Nicolae Popa
Nicolae Popa

Sittings of the Chamber of Deputies of September 23, 1997

Sittings of the Chamber of Deputies of September 23, 1997

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.9 Neculai Popa - prezentarea mesajului minerilor din judeţul Alba;

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Neculai Popa şi se pregăteşte domnul deputat Miron Mitrea.

Domnul Neculai Popa:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Suntem martorii uneia dintre cele mai zguduitoare şi de proporţii drame din istoria ţării, este vorba de drama mineritului din România. Această dramă nu a ocolit nici zona Munţilor Apuseni.

Ca reprezentant al minerilor din judeţul Alba, vin în faţa dumneavoastră să le exprim nemulţumirea faţă de prevederile Ordonanţei nr. 22 de restructurare şi de lichidare a minelor. Minerii din Munţii Apuseni o spun răspicat, nu au nevoie de cele 15-20 de salarii, ci de locuri de muncă din care să-şi poată întreţine familia, să-şi poată asigura existenţa zilei de mâine. Disperarea minerilor din Apuseni este la fel de intensă şi de tulburătoare ca şi disperarea minerilor din alte centre miniere ale ţării care cer, recurgând la ameninţări şi la acţiuni agresive, să fie trecuţi pe listele de şomaj pentru a intra în posesia compensaţiilor oferite cu o generozitate surprinzătoare de către Guvern. În ceea ce ne priveşte, nu punem în discuţie aici nevoia de lichidare a minelor neperformante, ci modul în care ea se face. Cel puţin până în prezent acel mod de acţiune practică pentru restrcuturarea mineritului este derutant, dacă nu chiar haotic. După derularea măsurilor de până acum aveam impresia că Guvernul îşi propune nu atât restructurarea, cernerea mineritului românesc, ci lichidarea lui. Iată doar câteva greşeli fundamentale pe care le face Guvernul. Mai întâi, este aberant să se facă restructurarea unor ramuri de bază, a unor ramuri situate în zona resurselor primare, fără să se ştie care sunt orizonturile restructurării întregii economii. Pe scurt, ce mai păstrăm şi ce dezvoltăm şi modernizăm din ce avem? Spune ministrul industriilor că în următorii 15 ani, necesarul de lignit se estimează la 27-33 de milioane de tone, cel de huilă la 3,5-5 milioane de tone. Dar cum a fost determinat acest necesar, când nu există încă o strategie a energeticii româneşti în care să se contureze clar care este perspectiva producţiei de energie bazată pe cărbune. Aşa se face că nici nu a fost bine lansat programul de restructurare în producţia de cărbune, şi o unitate a Regiei autonome a lignitului "Oltenia" se vede pusă în situaţia de a alimenta producţia pe stoc, pentru că termocentralele refuză să mai cumpere cărbune. Şi este vorba de prima regie de lignit care a reuşit să producă în condiţii profitabile.

În al doilea rând, pentru a evita ripostele sociale, de acum de temut din partea minerilor, Guvernul a recurs la ademenirea acestora prin cea mai bizară ordonanţă, nr.22, pe care a dat-o. Impactul social, psihoza creată de ademenirea minerilor cu 15-20 de salarii plătite drept compensaţii au detonat întregul sistem al mineritului românesc. Sunt absolut tulburătoare scenele petrecute în toate zonele miniere ale ţării, scene cu minerii înghesuindu-se la coadă pentru a cere să se treacă în şomaj, cu minerii care-şi părăsesc în disperare apartamentele, cu mnerii uluiţi de tot ce se întâmplă în jurul lor.

Riscăm să pierdem totul în condiţiile haosului creat. Riscăm să aducem în stare de incapacitate de a-şi organiza munca chiar şi societăţile miniere cele mai performante.

În sfârşit, considerăm ca fiind extrem de grav faptul că pentru satisfacerea poftei de odihnă a minerilor se ajunge ca piaţa să fie invadată de o imensă cantitate de bani, circa 1500 de miliarde de lei care, neavând la bază nici măcar un kilogram de cărbune, vor agresa preţurile şi vor relansa spirala inflaţionistă. Se apreciază că puseul inflaţionist va ajunge la 6-7% lunar până la sfârşitul anului. Da, susţinem nevoia de restructurare în minerit, dar nu oricum. Nu după ureche, nu în afara oricărui simţ de răspundere, faţă de perspectiva acestei ramuri încă vitale pentru perspectiva României. Vă mulţumesc.