cât şi a voastră, dragi colegi. Suntem cu toţii conştienţi de faptul că nu este perfectă şi că mai avem nevoie de reforme, iar acest lucru se datorează nenumăratelor apeluri la Curtea Constituţională din ultimii ani. Constituţia României nu este perfectă, clară şi concisă, aşa cum ar fi trebuit să fie, iar reforma din 2003 a reprezentat doar un pas spre perfecţiune.

Dragi colegi, vă rog nu începeţi să tergiversaţi procesul de reformare. Aţi respins săptămâna trecută propunerea privind înfiinţarea Comisiei de revizuire a Constituţiei din pricina unor mofturi politice, sau, mai rău, de dragul de a fi în opoziţie şi de data aceasta. În aceste vremuri nici noi, nici populaţia acestei ţări nu avem nevoie de asemenea amânări.

După cum sigur vă reamintiţi din datele finale ale referendumului, poporul a decis cu un vot covârşitor că această reformă este dorită şi bine-venită. Ştiţi foarte bine că 88% din votanţi doresc maximul de 300 de parlamentari, şi peste 77% doresc Parlament unicameral.

Probabil reformarea Constituţiei în direcţia acceptată de populaţie nu vă este însă pe plac, este foarte posibil să doriţi să vă exercitaţi dreptul de a fi în opoziţie şi de a vota împotriva a tot ce este demers făcut de către colegii mei, dar doresc să vă reamintesc că în situaţia actuală votaţi împotriva unei întregi naţii care şi-a exprimat un punct de vedere foarte clar şi precis.

Revenind la tema reformei Constituţiei, vreau să reamintesc că este indispensabil un acord asupra demarării procesului de modificare a legii fundamentale în acord cu rezultatele referendumului din noiembrie.

Trebuie să dăm dovadă de o viziune unitară şi solidară asupra întregului proces al reformării Constituţiei. Demararea întregului proces legislativ cu stângul, ne înfăţişează într-o imagine nefavorabilă în faţa presei şi a poporului, aşa cum nici întregul proces nu va fi unul rapid şi lin, ca să nu mai spun de efectele nedorite.

Este necesar ca solicitarea Partidului Democrat Liberal să fie aprobată, este necesar ca votul dumneavoastră să fie solidar şi pentru constituirea Comisiei de revizuire a Constituţiei, din respect pentru aleşii dumneavoastră, cât şi din respect pentru voi înşivă.

Nu ne dorim un nou război între stânga şi dreapta şi mai ales nu ne dorim să ajungem în punctul în care întreg referendumul din noiembrie să fie trecut cu vederea şi mers înainte, ascunzându-vă pe după fotoliile "opoziţiei". Populaţia trebuie ascultată, şi însăşi prin calitatea noastră de parlamentari suntem obligaţi să acţionăm în folosul întregii comunităţi.

Vreau să vă gândiţi la binele cetăţenilor ale căror interese sunteţi obligaţi moral şi profesional să le apăraţi şi doresc să putem duce împreună la capăt o promisiune şi un angajament.

Voi încheia prin a-mi exprima încrederea în dumneavoastră, dragi colegi, că veţi avea puterea de a transcende opoziţia politică şi de a lua decizia corectă.