Parliamentary debates

Domnul Ion Eparu:

"Sportul, mândria unei naţiuni"

Cu toţii trăim o emoţie aparte ori de câte ori un sportiv român urcă pe podiumul unei competiţii. Întreaga ţară vibrează la auzul Imnului naţional şi la înălţarea drapelului pe cele mai înalte culmi. Atunci ne simţim cu adevărat mândri că suntem români. Pentru sportiv, anii de muncă, de antrenamente dure, de accidentări, de sacrificiu, se concentrează în acel moment unic în care îşi primeşte binemeritata medalie, cum subliniază deseori comentatorii, "încă o medalie pentru România".

Ce îi oferă însă România sportivului? Cu ce îl răsplăteşte pentru că, mulţumită lui, preţ de câteva clipe, imnul ţării noastre răsună în întreaga lume? Probabil cu resurse financiare reduse, cu săli de antrenament neechipate corespunzător, cu echipamente vechi de câteva generaţii. E drept că practicarea unui sport de performanţă ţine mai întâi de alegerea şi determinarea sportivului, dar, ca în orice alt domeniu, talentul trebuie cultivat. Sunt din ce în ce mai puţini sportivi de performanţă, iar motivele sunt uşor de înţeles: lipsa motivaţiei şi a resurselor financiare. Când atâtea domenii îţi oferă o siguranţă financiară pe termen lung, practicarea unui sport nu se mai numără printre priorităţi.

În preajma Olimpiadei de la Soci, nu pot să nu remarc lipsa de implicare a statului în privinţa sporturilor de iarnă. Deşi relieful ne avantajează, sportivii români sunt nevoiţi să se deplaseze în alte state pentru a se antrena pe pârtii. Singurul patinator român prezent la olimpiadă se antrenează de mai bine de doi ani într-o altă ţară, pentru a reuşi să facă performanţă. Sportul e într-o continuă schimbare, şi, pentru a reuşi să se pregătească în condiţii optime, adaptate cerinţelor actuale, din ce în ce mai mulţi sportivi sunt nevoiţi să părăsească ţara. Devine astfel şi mai dureros momentul în care un sportiv român concurează şi aduce unei alte ţări bucuria unei medalii.

Cu toate acestea, încă mai există tineri pentru care o medalie reprezintă un scop şi o recompensă suficient de puternică a anilor petrecuţi în sala de antrenament. Acestora, statul trebuie să le ofere certitudinea că valoarea şi eforturile le sunt apreciate. Luând exemplu de la alte state care, în urmă cu câţiva ani, nici măcar nu erau prezente la competiţii, dar acum domină podiumurile mondiale, aşa şi România trebuie să îşi recapete locul în fruntea clasamentelor. Dezvoltarea infrastructurii sportive reprezintă o investiţie pe termen lung care va aduce beneficii atât sportivilor, cât şi statului român. Câştigarea unei medalii reprezintă nu numai încununarea muncii unui sportiv, ci şi un mod de promovare a imaginii unei ţări, o ţară care încurajează sportul şi îşi onorează sportivii.

Cea mai bună modalitate de a-i mulţumi unui sportiv pentru sentimentul de mândrie naţională insuflat unei naţiuni la înălţarea tricolorului pe catarg e aceea de a-i asigura toate resursele necesare pentru a face performanţă. Pentru a ne uita cu demnitate la un sportiv medaliat şi pentru a simţi într-adevăr că acea medalie e a noastră, a românilor, avem datoria morală de a participa la efortul şi la pregătirea acestuia pentru marile competiţii. Doar atunci, putem spune cu emoţie şi bucurie în suflet: "Felicitări! Încă o medalie pentru România!"