|
Domnul Alexandru Mocanu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o "Domnule Tăriceanu, vă pasă de banul public?" Săptămâna trecută, Monitorul Oficial al României a publicat decretul prin care Preşedintele României convoacă un referendum naţional prin care cetăţenii României sunt invitaţi la urne să-şi spună părerea despre oportunitatea introducerii sistemului de vot uninominal pentru parlamentari. Despre aceasta, preşedintele a informat încă din februarie a.c., subliniind că spre a nu implica cheltuieli suplimentare din banul public intenţionează să convoace referendumul în aceeaşi zi cu alegerile europarlamentare, adică pe 13 mai. Numai că dumneavoastră, în cârdăşie cu prietenii domnului Patriciu, adică cu cei din PSD, aţi hotărât să amânaţi pentru toamnă euroalegerile, în schimb aţi împins lucrurile spre absurd, organizând un referendum absolut inutil al cărui rezultat era previzibil pentru oricine, mai puţin pentru avortonii politici. Prin acest demers absolut idiot, care se ştia că nu este dorit de cetăţeni, aţi hotărât cheltuirea inutilă a 28 milioane euro din bugetul de stat al României şi totodată aţi împins forţele politice într-o campanie electorală în care s-au irosit sume importante ce puteau fi folosite în scopuri mai profitabile. În aceste zile, simţind că Preşedintele Traian Băsescu "v-a luat din nou faţa" şi a convocat referendumul pe tema votului uninominal, orbit de invidie, nu aţi găsit un alt mod de a reactiona decât asumându-vă răspunderea pe un proiect ce promovează votul mixr, proiect care, dată fiind actuala configuraţie a Parlamentului, reprezintă expresia maximă a unui compromis de care au fost capabile principalele partide politice PD, PSD, PNL, dar pentru care nu există nicio garanţie că ar fi ajuns la bun sfârşit. Din momentul apariţiei decretului prezidenţial de organizare a unui referendum pe tema votului uninominal, bunul simţ politic ar fi trebuit ca, din respect pentru cetăţenii României şi din dorinţa de a nu-i confuziona, orice iniţiativă legislativă, guvernamentală ori parlamentară pe această temă să fie suspendată până după consultarea populară. Asumându-vă răspunderea pe acest proiect de lege înainte ca cetăţenii să se fi pronunţat prin referendum este ca şi cum dumneavoastră şi cei ce vă susţin demersul le-aţi spune românilor: "staţi liniştiţi, noi, politicienii, ştim mai bine de ce aveţi nevoie!". Cred că în acest caz nu este vorba doar despre lipsă de respect ci, după părerea mea, este un afront fără precedent la adresa cetăţenilor români şi un atentat la Constituţie. Dacă PNL ar dori cu adevărat votul uninominal propriu-zis (rog a vedea declaraţiile vicepreşedintelui PNL Puiu Haşotti făcute în faţa domnului H.G. Pöttering - Preşedintele Parlamentului European) aţi fi putut "muta" decisiv în faţa Preşedintelui, asumându-vă răspunderea exact pe legea pe care o propune acesta: scrutin majoritar, în două tururi. În acest fel l-aţi fi forţat pe preşedinte să-şi anuleze propriul decret, iar referendumul nu ar mai fi avut loc, fiind lipsit de obiect. N-aţi procedat aşa. Drept consecinţă, pe 25 noiembrie vom avea şi euroalegeri şi referendum. Dar nu este o problemă. Am mai avut situaţii când, în acelaşi timp, am votat primari, consilii locale şi consilii judeţene sau deputaţi, senatori şi preşedinte şi, slavă Domnului, alegerile au fost declarate libere şi corecte. Acum alta este problema. Fiind reglementate de două legi diferite prin care nu au fost gândite a se desfăşura simultan, euroalegerile şi referendumul vor avea secţii de votare diferite şi până şi intervalul orar de desfăşurare este diferit. De bună seamă că acest lucru nu este pe placul cetăţenilor şi, în consecinţă, parte dintre ei nu vor vota decât într-o secţie sau nu vor vota deloc. Eu cred că n-ar trebui să fie în interesul nimănui să se întâmple aşa ceva. De aceea, vă cer, domnule prim ministru, ca în cel mai scurt timp să emiteţi o ordonanţă de urgenţă prin care să modificaţi una din cele două legi, astfel încât procesul electoral, atât pentru euroalegeri cât şi pentru referendum, să se desfăşoare în aceeaşi secţie de votare şi cu aceiaşi membri, alegătorii urmând să primească două buletine diferite de vot. În acest fel veţi putea recupera banii publici cheltuiţi inutil la acel referendum idiot organizat în 19 mai a.c. pentru demiterea preşedintelui României şi totodată nu veţi descuraja românii să vină la vot. Dacă nu veţi proceda în acest mod, vom înţelege cu toţii că nu sunteţi interesat ca românii să se prezinte în număr mare la urne şi ne veţi demonstra încă o dată că... să mă iertaţi, vă doare în papion de cum se cheltuiesc banii publici! Vă mulţumesc.
|