Parliamentary debates

Domnul Dorel Covaci:

"Promovarea excelenţei în activitatea educativă"

Legea nr. 289 din 29 octombrie 2007 prevede celebrarea anuală, în data de 5 iunie, a Zilei Învăţătorului. Începând cu anul şcolar 2013-2014, zilele de 5 iunie - Ziua Învăţătorului şi 5 octombrie - Ziua Internaţională a Educaţiei vor fi marcate special în structura de învăţământ.

Ţara noastră se poate mândri cu dascăli de seamă, care ne-au călăuzit tot parcursul istoric al naţiunii: Gheorghe Lazăr, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Aurel Popovici, Mihail Kogălniceanu, Spiru Haret, Barbu Catargiu, Gheorghe Asachi, Vasile Pârvan, Ion Heliade Rădulescu, Nicolae Densuşianu, Ion Brătianu, Nicolae Paulescu, Ionel Brătianu, Nae Ionescu, Tache Ionescu, Grigore Moisil, Costin Neniţescu, Gheorghe Ţiţeica etc.

Educatorul este factorul fundamental al viitorului tinerei generaţii, formatorul conştiinţei acesteia, modelatorul sufletelor şi al minţilor. Roadele sale se măsoară în ani, în decenii şi depind de pasiunea, dăruirea de sine, tenacitatea, perseverenţa, măiestria, sensibilitatea, dragostea şi lumina pe care o transmit. El deschide drumurile spre cunoaştere, spre înţelepciune, descoperă abilităţile copiilor şi le conduce spre profesiunile cele mai potrivite.

Sectorul educaţiei s-a confruntat cu multiple probleme în ultimii ani, în special datorită salarizării reduse, deloc motivantă şi neatractivă pentru cei care îşi încep o carieră, şi a consecinţei directe a reducerii numărului cadrelor didactice calificate. Spre exemplu, în anul şcolar 2010-2011 a scăzut numărul cadrelor didactice cu 1.000 faţă de anul anterior, iar raportul copii/cadru didactic a crescut, la nivelul din 2000.

Totuşi, consider că nu este corect să comparăm salariile nominale plătite în România cu cele din alte ţări, atâta timp cât capacitatea economiilor de a susţine un anumit nivel al salariilor diferă (ponderea veniturilor în PIB este de 32% în România, faţă de 40% în UE). Este mai potrivit să analizăm comparativ ponderile în PIB ale salariilor profesorilor. Din nefericire, la acest capitol, în ţara noastră nivelul de retribuţie al profesorilor este unul dintre cele mai scăzute din UE, cu un salariu de bază raportat la PIB/cap de locuitor sub 50%. În plus, pentru a ajunge la salariul maxim, un cadru didactic trebuie să aştepte în jur de 34 de ani.

Între 1995 şi 2013, Bugetul alocat Educaţiei nu a depăşit niciodată 4,5% din PIB. În 2011, bugetul Educaţiei a fost de 4,1%, în 2012 4%, iar în 2013 4,2%. Comparativ, media europeană era, în 2011 de 5,3%, cu Danemarca (7,8%), Cipru şi Suedia în fruntea topului şi Bulgaria (3,6%) şi Slovacia (4%), singurele pe care am reuşit să le devansăm. În prezent, Finlanda se află pe prima poziţie, cu 10% din PIB alocat acestui domeniu.

Tot în 2011, cheltuielile cu salariile în domeniul educaţional au fost de doar 1,9% din PIB, procent scăzut dramatic faţă de anii anteriori, odată cu reducerea salariilor din 2010, plasându-ne pe ultimul loc în UE. La fel, ponderea salariilor în totalul cheltuielilor educaţionale a fost, în acelaşi an, de doar 46%, comparativ cu 61%, media europeană.

Un aspect pozitiv este constatarea că România face parte din grupul ţărilor în care profesorul îşi poate dubla veniturile, pe parcursul carierei, şi are posibilitatea de a fi recompensat în funcţie de performanţele pozitive ale actului pedagogic sau în funcţie de performanţele elevilor.

Potrivit Raportului Comisiei Europene "Salariile şi sporurile profesorilor şi directorilor de şcoli din Europa 2011/2012", la nivel mondial, 16 ţări din UE au blocat sau redus salariile profesorilor, începând cu cea de-a doua jumătate a lui 2010. Cele mai grav afectate au fost Grecia, Irlanda, Spania, Portugalia şi Slovenia. Acelaşi document constată că în România "salariile profesorilor au ajuns la nivelurile dinainte de criză". În Grecia s-a redus salariul de bază al cadrelor didactice cu 30% şi s-au eliminat primele de sărbători. În Irlanda a scăzut cu 13% în 2011 şi cu încă 20%, în 2012, pentru noii intraţi în sistem. În cazul Spaniei şi Portugaliei, salariile din întreg sistemul public au scăzut cu 5% în 2010 şi au rămas blocate la acest nivel.

Compania Globală pentru Educaţie este o iniţiativă a societăţii civile, susţinută de ONG-uri şi organizaţii guvernamentale, începută în 1999 cu scopul de a eradica criza mondială în domeniul educaţiei. În fiecare an se organizează Săptămâna Globală de Acţiune, în care se derulează diverse evenimente şi dezbateri pe anumite teme. Anul acesta, sloganul este: "Fiecare copil are nevoie de un profesor. Profesori pregătiţi pentru toţi copiii", aducându-se în prim-plan problemele din educaţie şi nevoia copiilor de a beneficia de profesori bine calificaţi.

Stimaţi colegi, să nu uităm că nepăsarea şi remarcile cinice ale unui mare prim-ministru interbelic, Nicolae Iorga ("dascălii sunt sfertodocţi", "Dacă învăţătorii sunt disperaţi, ... să cultive grădini, să cânte la nunţi ... sau să se arunce în mare,"), adresat reprezentanţilor Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România care i-au cerut să ia atitudine pentru îndreptarea situaţiei dificile a cadrelor didactice, au fost cele care i-au retras brusc uriaşa susţinere de care se bucura din partea poporului.

Având în vedere contextul actual, este necesar să iniţiem derularea unor programe de stabilizare a cadrelor didactice la nivel naţional, cunoscându-se faptul că, în anul şcolar 2011-2012, 1 din 6 cadre didactice erau noi, iar fluctuaţia cadrelor didactice se situează undeva între 30-40% anual, potrivit Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar. De asemenea, este extrem de importantă atragerea celor mai buni candidaţi către profesia de cadru didactic, sprijinul acestora şi dezvoltarea maximă a competenţelor lor, promovarea excelenţei în predare, pentru că o educaţie iniţială corespunzătoare a profesorului şi evoluţia profesională continuă cresc calitatea educaţiei şi asigură premisele unei calificări înalte a forţei de muncă.