Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Are cuvântul domnul deputat Ilie Merce, se pregăteşte domnul Cerchez Metin. Iar schimbaţi? Bine. Poftiţi, domnule Merce.

Domnul Ilie Merce:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Corneliu Ciontu:

Pentru că am început la 8,30, domnule Merce, am mai admis mici depăşiri, de aceasta nu am intervenit.

Domnul Ilie Merce:

În pofida unor modele şi scenarii prin care se încearcă restructurarea Europei, cred că sunteţi de acord cu mine că încă ne aflăm într-o Europă a naţiunilor, a patriilor, că orice naţiune are simboluri specifice pe care le apără şi le protejează prin toate mijloacele.

Statele Europei actuale sunt creaţii ale naţiunilor şi pe cale de consecinţă acestea sunt datoare să gestioneze naţiunile în stare de securitate. Orice naţiune se află în stare de securitate numai dacă are capacitatea de a-şi apăra şi promova valorile şi interesele specifice, prin mijloace care să nu ducă la tensiuni şi confruntări de natură armată, cu consecinţă dezastruoasă atât pe plan intern, cât şi pe cel al securităţii şi stabilităţii internaţionale.

Istoria secolului XX ne confirmă faptul că acele state care şi-au clădit puterea numai pe o forţă armată şi care au recurs la mijloae violente pentru a-şi impune interesele şi voinţa s-au dovedit a fi neviabile, fiind supuse unor evoluţii dramatice sau chiar dispariţii de pe scena istoriei.

Evenimente mai recente, petrecute pe continentul european, şi în special cele din apropierea graniţelor României, constituie semnale suficient de clare că statul român continuă să fie ţintă, dar şi victimă, a unor centre de putere, organizaţii transnaţionale sau supranaţionale oculte, sprijinte de forţe profund antinaţionale din interiorul ţării, care şi-au făcut drept obiectiv pentru mileniul III distrugerea României ca stat naţional unitar şi independent, în demersul lor de a construi o lume după principiul "toţi o turmă şi un păstor, toţi o apă şi un pământ".

Cele mai multe naţiuni din Europa centrală şi răsăriteană s-au trezit într-o situaţie extrem de controversată şi contradictorie. Ele nu pricep cum se face că de când au scăpat de totalitarism, cu toate zbaterile şi eforturile au decăzut drastic din punct de vedere economic, militar, dar şi social, fiind inapte să asigure propria stare de securitate şi obligate astfel să accepte tutela unor mari puteri. Explicaţia nu este greu de găsit: marile puteri, într-o cârdăşie ascunsă, ca de altfel dintotdeauna, şi-au reformat metodologia de agresare şi supunere a statelor mici. Agresiunile nu se mai duc cu armamentul clasic, iar faza războaielor în care erau implicaţi milioane de oameni este depăşită. Marile puteri şi-au construit stat savant, capabil să utilizeze o altă armă de agresiune, la adresa statelor naţionale, a naţiunilor, cu efect mai percutant şi într-un timp mult mai scurt.

Realitatea României de astăzi ne confirmă că cea mai teribilă armă folosită împotriva naţiunii noastre este războiul informaţional, folosit, de fapt, împotriva tuturor celor care nu intră în regula jocului impus în lupta pentru dominaţie şi chiar împărţirea sferelor de influenţă.

Chiar dacă au perceput fenomenul, nici unul din guvernele care s-au perindat la conducerea României după 1989 nu au avut curajul să iasă la rampă, să explice cetăţenilor acestei ţări de ce nu mai avem economie naţională, de ce nu mai avem sistem propriu de telecomunicaţii, de ce sectoare strategice au intrat pe mâini străine, de ce în loc să cultivăm grâul, îl importăm, de ce copiii noştri nu mai merg la şcoală, de ce populaţia României este în continuă scădere, de ce bătrânii nu mai au bani de medicamente, de ce românii din străinătate nu sunt uniţi, de ce Europa occidentală se uită chiorâş la noi şi ne numeşte "neamul lui Dracula", de ce tinerii pleacă din ţară, de ce suntem dezbinaţi şi ne războim între noi, de ce toţi aventurierii străini devin bogaţi peste noapte şi stăpâni pe munca noastră şi pe copiii noştri, obligaţi să muncească pentru alţii, de ce nu se mai leagă nimic în această ţară? Mai mult, politicienii şi guvernanţii noştri, cu aere de europeni au declarat deseori cu emfază că aşa este în democraţie. Pierderile suferite de România pe toate planurile de 11 ani încoace sunt, fără îndoială, efectele agresiunilor informaţionale la care am fost supuşi, în care naţiunea română a fost nu numai ţintă, dar şi victimă.

Lipsa de informaţii şi incapacitatea de a face faţă acestor diversiuni mai explică şi de ce la ora actuală statul român a vândut pe nimic importante resurse strategice: petrol, lemn, ciment şi altele, de ce nu mai avem flotă maritimă comercială, de ce copiii învaţă istoria după manuale alternative, de ce încearcă discreditarea simbolurilor naţionale, începând cu Biserica ortodoxă română, şi de ce cei mai înalţi slujitori ai ei sunt supuşi unor acţiuni de compromitere şi aşa mai departe.

Aceste agresiuni informaţionale, împreună cu efectele lor sunt prezentate de aşa zişi analişti politici, de fapt nişte terorişti politici, ca victorii incontestabile ale democraţiei, pe care vrem să o construim în România.

Toată această diversiune diabolică, amplă, care vizează România, nu urmăreşte altceva decât să ne convingă să acceptăm conducerea teleghidată din centre de putere internaţionale şi să ne integrăm într-o Europă unită, fără identitate şi, în consecinţă, fără nici un fel de pretenţii.

Se pune întrebarea: cum ne putem apăra împotriva unor asemenea agresiuni? Sunt ele, oare, consecinţa competiţiei într-o societate liberală sau sunt pornite deliberat din interese oculte, prin care se urmăreşte transformarea spaţiului naţional într-o simplă piaţă de desfacere şi a naţiunii române într-o entitate aflată perpetuu la porţile Europei democratice, stând cu mâna întinsă să fie primită înăuntrul aşa-zisei "Case comune europene".

Este de la sine înţeles...

Domnul Corneliu Ciontu:

Hai, luaţi puţină apă, domnule Merce, că vă tot uitaţi la pahar. Nu cronometrăm momentul acesta.

Domnul Ilie Merce:

Da, mă scuzaţi.

Mulţumesc mult, mă scuzaţi.

Deci, este de la sine înţeles că singura cale de a ne salva în faţa noului context geopolitic, european, este sporirea şi consolidarea capacităţii de a ne afirma şi conserva valorile şi interesele naţionale proprii.

Parlamentul României, ca putere legislativă supremă, şi Guvernul, ca putere executivă, mandatate de naţiune să-i apere şi să-i promoveze interesele fundamentale trebuie să urgenteze perfecţionarea şi punerea în aplicare a cadrului legislativ necesar ca structurile informative ale României să poată acţiona după modelul structurilor similare din Statele Unite ale Americii şi Israel, care se ştie, nu slujesc o putere efemeră, ci se află exclusiv în slujba naţiunii. Se înţelege că la conducerea acestor structuri informative trebuie să se afle exclusiv specialiştii, nu politicieni, cum dintr-o regretabilă eroare s-a întâmplat în România după decembrie 1989. Considerăm că a sosit timpul ca structurile de informaţii ale României să fie aşezate la locul pe care îl merită, aşa cum se întâmplă în ţările civilizate spre care tindem.

Este de prisos să mai insistăm pe faptul că înţelegerile dintre cei care se vor stăpânii lumii se fac mai ales peste capul şi în dispreţul statelor mici. Putem face, însă, ca aceste înţelegeri, pacte, convenţii sau cum se vor mai numi să fie, dacă nu avantajoase pentru România, cel puţin să nu-i aducă prejudicii majore, dar acest lucru nu se poate realiza fără o voinţă politică tare exprimată, fără o unitate naţională fermă şi evident fără cunoaştere, fără informaţie, sens în care structurile informative pot avea un rol decisiv, dacă sunt susţinute şi lăsate să lucreze.

Rezolvarea acestei probleme – şi cu aceasta închei – constă într-o concepţie adecvată de securitate informaţională, sistematizarea pe ansamblu a informaţiilor despre aceasta, precum şi căile de protejare a lor. Începutul trebuie făcut cu Legea informaţiei şi cu serviciile de informaţii, fiindcă, însăşi raţiunea existenţei acestora a început să capete deja noi dimensiuni.

Vă mulţumesc şi mă scuzaţi.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.