Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 14, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.63/2013
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 14, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 14, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.85 | Titi Holban - declaraţie politică pe tema "principalelor realizări ale Guvernului Ponta, raportat la angajamente şi promisiuni"; | ![]() |
||
|
Săptămâna trecută s-a împlinit un an de când USL a reuşit să pună capăt guvernării dezastruoase şi iresponsabile a PDL din perioada 2009-2011, care a împovărat România şi a adus populaţia la un grad de sărăcie extremă, la limita suportabilităţii. Totodată, acest moment înseamnă şi un an de guvernare a Uniunii Social-Liberale şi ca atare, putem trece în revistă principalele realizări ale Guvernului Ponta, raportat la angajamente şi promisiuni. USL a demonstrat în această perioadă că îşi respectă promisiunile asumate în faţa cetăţenilor, reparând în primul rând nedreptăţile legate de salarii, de pensii, de indemnizaţii pentru mame şi de alte ajutoare destinate persoanelor vulnerabile în faţa crizei economice din România. Guvernul USL a arătat că în România se poate realiza o consolidare fiscală echilibrată şi sustenabilă, continuând ajustarea fiscală fără a tăia din veniturile populaţiei, concomitent cu identificarea soluţiilor de relansare a economiei. Deşi a trebuit să rezolve multe dintre problemele rămase necorectate de fostele guverne PDL (nemulţumirile legate de tăierile de venituri, risipa şi jaful din bugetul public, energie, bomba unor cheltuieli ridicate cu dobânzile după guvernarea pe datorie din ultimii ani etc.), Guvernul USL a reuşit să realizeze un compromis corect între austeritate şi relansare economică, între economic şi social, între nevoia unui stat puternic şi reducerea risipei. Astfel, USL a demonstrat că România poate fi guvernată şi altfel, într-un mod responsabil, punând mai presus legea şi interesul cetăţeanului în detrimentul intereselor mărunte de partid, apanajul exclusiv al fostei guvernări a PDL. Astăzi, ţara noastră beneficiază de o stabilitate politică şi macroeconomică incontestabile şi de un guvern solid, care în baza legitimităţii oferite de cetăţeni prin votul din decembrie 2012, îşi poate asuma îndeplinirea măsurilor din programul de guvernare şi a reformelor politice (revizuirea Constituţiei, regionalizarea) atât de invocate şi de necesare pentru modernizarea statului român. Mai mult, potrivit sondajelor de opinie, prestaţia guvernamentală a USL răspunde aşteptărilor cetăţenilor, ale celor care şi-au pus încrederea în această forţă politică, ceea ce arată că România este pe drumul cel bun şi cel corect în lupta cu criza economică şi cu efectele ei. Acest lucru a fost şi este posibil pentru că USL, Guvernul Ponta, majoritatea parlamentară a USL au acţionat ca o echipă unitară pentru a-şi îndeplini mandatul încredinţat de cetăţeni, angajamentele asumate în faţa acestora şi a partenerilor occidentali şi care, în final, trebuie să ducă la relansarea economică a României, la reluarea ritmului de creştere economică în folosul oamenilor, aşa cum s-a întâmplat între 2004-2008, în timpul guvernării liberale. |



