Tudor Ciuhodaru
Tudor Ciuhodaru

Sittings of the Chamber of Deputies of November 28, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.154/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 28, 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.84 Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Mama clientelei de partid";

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Mama clientelei de partid"

Ca preambul al anului electoral 2014 Guvernul face alocări bugetare importante. Nu pentru sănătate, nu pentru educaţie, nu pentru ordine publică sau pentru alocaţiile pentru copii.

O ordonanţă de urgenţă a Guvernului permite mărirea indemnizaţiilor de şedinţă a reprezentanţilor în Adunările Generale ale Acţionarilor din companiile neperformante, de la 47 de lei, cât iau în prezent, până la 25%, din cât primeşte şeful companiei. Vom avea astfel mii de euro alocaţi clientelei de partid.

Şi dacă vă întrebaţi unde se duc banii din noile taxe, accize şi impozite vedem că douăzeci de milioane de români sunt puşi la biruri pentru a umple buzunarele nomenclaturii care munceşte din greu pentru partidul unic.

Nesimţirea, după cum se vede, nu are limite... medicii muncesc pentru un salariu de nimic, profesorii sunt daţi uitării, copiii nu mai există pentru guvernanţi. Nu putem închide ochii când milioane de euro vor fi alocaţi anual pentru cei care sifonează banii statului.

Vom înainta un proiect de lege care să limiteze salariile celor numiţi politic, dar, până atunci, solicit administraţiei prezidenţiale să nu promulge un astfel de proiect.