Constanţa Popa
Constanţa Popa

Sittings of the Chamber of Deputies of June 5, 2001

Sittings of the Chamber of Deputies of June 5, 2001

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.9 Constanţa Popa - marcarea Zilei Mondiale a Mediului;

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul deputat Radu Ciuceanu de la PRM. Domnul Radu Ciuceanu renunţă.

Doamna deputat Constanţa Popa.

Doamna Constanţa Popa:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În fiecare an, la 5 iunie, Organizaţia Naţiunilor Unite aniversează Ziua Mondială a Mediului.

În acest an, în cinstea Zilei Mondiale a Mediului, Naţiunile Unite vor lansa un vast inventar al resurselor planetei, respectiv păduri, cursuri de apă, lacuri, terenuri agricole şi oceane.

Scopul acestui "buletin de sănătate", după cum l-a numit secretarul general al ONU, Kofi Anan, este acela de a aduce la cunoştinţa factorilor de decizie date ştiinţifice solide, referitoare la starea planetei. Acest studiu intitulat "Evaluarea ecosistemului pentru mileniul III" se va desfăşura pe o perioadă de 4 ani, va costa 21 de milioane dolari şi la el vor participa 1.500 de oameni de ştiinţă din întreaga lume.

Ecosistemele sunt, ca şi clima, sensibile la activităţile umane, iar degradarea lor compromite supravieţuirea oamenilor şi a speciilor, având ca urmare fenomene de defrişare, secetă, inundaţii, poluare. Această evaluare a ecosistemului urmează să se desfăşoare la nivel mondial, regional şi naţional. Şi România va face o evaluare a ecosistemului său, pentru a ne furniza nouă, factorilor de decizie, informaţii exacte şi convingătoare, care să ne permită să luăm cele mai bune decizii.

Dacă până acum politica de protejare a mediului înconjurător, de menţinere a echilibrului ecologic a fost complet subordonată efectelor economice de dezvoltare a societăţii, este momentul ca aceste două componente, dezvoltare economică şi protecţia mediului, să fie făcute concomitent, cu maximă responsabilitate.

În ultimul deceniu, a apărut şi s-a implementat în foarte multe ţări conceptul de dezvoltare durabilă, care impune trei deziderate: dezvoltarea să nu pericliteze sau să distrugă suportul de bază al sistemului vieţii, aerul, apa, solul şi sistemele biologice, dezvoltarea durabilă să permită o continuă creştere a producerii de bunuri şi servicii care au la bază resursele naturale ale pământului şi dezvoltarea durabilă să realizeze un sistem social durabil, la nivel mondial, naţional, local şi familial, în scopul asigurării unei distribuţii echitabile a beneficiilor, bunurilor şi serviciilor produse.

Acest concept al dezvoltării durabile este încă un concept politic. Este de datoria noastră să-l transformăm în concept practic, de utilizat în gestionarea problemelor de mediu, în strânsă corelare cu a statelor Comunităţii Europene.

Avem datoria de a lăsa urmaşilor noştri o ţară şi o planetă care să le permită să trăiască civilizat şi acesta nu trebuie să fie doar un slogan politic, ci un fapt real.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.