Parliamentary debates

Domnul Vasile Popeangă şi domnul Neculai Răţoi:

"De ce să le fie ruşine românilor, deci inclusiv alegătorilor dumneavoastră, domnule Diaconescu?"

În urarea sa de sfârşit de an, domnul Cristian Diaconescu, recent reconfirmat ministru, n-a uitat să se defuleze, înfierând, bineînţeles, mass-media şi populaţia (eventual şi pe unii politicieni neportocalizaţi la neuroni), cum că să le fie ruşine că n-au ieşit pe stradă cu steguleţele albastre stropite cu steluţe galbene la împlinirea a cinci ani de la intrarea în Uniunea Europeană.

Păi, după dicţionar, ruşine este un substantiv feminin, definind un sentiment penibil de sfială, de jenă, provocat de un insucces sau de o greşeală. Ar trebui reamintit domnului Diaconescu că, în primul rând, ruşinea e ceva care ar fi trebuit să fie de partea UNPR-ului - lăsând la o parte faptul că e un partid de trădători ai electoratului de diverse culori - care, ca partid de guvernământ, ar fi avut prima obligaţie în acest sens aceea de a pregăti momentul la care face referire fruntaşul băsist.

În al doilea rând, acuzaţia este de o ipocrizie fudulă, care nu face cinste fostului reprezentant al ţării pe alte meleaguri, ca ex-şef al diplomaţiei româneşti. Ce a adus aderarea la Uniunea Europeană românului de rând, sub conducerea băsiştilor: dreptul de a munci pentru prosperitatea altor ţări, în loc să prospere România? De a practica, alături de emigranţii Africii, munci pe care alţi membri ai UE nu le-ar face nici picaţi cu ceară?

Ce mândrie poate avea românul de rând că este membru al UE dacă este doar un amărât de cotizant, la care simţul alienării este din ce în ce mai acut?

Ce mândrie poate avea un român care are sentimentul că este abandonat de către Uniunea Europeană în braţele unui guvern fascistoid, care experimentează acum diverse tehnici şi metode de genocid asupra propriului popor, în condiţiile în care din ce în ce mai multe personalităţi mondiale marcante se crucesc de câte pot îndura cetăţenii României în numele democraţiei şi liniştii, întrucât iarăşi am fi văzuţi ca paria continentului dacă i-am înfige în ţepe pe actualii guvernanţi, care speculează cu infinită nesimţire acest spirit mioritic românesc?

Ce mândrie poate avea un român că, deşi este din poporul cel mai vechi al Europei, actuala Uniunea Europeană îl tratează ca pe unul troglodit, bun doar drept carne de tun, care e şi el, acolo, tolerat pe acest continent, şi că e taman potrivit ca să contribuie cu nişte miliarde la salvarea unei monede (şi implicit a bunăstării şi stilului de viaţă înalt al vest-europenilor) cu care nu are multe lucruri în comun, cu toate că lui guvernul îi fură, cu un tupeu de neînchipuit chiar şi pentru nesimţiţi, din portofel şi de la gura copiilor?

Ce mândrie poate avea un român că este spoliat de companiile europene - germane, austriece, franţuzeşti etc.? Coana Europa este foarte scrupuloasă când trebuie să dea bani, dar nu are niciun fel de scrupule când e vorba să îşi umple teşchereaua! N-am auzit să fi fost ridicate mari şi multe voci europene împotriva faptului că privatizările Petrom, Lafarge, IMGB, sistemelor energetice de transport ori a altor mari unităţi industriale au jefuit poporul acesta, că redevenţele sunt jenant de mult sub cele practicate în UE ori că s-au dat şpăgi enorme pentru privatizări dubioase!

Ce mândrie poate avea un român că Uniunea Europeană acceptă degradarea fără seamăn a justiţiei româneşti, ştiind clar că o astfel de involuţie poate să fie favorabilă strecurării agenţilor economici străini care jefuiesc România dar care îşi exportă profitul în Europa de Vest?

Ce mândrie poate avea un român că UE a fost mai interesată nu de soarta copiilor instituţionalizaţi, ci mai întâi şi mai întâi de liberalizarea homosexualităţii în România şi că ţara noastră a devenit o ţintă favorită a turismului pedofililor vestici?

Iată, domnule Cristian Diaconescu, doar câteva dintre motivele pentru care românul de rând nu se grăbeşte să iasă cu steguleţele în stradă, ca la Phenian, de ziua preşedintelui-ereditar, ori să plângă la comandă, tot ca la Phenian, de grija unei Europe care s-a băgat singură în gaură, chiar cu multă voioşie, trebuind acum ajutată să iasă la liman, deşi românilor de rând li se vor lua şapte piei pentru asta! Iar ruşine să le fie celor care au mutilat alegerile, democraţia şi sufletul românului!

Şi nu uitaţi, domnule Diaconescu, că aţi spus că trebuie să-i fie ruşine tocmai angajatorului dumneavoastră; asta se pedepseşte oriunde în lume, aşa că vă aşteptăm demisia! Autorul "viermilor" şi cel al "mahalalei" deja au făcut cunoştinţă cu demisiile, deci precedentele există şi v-aţi creat şi oportunitatea de a demonstra ce mai înţelegeţi din cuvântul onoare...