Parliamentary debates

Domnul Cornel Itu:

A doua declaraţie politică se referă la descentralizarea spitalelor.

În discordanţă cu colegul, eu spun că spitalele din oraşele mici vor fi pe cale de dispariţie şi cred că bugetele locale nu vor satisface cerinţele spitalelor şi a sănătăţii în general.

Îmi pare rău, dar această descentralizare, care a fost un pionierat în municipiul Bucureşti, cred că nu poate fi extrapolată la întreaga ţară.

Mulţumesc.

(Declaraţie politică preluată in extenso conform materialului depus la secretariatul de şedinţă.)

"Descentralizarea spitalelor"

Încă de pe data de 12 august 2010, domnul Cseke Attila, ministrul sănătăţii, ne informa că procesul de descentralizare a sistemului sanitar s-a încheiat în proporţie de 98%.

Descentralizarea sistemului sanitar înseamnă trecerea a circa 370 de spitale din administrarea Ministerului Sănătăţii în cea a consiliilor locale şi judeţene.

În opinia domnului ministru şi a Guvernului, descentralizarea reprezintă un pas important în reformarea sistemului sanitar românesc, prin care sistemul sanitar devine mai eficient şi aduce mai multă echitate şi stabilitate.

Ca urmare a acestei măsuri reformatoare, sistemul sanitar bicefal dispare, clădirile spitalelor trec în proprietatea administraţiilor publice care se vor ocupa de administrarea logistică, financiară şi umană a unităţii spitaliceşti, ministerului revenindu-i sarcina de a elabora politici sanitare la nivel naţional.

Până aici toate bune şi frumoase, numai că datorită realităţii economice foarte diferite de la o zonă alta şi a diferenţelor dintre unităţile sanitare din aceste zone, descentralizarea sistemului sanitar ridică numeroase semne de întrebare.

Consider că aceste concluzii trase în urma experimentului de doi ani la spitalele din Bucureşti, izvorăsc din realităţile capitalei, realităţi care nu pot fi comparate cu cele de pe întreg teritoriul ţării.

Mă refer la acele administraţii locale cu bugete mici, incapabile să susţină financiar activitatea unui spital, ştiindu-se că odată cu preluarea spitalului se preiau şi datoriile acestuia, în pofida asigurărilor din partea Guvernului prin care problema arieratelor va fi rezolvată. Deocamdată, constat cu stupoare că prin rectificarea bugetară, sănătatea pierde din alocaţiile stabilite iniţial.

Viitorul acestor unităţi spitaliceşti este lesne de prevăzut, urmează dispariţia lor treptată, fapt ce se răsfrânge negativ asupra nivelului de sănătate a populaţiei. Bolnavii vor fi siliţi să se deplaseze la distanţe uneori mari, depăşind posibilităţile lor materiale. În ceea ce priveşte spitalele care vor supravieţui, vor fi aglomerate şi suprasolicitate.

Având în vedere multitudinea de probleme cu care se confruntă o administraţie locală, problemele de ocrotire a sănătăţii nu îşi vor găsi un loc prioritar în strategiile locale. În primul rând că cele mai multe dintre clădirile spitalelor sunt vechi sau într-o stare avansată de degradare, ceea ce impune cu necesitate reparaţii capitale costisitoare şi care depăşesc posibilităţile bugetelor locale. În al doilea rând, în această situaţie este exclusă modernizarea unităţilor spitaliceşti precum şi dotarea lor cu aparatură de ultimă oră.

Acestea sunt doar câteva motive, la care se adaugă criza economică prin care trecem, motive ce duc la ideea că procesul descentralizării ar fi necesitat o eşalonare în timp, o desfăşurare pe termen mediu şi lung, în funcţie de situaţia concretă a fiecărei localităţi.

Consider că o reexaminare a fiecărei situaţii concrete din teren nu este nici acum tardivă şi ar fi de real folos în desfăşurarea acestui proces vital. Finanţarea spitalelor trebuie făcută în continuare de către minister, pentru a duce la bun sfârşit şi cu rezultate pozitive complexa problemă a sănătăţii populaţiei.