Parliamentary debates

Domnul Marian Ghiveciu:

"Riscuri şi vulnerabilităţi în planul securităţii alimentare"

Deşi previziunile organizaţiilor internaţionale sunt destul de divergente, se prognozează totuşi, că la nivelul anului 2050 vom fi circa 9 miliarde de locuitori. Previziunile Institutului Naţional din Franţa (INED), relevă că, în 2025, populaţia globală se va înmulţi cu încă 1 miliard de locuitori, iar Organizaţia Naţiunilor Unite prognozează că în anul 2100 populaţia lumii va atinge 10 miliarde.

Trendul va determina creşterea numărului persoanelor care suferă de foame, iar încălzirea globală va încetini măsurile de remediere a acestei situaţii.

Pentru a asigura hrana populaţiei existente şi a celei prognozate, este necesar să crească substanţial resursele alimentare, punându-se accent pe valoarea materialului biologic utilizat în agricultură, cu potenţial de producţie ridicat, chiar specializat pe trebuinţele omului modern, dar cu condiţia respectării regulilor agrotehnice şi de mediu.

A hrăni omenirea reprezintă o problemă foarte spinoasă şi de mare responsabilitate, întrucât creşterea demografică are loc în sudul planetei. Hrănirea acestei populaţii ridică probleme deosebite, pentru că această creştere demografică se plasează în regiuni unde deja domneşte foametea cronică şi unde schimbările climatice în rău sunt mai pronunţate.

Problemele de mediu se vor acutiza pe parcursul secolelor.

Desigur, este greu de asigurat hrana pentru o asemenea populaţie prognozată, mai ales în condiţiile reducerii producţiei agricole din cauza încălzirii globale. Suntem acum atât de aproape de prăpastie, încât s-ar putea oricând să survină un colaps alimentar, din cauza stocurilor scăzute de cereale şi volatilităţii climatice în creştere.

Încălzirea globală generează criza alimentară. Se ştie că ridicarea temperaturii medii cu un grad Celsius peste temperatura optimă a anotimpului reduce producţia de cereale cu 10%.

În timp ce temperaturile cresc, cantităţile de apă se micşorează, deoarece fermierii folosesc apa pentru irigat. Se ştie, de asemenea, că agricultura consumă 70% din apa utilizabilă a lumii, în unele părţi chiar 90-95%.

În timp ce pământul (solul) şi apa dispar, temperatura pământului creşte şi criza alimentară în lume se adânceşte. Ca urmare, apare o geopolitică periculoasă a insuficienţei hranei.

O soluţie eficientă pentru rezolvarea provocărilor relatate o constituie extinderea suprafeţelor ocupate cu vegetaţie forestieră.

Cercetările au pus în evidenţă următorul scenariu: dacă s-ar extinde suprafaţa pădurilor la nivel global cu circa 600-800 milioane hectare, cu un ritm anual de circa 600-800 mii ha timp de 10 ani, atunci ar fi posibil să fie stocată întreaga cantitate de carbon de la toate sursele. Se ştie, de asemenea, că rezervele de teren disponibile pentru împăduriri la nivel global se ridică la peste 1 miliard de hectare.

Extrem de îngrijorător este faptul că în prezent, în loc să crească suprafaţa ocupată cu păduri, aceasta scade continuu într-un ritm alarmant (în deceniul 2000-2010 au dispărut 8 milioane de ha).

Criza alimentară mai poate fi amplificată şi de concurenţa biocarburanţilor, care diminuează oferta de produse alimentare. În aceste condiţii, creşterea preţurilor va fi unul din factorii care potenţează insecuritatea la nivel alimentar.

La nivel global, regional, continental şi chiar local trebuie luate măsuri ca hrana să fie accesibilă, prin prisma puterii de cumpărare, deoarece insecuritatea alimentară îi vizează pe cei săraci, care nu au mijloace necesare pentru procurarea hranei.

În concluzie, hrănirea unei populaţii mondiale în continuă creştere este o provocare globală majoră, care prin efort comun poate fi rezolvată.