Parliamentary debates

Domnul Ioan Oltean:

Îl invit pe domnul deputat Adrian Moisoiu la microfonul Camerei.

Îl rog să se pregătească pe domnul deputat Lucian Băluţ, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnule deputat, aveţi microfonul.

Domnul Adrian Moisoiu:

Da, mulţumesc, domnule preşedinte.

În primul rând, colegului care a vorbit adineauri, aş dori să-i spun că de fapt tânărul în discuţie, la Cluj, nu a fost altceva decât un provocator. Şi doi la mână: pun şi eu, aşa, o întrebare retorică: cam ce s-ar fi întâmplat dacă primar al Clujului ar fi fost domnul Gheorghe Funar, şi nu domnul Boc.

Şi, la urma urmei, o întrebare: domnul Boc nu este în campanie electorală? Şi dânsul este. Atunci, este clară chestia şi dintr-o latură, şi din cealaltă. Roşu, alb, verde, doar din cauza asta s-a purtat şi la cocardă, şi peste tot a fost fluturată în România. Nu avea ce să caute.

Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată: "Fără educaţie, nimic nu e".

Şcoala este cea mai importantă instituţie, educaţia avându-şi începuturile odată cu originea vieţii. Trăind în colectivitate, omul şi-a învăţat din cele mai vechi timpuri puii cum să se comporte, să se hrănească şi cum să se apere de duşmani.

De aceea, se poate aprecia că educaţia este un drept şi un bun al tuturor, care îl face OM pe om. Ea nu poate fi nici mai bună şi nici mai rea decât societatea care o tutelează. Societatea este cea care plăteşte educaţia, care beneficiază de serviciile şcolii. Ca urmare, şcoala este mereu adaptată la comanda socială.

A fi dascăl nu este o meserie ca oricare alta. A fi dascăl, înseamnă asumarea conştientă a unei responsabilităţi nobile: aceea de a forma oameni. Iar aceasta presupune profesionalism, pasiune, dăruire şi mai ales dragoste, fiindcă "unde dragoste nu e, nimic nu e!"

A educa un copil este echivalent cu a sculpta cu grijă o marmură delicată, fiecare greşeală putând fi catastrofală, distrugătoare. În timp ce un bloc de marmură, oricât de scump ar fi, poate fi înlocuit, educaţia unui copil este un proces ireversibil, o greşeală având uneori consecinţe imposibil de îndreptat.

Chiar şi cu legi, programe sau mijloace mediocre, un profesor - profesor poate avea rezultate excelente. Un profesor mediocru însă, nu va putea avea aceleaşi rezultate, indiferent cât de moderne ar fi mijloacele avute la dispoziţie.

Dascălul trebuie să constituie un model pentru elev. El trebuie să fie acela care să lanseze şi să conducă lupta împotriva concepţiei: "De ce să mai învăţ dacă se poate şi invers?", chiar dacă oferta de piaţă este practic "nulă" în dezastrul social în care trăim.

"A reforma educaţia înseamnă a aduce calitate şi nu cantitate", a declarat Jonathan Scheele, fostul şef al Delegaţiei Comisiei Europene în România. Noi am avut un învăţământ calitativ bun şi de aceea este greşit să se aprecieze că tot ceea ce era înainte era prost, şi că acum trebuie schimbat.

Una din cauzele care au dus la deteriorarea în timp a produselor şcolii, este şi lipsa de motivaţie. Învăţământul românesc va scăpa de haos, degradare, semianalfabetism, vulgaritate, violenţă şi va da roade multe şi bogate, doar atunci când va avea semănători de calitate.

Degeaba spunem că vrem reformă dacă nu vom crea şi acorda condiţiile cerute în Europa. Faptul că doar 5% dintre absolvenţi, şi nici aceea şefi de promoţie, doresc să urmeze o carieră didactică, trebuie să constituie un motiv de reflecţie. Reforma şcolară trebuie să vină de la reforma omului, şi nu neapărat de la legi noi, programe, manuale, mijloace, metode sau regulamente.

Cât priveşte copierea fără discernământ critic a şcolii occidentale, este o prostie monumentală, atâta timp cât se uită specificul spiritului naţional.

Educaţia şcolară trebuie să pună drept prioritate formarea caracterului, cultivarea conştiinţei, dragostei de muncă, cinstei, demnităţii şi mai ales să-l formeze pe copil în primul rând ca român şi abia apoi ca european.

Originea socială, ideile filosofice, credinţele religioase, orientarea politică, dacă nu sunt puse în slujba Naţiunii, sunt împotriva ei. Excluderea ritului religios din şcoală reprezintă o atitudine anticulturală, anticomunitară şi antieducaţională.

În procesul reabilitării educaţiei ca prioritate a societăţii, trei instituţii joacă un rol fundamental: Familia, Şcoala şi Biserica. În condiţiile în care familia are de luptat cu pauperizarea, şcoala are de realizat atât o activitate educativă cât şi una formativă; la rândul ei, biserica trebuie să se implice mai mult în problemele şcolii şi ale societăţii, să răspundă mai ferm atacurilor anticreştine, să aibă un cuvânt mai hotărât în lumea spirituală. Numai printr-o activitate comună se pot atinge dezideratele dorite.

În evoluţia sa postdecembristă, educaţia se află într-un moment când vrajba înverşunată şi dezbinarea, macină energiile unui popor, care luptă din greu pentru a supravieţui şi, ca atare, din ce în ce mai înstrăinat de viitorul propriilor sale vlăstare.

Aserţiunea "Învăţământul constituie prioritate naţională" nu a fost susţinută de societatea românească dezorientată şi derutată postdecembristă. Tot ceea ce vedem este efectul în oglindă al societăţii noastre, al celor care ne conduc.

Pentru guvernanţi, educaţia constituie prioritate naţională numai în campania electorală?

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.