Parliamentary debates

Domnul Marian Ghiveciu:

"Ce facem cu zona montană?"

Zona montană a României cuprinde peste 30% din teritoriul naţional, cca 74.000 km², din care cca 4 milioane ha de păduri (după inventariere) şi 3 milioane de ha terenuri agricole şi de alte categorii, din care circa 2,3 milioane ha pajişti naturale - păşuni şi fâneţe - aflate pe teritoriul a 657 unităţi administrativ-teritoriale, cu circa 356 de sate, cu o populaţie de circa 3,27 milioane, din care peste 2,1 milioane de familii de agricultori montani.

Dimensiunea medie a unei ferme montane este de circa 4 ha teren agricol.

Importanţa producătorilor agricoli montani, crescători de animale, în general, depăşeşte cu mult latura pur economică, rentabilitatea acestora, mai mică, fiind completată de importanţa ca forţă de muncă pentru exploatarea lemnului şi refacerea pădurilor, minerit, cariere de piatră etc., dar şi pentru întreţinerea peisagiilor.

Toate ţările europene cu munţi au făcut şi fac eforturi considerabile pentru a menţine munţii populaţi cu producători agricoli, factor esenţial şi de neînlocuit cu alte categorii de populaţii din câmpie sau oraşe.

În ultimii ani agricultura montană a fost profund marginalizată. Din acest motiv, trebuie să ţinem cont că România este o ţară cu o treime din teritoriu montan, teritoriu ce nu trebuie ignorat.

Ignoranţa din ultimii ani, în cazul zonei montane, a determinat următoarele:

• accelerarea abandonării agriculturii montane şi migrarea spre oraşe sau străinătate a populaţiei montane;
• îmbătrânirea tot mai accentuată a populaţiei satelor de munte;
• migraţia tot mai accentuată a tineretului satelor de munte;
• derentabilizarea creşterii animalelor şi reducerea masivă a efectivelor - peste 50% la bovine şi peste o treime la ovine.

În concluzie, zona montană trebuie tratată cu atenţie, înţelepciune şi responsabilitate, evitând repetarea unor mari erori, cu consecinţe previzibile negative, multiple, pe termen lung.