Parliamentary debates

Domnul Ionuţ-Marian Stroe:

"Unde şi în ce condiţii vor mai putea protesta românii?"

Unul dintre cele mai importante drepturi câştigate de români după 1989 a fost acela de a-şi putea exprima liber opiniile şi mai ales de a-şi putea critica fără teamă conducătorii, în cadrul adunărilor, mitingurilor şi manifestaţiilor de protest, organizate sau spontane. De-a lungul acestor ani, indiferent de forma de protest, s-a demonstrat tot mai pregnant că cetăţenii ştiu să se organizeze şi să protesteze civilizat şi mai ales cu respectarea deplină a legalităţii, problemele şi excesele în aplicarea legii venind de regulă din partea forţelor de ordine ale statului.

Aşadar, toate bune şi la locul lor până de curând, când i s-a năzărit cuiva ideea că Legea nr. 60/1990 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice trebuie abrogată şi a publicat pe site-ul MAI un proiect de lege spre dezbatere publică, proiect ale cărui prevederi practic desfiinţează dreptul cetăţenilor şi sindicatelor de a protesta, în forma cum este acest drept cunoscut în întreaga lume civilizată. Pe lângă numeroasele restricţii şi interdicţii prevăzute de acest proiect de lege, sunt însă câteva prevederi care nu existau în Legea nr. 60/1990 şi care ridică mari semne de întrebare cu privire la scopurile urmărite de iniţiatorul acestui proiect de lege, astfel:

1. La art.13 alin.(1) lit. g) se instituie obligaţia organizatorului adunării publice de a asigura "un dispozitiv propriu de ordine, format din personal care poartă la vedere însemne distinctive, repartizat în proporţie de minim unul la 50 de participanţi", personal pe care trebuie să-l instruiască şi să-l comunice nominal comandantului unităţii de jandarmi competentă teritorial. Aşadar, pentru un miting de circa 80.000-100.000 de participanţi, organizatorul trebuie să asigure obligatoriu şi prezenţa a minimum 1.600-2.000 de oameni de ordine proprii! Nu cumva prin această condiţionare expresă se intenţionează crearea de greutăţi organizatorilor din partea autorităţilor? Să ne gândim numai la partea financiară necesară confecţionării însemnelor distinctive, dar şi la modul în care nu se va putea face instructajul personalului propriu de ordine, aşa cum cere legea.
2. La art.14 lit. d) se prevede obligaţia personalului propriu de ordine de a nu permite "folosirea sistemelor de comunicare... la acţiuni de natură să aducă atingere imaginii instituţiilor sau persoanelor private ori publice". Adică adio mesaje audio-vizuale, pancarte, bannere şi alte obiecte pe care să fie inscripţionate mesajele de nemulţumire ale protestatarilor la adresa guvernanţilor, de exemplu! Păi dacă nici la mitingurile şi manifestaţiile de protest oamenii nu-şi mai pot striga nemulţumirea, atunci unde s-o facă? Sub plapumă, cu lumina stinsă, ca în vremurile de dinainte de ’89?
3. La art.10 alin(1) se introduce obligaţia organizatorului de a depune o declaraţie prealabilă la primărie cu minimum 5 zile lucrătoare înainte de data desfăşurării adunării publice, în loc de 3 zile calendaristice, cum este în prezent. De ce oare această schimbare? Ce este atât de profund de analizat şi luat o decizie în cazul acestor cereri?
4. Ce este mai grav în acest proiect de lege abia acum urmează. La art.22 alin.(1) şi (2) ale proiectului de lege se prevede că "Atunci când adunarea publică îşi pierde caracterul paşnic şi civilizat (adică apar aspecte ca cele prezentate în exemplul nr. 2, cel cu pancardele şi bannerele),... forţele de ordine pot face uz de forţă, de mijloacele din dotare şi de armament, în condiţiile legii." În prezent, Legea nr.60/1990 nu prevede folosirea şi a armamentului în sensul prevăzut de acest proiect de lege, ci doar în caz de necesitate, aspect juridic care nu mai este menţionat în proiect, cum nu mai sunt prevăzute şi nici detaliate procedurile obligatoriu de urmat de forţele de ordine în cazul intervenţiei în forţă. Oare care să fi fost raţiunea pentru care se doreşte schimbarea prevederilor Legii nr.60/1990 în privinţa folosirii armamentului? Să fie oare teama de reacţia populaţiei la măsurile tot mai impopulare luate de actuala guvernare şi majoritate parlamentară?

În aceste condiţii, se naşte întrebarea legitimă: dacă şi dreptul de a mai protesta ni se ia, ne rămâne doar calea munţilor, ca în anii '50?