Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnul Doru Dumitru Palade:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Trebuie să recunoaştem că fiecare popor, fiecare ţară are şi puncte tari şi puncte slabe, aşa cum în ultimul timp ne-am obişnuit să facem evaluări şi analize, necesar ar fi să fie cât mai obiective posibil.

Istoria României moderne sau ceea ce ne place să denumim perioada care începe cu Alexandru Ioan Cuza a avut aproape în permanenţă, o diplomaţie care ne-a ajutat să trecem peste momentele grele din istorie cu soarta noastră, ţară aşezată de Dumnezeu la intersecţia directă a trei imperii, toate cu tendinţe expansioniste.

Poate nu întotdeauna, diplomaţia românească a reuşit să se strecoare abil prin interesele marilor puteri pentru a salva teritoriul şi poporul nostru de soarta planificată la alte nivele. Dar trebuie să apreciem pozitiv faptele care de multe ori au scos România basma curată din situaţii nefavorabile şi aceasta datorită unei diplomaţii inteligente care a gândit şi acţionat în interesul ţării. Dacă perioada de dinainte de al război mondial rămâne istoricilor să evalueze eficienţa diplomaţiei noastră, iată că şi în vremea regimului totalitar comunist, trăită de noi toţi, putem aprecia că externele au acţionat de multe ori magistral. Figuri mai recente, precum Corneliu Mănescu, Alexandru totu, Ştefan Andrei, aflaţi în fruntea unor echipe de specialişti de marcă, au reuşit să ţină bine cârma diplomaţiei în momente delicate, chiar dacă totul trebuia pus pe seama meritelor "genialului conducător".

Iată că după 1989, schimbările radicale făcute la vârful externelor aduc oameni noi, liberi să-şi pună în valoare talentul diplomatic în noile condiţii de libertate create atât pe plan intern, cât şi extern. Au trecut 13 ani de la acele evenimente. oare în politica externă, s-a arătat România demnă de tradiţia moştenită?

Cu un enorm regret trebuie să remarc că mai mult am călcat prin gropi, nu am dovedit tact, am acţionat fie pripit, fie cu întârziere, imatur şi contrar intereselor noastre naţionale, fără o analiză complexă a consecinţelor ce pot urma din anumite luări de poziţii.

Recunoaşterea ca stat independent a Republicii Moldova, tratatul cu Ucraina, poziţiile noastre în conflictele din fosta Iugoslavie şi recentele gafe copilăreşti faţă de problemele Irakului, ne dau de gândit dacă politica externă o mai conduc românii sau este monitorizată din altă parte. De fiecare dată am acţionat pripit, motivat de felul în care suntem percepuţi internaţional. Ce avantaje economice, ce poziţii favorabile am obţinut de pe urma atitudinii noastre în conflictele din fosta Iugoslavie, după ce am marcat pierderi uriaşe în timpul desfăşurării evenimentelor? Nu numai că nu am încasat daune sau să fi încheiat contracte avantajoase, dar prin Serbia nici nu vor să mai audă de români! Aşa va fi şi cu un eventual Irak post Saddam, după ce SUA se va instala la petrolul irakian, căci acesta este singurul motiv plauzibil al conflictului americano-european, cred că România nu îşi va recupera nici măcar datoria dinainte de 1989.

Este adevărat că eventualul conflict ne-a pus într-o poziţie delicată între SUA şi Uniunea Europeană, NATO sau aderarea la Uniunea Europeană? De aceea, în problemele externe în acest moment trebuie să avem maximă precauţie şi inteligenţă, tact diplomatic şi mai presus de orice să primeze interesul naţional. Ce vom face dacă parlamentele Germaniei sau Franţei vor vota împotriva intrării noastre în NATO? Nu vom avea nici NATO şi nici Uniunea Europeană! Trebuia să negociem inteligent avantaje şi garanţii de la SUA, înainte de a ne face preş în faţa americanilor.

De mulţi ani, PRM atrage atenţia opiniei publice asupra unor cercuri mafiote interne cu ramificaţii internaţionale, interesate în afaceri ilicite în România şi, ce este mai grav, cu interes direct ca în ţara noastră lucrurile să nu curgă în direcţia unei reforme eficiente şi controlate, ci pe căi extrem de costisitoare, fără o dezvoltare reală. De aceea, primesc verde de la centrele de putere internaţionale nu numai persoane care pot să garanteze că totul va decurge, în România, conform monitorizării mafiote făcute de aceste grupuri interesate, cu alte cuvinte, joacă pe gloabe. Iată că recenta reţea Tender-William Matser, cu ramificaţii spre domnii Timofte şi Talpeş, ne trimite totuşi la oameni de ordinul 2 sau 3 din ierarhiile occidentale, deci ne mai rămâne speranţa că vârfurile de putere din SUA sau Uniunea Europeană sunt dezinformate permanent în legătură cu mersul lucrurilor la noi. Nu putem crede că cei care conduc destinele unor ţări dezvoltate vor să cocoloşească bombe sociale în România.

Ne este clar însă, că diplomaţia românească este condusă după alte comenzi decât interesul naţional şi acest lucru îl înţelege şi electoratul, cu toată cortina de artificii şi fum pe care o aruncă mass-media proguvernamentală.

Cu cine facem politica externă a României? Nu ştiu dacă există persoane responsabile în prezent de politica externă a ţării, la care presa şi nu cea a PRM, să nu facă aluzie că s-ar afla în slujba unor servicii secrete străine!

Nu este cazul să facem trimiteri, presa este plină de acuze, dar ne întrebăm, până când?

Curăţenia o poate face în acest moment numai PRM şi poate de aceea nu suntem plăcuţi pentru abnegaţia noastră de a face deosebire între interesele României şi obligaţiile ce decurg din alianţele la care ţara noastră este parte. Noi ne bazăm însă pe faptul că electoratul ne place şi pentru acest motiv, şi credem că totuşi el va fi lăsat să hotărască la alegeri.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Vă mulţumesc.