Parliamentary debates

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnul deputat Moldoveanu Emil Radu? Nu este.

Dida Corneliu? Nu este.

Pupeză Viorel?

Domnul Viorel Pupeză:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte!

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Declaraţia mea politică se intitulează "Hora Unirii, înlocuită de ritmurile ceardaşului!"

Proiectul de lege propus de Guvern cu privire la minorităţile naţionale a stârnit discuţii virulente atât în rândul parlamentarilor, al oamenilor politici, cât şi în rândul opiniei publice. Statutul minorităţilor, care figurează ca şi condiţie în protocolul de guvernare, naşte numeroase întrebări. Cui foloseşte promovarea lui? De ce este necesar, când drepturile minorităţilor sunt "prinse" în legi speciale? Ne europenizăm sau ne întoarcem într-un trecut discutabil? Un lucru este cert. Adoptarea legii minorităţilor este o condiţie impusă de U.D.M.R. pentru a ajuta Alianţa Departe de Adevăr în schimbarea preşedinţilor celor două Camere, dar aceeaşi Alianţă a uitat că a câştigat datorită Transilvaniei. Pentru U.D.M.R., în lipsă acută de imagine, acest Statut dă "bine", în contextul în care politica Guvernului nu i-a făcut "să trăiască mai bine".

Noua găselniţă din Statutul minorităţilor se numeşte "nevinovat" Consiliu Naţional al Autonomiei Culturale (C.N.A.C.). Acesta ar avea atribuţii importante în ceea ce priveşte funcţionarii din instituţiile de învăţământ şi de cultură în limba maternă. Mai mult, consiliul, fiind recunoscut de Parlament, ar deveni autoritate administrativă autonomă.

Oare noul Consiliu Naţional al Autonomiei nu va dubla Parlamentul României, întrucât acesta din urmă nu va putea lua nici o decizie în ceea ce priveşte minorităţile, fără a consulta acest Consiliu? În circumscripţiile unde o minoritate are cel puţin o pondere de 1%, dar nu are reprezentanţi în consiliile locale, C.N.A.C. al minorităţii respective poate propune Consiliului local dezbaterea unor probleme legate de drepturile minorităţilor.

Pe lângă C.N.A.C., legea propune şi înfiinţarea unui Consiliu al Minorităţilor Naţionale (CMN), organism cu personalitate juridică, compus din organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Parlament, organ consultativ al Guvernului. O altă autoritate administrativă va fi Autoritatea pentru Relaţii Interetnice, care se va afla în subordinea primului-ministru şi va avea ca scop protecţia minorităţilor naţionale.

Finanţarea tuturor acestor comisii şi comitete urmează să se facă de la bugetul de stat şi din surse proprii. Dacă tot vorbim de un buget de austeritate, de blocări de posturi sau chiar restructurări în zona bugetară, cum se justifică asemenea alocări?

Deşi proiectul Legii minorităţilor nu conţine nici o prevedere explicită pentru autonomie teritorială, există, totuşi, două alineate cu prevederi care protejează anumite regiuni. Mi se pare anormal ca minorităţile să impună interzicerea de măsuri normative sau administrative care ar putea avea ca efect "modificarea componenţei etnice a unor regiuni locuite în mod tradiţional de anumite comunităţi etnice".

Această autonomie culturală deschide perspectiva cu paşi mărunţi şi bine conturaţi la autonomie teritorială.

Nu este permis într-un stat de drept, independent şi unitar, după cum scrie Constituţia la asemenea prevederi.

O altă prevedere interesantă şi profund, dacă se poate spune aşa, anticonstituţională, este cea prin care Departamentul pentru Relaţii Interetnice trebuie să-şi dea avizul pentru ca minoritarii să poată participa în alegeri.

Altfel spus, acest D.R.I. spune: dumneata candidezi, dacă-ţi dau eu avizul. Până şi Uniunea Civică Maghiară contestă vehement proiectul de lege, solicitând o intervenţie fermă din partea Preşedintelui Traian Băsescu.

Toată lumea vorbeşte despre discriminarea minorităţilor sexuale, etnice, culturale, dar, oare, nu vede nimeni că, de fapt, se produce o discriminare a populaţiei majoritare, prin acordarea unor drepturi suplimentare minorităţilor?

O controversă specială este generată de discriminarea pozitivă. Ideea este de a acorda privilegii speciale minoritarilor, privilegii de care majoritatea să nu se bucure. Ca exemplu, este acela a unui individ, membru al unei minorităţi, căruia i se acordă dreptul la admiterea într-o universitate în defavoarea unui neminoritar, la fel de bine pregătit, sau mai bine pregătit, pentru a asigura o cotă de minoritari în corpul studenţesc.

Legea propusă este nu doar anticonstituţională, ci şi noneuropeană. Sub egida Consiliului Europei, Convenţia pentru protecţia minorităţilor naţionale, în cadrul art.1 precizează clar: "Protecţia minorităţilor naţionale şi a drepturilor şi libertăţilor persoanelor aparţinând acestor minorităţi face parte integrantă din protecţia internaţională a drepturilor omului (...)" Numai că în Raportul explicativ cu privire la Convenţia cadru, autorii convenţiei precizează că aceasta "nu implică recunoaşterea nici unui drept colectiv". În ierarhia determinată de pluralitatea persoanelor, individul are prioritate faţă de grup. Cum "nimeni nu este mai presus de lege", unde este legitimitatea noului Statut al minorităţilor?

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc, domnule deputat.