Mircea Duşa
Mircea Duşa

Sittings of the Chamber of Deputies of March 17, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.34/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 17, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.87 Mircea Duşa - declaraţie politică: "15 martie - Ziua maghiarimii de pretutindeni";

 

Domnul Mircea Duşa:

"15 martie - Ziua maghiarimii de pretutindeni"

În fiecare an de 15 martie, fie că eram prefect sau deputat, am felicitat maghiarimea şi, în apariţiile mele publice, am îndemnat locuitorii judeţelor Covasna, Mureş şi Harghita la bună convieţuire, indiferent de etnie, aşa cum este normal într-un stat european, democratic şi civilizat; o astfel de atitudine de responsabilitate civică este imperios necesară, mai ales în această perioadă dificilă pe care o traversează ţara noastră, în vederea soluţionării diverselor probleme economice şi sociale din această zonă.

Vinerea trecută a avut loc cea de-a doua Adunare Generală a Aleşilor Locali din aşa-zisul Ţinut Secuiesc, eveniment la care au participat aproximativ 250 de primari, consilieri locali şi judeţeni din Covasna, Harghita şi Mureş. În urma acestei întâlniri au fost emise o serie de hotărâri lovite de nulitate din cel puţin două motive:

  • unul ar fi că această adunare nu are personalitate juridică;
  • iar al doilea ar fi că se încalcă grav Constituţia României şi legislaţia în vigoare;

Iar aici ne referim la faptul că în articolul 1 din Constituţie se prevede clar că "România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil" , iar art. 13 reglementează că " în România, limba oficială este limba romană."

În acest context, nu pot fi de acord cu obrăzniciile spuse tranşant referitoare la autonomia teritorială, oficializarea limbii maghiare, instituirea unor comisii care să stabilească în ce condiţii pot fi ocupate posturile din administraţia publică în cele trei judeţe şi multe alte aberaţii care sunt în afara legii şi a prevederilor constituţionale. Nu pot decât să sper că, măcar de această dată, organele abilitate ale statului se vor sesiza şi vor lua măsurile prevăzute de lege.

Acum 10 ani era într-adevăr un moment istoric, pentru că înălţam pentru prima dată drapelul românesc pe palatul administrativ al judeţului. De această dată, alături de tricolorul nostru, s-a înălţat un alt drapel. Dacă ar fi drapelul judeţului nu ar fi o problemă, dar cei care l-au ridicat afirmă că este steagul Ţinutului Secuiesc. Ba, mai mult, unii afirmă că Ţinutul Secuiesc nu este România. Sigur că Ţinutul Secuiesc nu există în România, ci doar în mintea unor lideri maghiari, iar dacă Ţinutul Secuiesc nu este în România, înseamnă că acest steag poate fi arborat oriunde pe mapamond şi acest fapt nu ar trebui să ne intereseze nici pe noi, nici etnicii maghiari din orice colţ al lumii.

Poate că unora le vine ideea să pună acelaşi steag şi în celelalte două judeţe. Poate că acest steag trebuia să aibă şi nişte simboluri care să-i reprezinte şi pe cei 14% români.

Consider că în această perioadă deosebit de dificilă din punct de vedere economic, aceste declaraţii constituie cel puţin un act iresponsabil grav, antiromânesc şi neconstituţional, carear fi fost imediat sancţionat de autorităţi în orice stat al Uniunii Europene.