Parliamentary debates

Domnul Vasile Berci:

"Roşia Montană. Ce-i de făcut?"

Societatea şi viaţa politică internă sunt marcate, în ultimul timp, de subiectul incendiar Roşia Montană. Prin extensie este vorba de modul în care România, ţară bogată în resurse, va reuşi să beneficieze cât mai mult posibil din valoarea resurselor pe care le posedă.

Istoria modernă a lumii constituie argumentulperemptoriu al faptului că, de regulă, resursele naturale nu au adus dezvoltare şi prosperitate în ţările care le deţineau, iar subdezvoltarea şi sărăcia s-au menţinut până în zilele noastre în statele foste colonii.

Sistemul colonial a dispărut, dar în esenţă circulaţia mondială a materiilor prime a rămas în paradigma de la statele subdezvoltate spre marile puteri economice ale lumii.

Economistul Joseph Stiglitz, în lucrarea"Mecanismele globalizării", demonstrează că:

a) marile companii miniere, petroliereşi de gaze naturale acaparează, prin metode neortodoxe, profituri uriaşe, în timp ce statele care le deţin obţin cu mult mai puţin decât ar trebui.
b) cedarea resurselor nu aduce în regiunea respectivă dezvoltare şi avantaje sociale, iar Guvernul dispune de bani mai puţini pentru infrastructură, şcoli, spitale etc.
c) singurul avantaj legat de minerit constă în puţinele locuri de muncă create pe timp mediu, dar daunele ecologice pot duce la dispariţia unor locuri de muncă existente în alte sectoare din zonă.

d) riscul real al unor costuri bugetare imense suportate de Guvern pentru ecologizarea zonei după epuizarea zăcământului.

Aceasta este opinia lui J. Stiglitz, bazată pe studierea a sute de exploatări din întreaga lume.

Cred că putem fi de acord că relansarea economică a ţării nu poate fi concepută fără a lua în calcul singurul lucru cert pe care îl mai deţinem - resursele naturale.

Vizavi de Roşia Montană existăîntrebări şi incertitudini tulburătoare ca:

• Faptul că nu se procedează la desecretizarea contractului dintre statul român şi RMGC blochează din start orice şansă pentru o analiză raţională, cu orizont predictibil, cu privire la beneficiile economice şi financiare ale statului român.
• Nu este corect ca partea română să nu deţină informaţii de mare acurateţe privind rezultatul lucrărilor de exploatare. Care sunt cantităţile de aur şi argint corect estimate? Există în minereu metale rare? Dar mercur? Dacă există, nu ar fi normal ca RMGC să facă investiţii conexe, care să utilizeze metale rare? Existenţa mercurului nu agravează problema ecologizării zonei?
• Cu privire la iazul de decantare se ridică, de asemenea, întrebări şi îndoieli. Impermeabilizarea celor 360 de ha este asigurată de stratul de argilă existent în aria viitorului iaz? Procedează RMGC la asigurarea iazului şi la constituirea unui fond de garanţie pentru o situaţie de catastrofă ecologică? Se regăsesc în contract clauze lipsite de orice umbră de ambiguitate privind ecologizarea zonei după terminarea lucrărilor de exploatare?
• Arealul geografic Roşia Montană unde se află zăcământul ar suporta prin exploatare pierderi dramatice pentru turism, îndeosebi galeriile de mină din perioada romană, care ar trebui să facă parte din patrimoniul UNESCO.
• Faptul că la bursa zvonurilor se spune că la Toronto au fost investite în acţiuni RMGC sume exorbitante de către unii concetăţeni influenţi ar putea explica procedura, cel puţin ciudată, de a trimite la Parlament un proiect de lege cu reglementări neconstituţionale, care nu respectă Legea minelor din 2003, regimul exproprierii în interes public, fără aviz de mediu şi cu un aviz al ministrului justiţiei, care, logic, obligă Guvernul să renunţe la trimiterea proiectului de lege în Parlament, fac dezirabil zvonul unor interese financiare uriaşe.

Se constituie ca argument pe această linie şibâlbele "antologice" ale primului-ministru şi ale miniştrilor Şova, Rovana Plumb şi Daniel Barbu.

Practic, cred că după privatizări dezastruoase, după contracte generatoare de imense pierderi financiare pentru statul român, gen Bechtel, în problema Roşia Montană sunt necesare transparenţă, competenţă şi dialog responsabil şi profesionist, bazat pe analiză, diagnoză şi prognoză. Şi, mai presus de toate, expertiză pe măsură şi bună credinţă.

Categoric Guvernul şi clasa politică nu pot face abstracţie de punctul de vedere al Academiei României, de opinia unor somităţi în materie şi, în mod deosebit, de reacţia societăţii civile prin manifestaţii impresionante.

În aceste condiţii, raţional şi logic, Guvernul trebuie să retragă acest proiect de lege de la Parlament, fie şi numai pentru faptul că şansa de a trece, pe bună dreptate, de Curtea Constituţională tinde spre zero şi că lucrurile s-ar detensiona în societate şi în viaţa politică.

Întrebarea care se impuneeste ce punem în loc, ce-i de făcut? Cred că în primul rând este necesară o o schimbare radicală de viziune pornind de la elaborarea unei strategii de dezvoltare economică a ţării pe termen lung, viabilă şi coerentă, având ca reper fundamental valorificarea în interesul naţiunii a resurselor naturale.

Strategia trebuie realizată pe bază de dialog şi dezbatere publică, cu implicarea partidelor parlamentare, aflate la putere sau în opoziţie, a mediului academic şi al celui de afaceri, a societăţii civile etc. În final, strategia trebuie asumată prin consens naţional şi să fie respectată ca reper în actul de guvernare, indiferent cine se va afla la putere într-un moment sau altul. Vom ieşi probabil în acest mod şi de sub "blestemul" meşterului Manole.

În problema Roşia Montană este strict necesară o schimbare de optică radicală a Guvernului printr-o decizie de asumare a soluţiei de exploatare a zăcământului de către statul român prin angajarea unui credit şi unveritabil management privat.

Argumentul că statul nu se mai poate îndatora nu este fezabil, având în vedere că ne-am îndatorat cu 20 de miliarde de euro şi ne-am ales cu praful de pe tobă.

Am două speranţe. Prima, că Guvernul nu va repeta istoria Roşia Montană în privinţa gazelor de şist, iar a doua, că gafa premierului Ponta cu privire la despăgubirile datorate de statul român către RMGC nu vor produce efecte într-un eventual proces.

Am trăit în anul 2000, ca deputat, catastrofa de la Baia Mare, catastrofă economică şi ecologică. Un posibil precedent, la scară redusă, a Roşiei Montane în varianta RMGC.

Statul român nu a beneficiat de niciun dolar sau gram de aur, dar s-a pricopsit cu un iaz cu cianuri şi cu o catastrofă ecologică, în timp ce tonele de aur au luat drumul străinătăţii.

Cât priveşte un eventual vot pe proiectul de lege Roşia Montană, care sper să fie nominal, voi vota, în deplină cunoştinţă de cauză, categoric împotrivă.