Parliamentary debates

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog să îmi permiteţi să dau cuvântul domnului Eugen Simion, preşedintele Academiei Române. Urmează la cuvânt domnul senator Ion Solcanu, preşedintele Grupului senatorial al Partidului Social Democrat.

Domnul Eugen Simion:

Domnule preşedinte al României,

Domnilor preşedinţi ai Parlamentului,

Preafericite Patriarh,

Monseniore,

Doamnelor şi domnilor senatori,

Senatul României împlineşte 140 de ani.

Daţi-mi voie ca, după atâtea cuvinte de laudă, să aduc şi firitisirile Academiei Române, o instituţie doar cu doi ani mai tânără decât Parlamentul pe care îl sărbătorim azi. Diferenţa este chiar mai mică dacă luăm în seamă faptul că în realitate Senatul şi-a deschis lucrările în decembrie 1864, iar Societatea Literară, prima denumire a Academiei Române, a început să funcţioneze la începutul lunii aprilie 1866.

Făcând o socoteală simplă, vedem că între primul Corp Academic şi primul Corp Ponderator al Senatului este o distanţă de doar 16 luni.

Ele s-au născut aproape deodată, din fervoarea şi înţelepciunea acelei superbe generaţii de intelectuali şi de oameni politici, generaţia care a pus în fond bazele unui stat naţional român, independent şi modern. O generaţie strălucită în care regăsim pe mai vârstnicii Heliade Rădulescu şi Vasile Alecsandri, logofeţi, adică întemeietori de şcoală şi creatori de limbă, şi pe mai tinerii Mihail Kogălniceanu, George Bariţ, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi şi atâţia alţii veniţi din toate părţile românităţii, inclusiv din acele ţinuturi care în momentul acela se găseau sub stăpânire străină.

Dacă consultăm listele celor care au fondat Academia Română şi listele primilor senatori români, constatăm un fapt interesant: mulţi dintre tinerii academicieni erau sau fuseseră miniştri, senatori sau membri ai Adunării Elective, în fine, participau intens la viaţa politică a Principatelor Unite. Kogălniceanu, Ghica, Titu Maiorescu sunt doar trei nume. Aş putea cita numeroase altele.

Pentru ei, ştiinţa, artele şi politica mergeau împreună, şi ei doreau să se pună în slujba naţiunii române pe care vor să o unească şi să o consolideze.

Făcând iarăşi o simplă socoteală, am constatat că 12 dintre foştii preşedinţi ai Senatului au fost membri ai Academiei noastre, iar din 1923 preşedintele Academiei Române era senator de drept pe timpul mandatului său.

Doamnelor şi domnilor senatori,

Montesquieu spunea în "Scrisori persane" că "Privilegiile trebuie să fie pentru Senat, iar respectul simplu pentru senator."

În privinţa privilegiilor, nu am căderea să mă pronunţ. Socotesc doar că, în afară de respect, senatorii trebuie să se bucure de privilegiul cel mai mare, acela de a reprezenta o naţiune care şi-a găsit vocaţia ei europeană.

Pentru noi, românii, Senatul este o instituţie fundamentală. Ea trebuie să fie respectată şi să se bucure de respectul celor ce vă trimit pe dumneavoastră, domnilor senatori, în acest înalt, repet, Corp Ponderator. De la el aşteptăm legi bune, legi drepte, legi care să facă să funcţioneze România modernă, România profundă.

Academia Română ţine încă o dată să vă felicite pentru ceea ce aţi făcut, pentru ceea ce aţi făcut bine pentru ştiinţa şi cultura română.

Academia ţine să-şi exprime speranţa că Senatul va iniţia şi va vota de aici înainte mai multe legi în favoarea culturii şi a cercetării ştiinţifice.

Academia Română, care este o instituţie autonomă, simbolul, cum ştiţi, al unităţii spirituale şi al spiritualităţii româneşti, nu are alt protector decât Parlamentul României.

Cei 3.500 de cercetători din Academie aşteaptă ca Senatul să-şi găsească timp şi să discute o dată situaţia cercetării în România şi să ridice modestul procent de 0,012% din p.i.b. pentru cercetare la procentele cerute de Comunitatea Europeană.

Academia Română aşteaptă ca cele 500 de mii de documente luate samavolnic din Biblioteca Academiei, prin ordin de la cabinetul 2 în anii '70 şi trimise la Arhivele Statului, să se întoarcă acolo de unde au fost smulse.

Academia Română aşteaptă cu răbdare şi încredere ca injusta ordonanţă de guvern care interzice Academiei Române să-şi revendice cele 35 de clădiri din Bucureşti şi din alte localităţi, clădiri donate de oameni de bine din această ţară, să fie anulată, şi bunurile Academiei să fie restituite.

Membrii Academiei Române aşteaptă, în fine, ca Parlamentul României şi Guvernul României să nu îngăduie să fim alungaţi din Casa oamenilor de ştiinţă, cu asentimentul Secretariatului General al Guvernului, de nişte moştenitori dubioşi.

În final, domnule preşedinte şi domnilor senatori,

Academia Română aşteaptă să apăraţi în chip mai eficient instituţiile statului român, printre care, cu voia dumneavoastră, se găseşte şi Academia Română, cu un an şi jumătate mai tânără, cum am spus, decât înalta instituţie pe care o sărbătorim astăzi.

Să o apăraţi, de pildă, de invazia de academii şi de legi care acordă aproape în chip rapsodic titluri de academician şi indemnizaţii viagere oricui doreşte din această ţară.

Doamnelor şi domnilor,

Reluând propoziţia lui Montesquieu, aş încheia:

Senatul României să aibă viaţă lungă şi să se bucure de tot respectul nostru, iar senatorii să aibă, în afară de stima noastră, privilegiile pe care legile ţării şi legile morale ale societăţii noastre le îngăduie.

Fiţi, dar, în continuare un corp ponderator într-o lume care se mişcă repede.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.